Clădiri inedite din toată lumea

Clădiri inedite din toată lumea

Expoziţia „Proiectele anului“, de la Muzeul Designului din Londra, a premiat cele mai inovative şi mai interesante creaţii. Custodele muzeului, Pete Collard, a prezentat pentru „The Telegraph“ ideile excepţionale încadrate în categoria arhitecturală.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul muzeului au fost expuse cele mai bune proiecte ale anului 2012. Selecţia designurilor arhitecturale include o colecţie remarcabilă de clădiri din jurul lumii, multe dintre care vor fi adăugate ghidurilor turistice pe care le consultăm înainte de a ne duce într-o vacanţă.

Câteva dintre nominalizările la „Proiectele anului“ sunt construcţii culturale, cum ar fi excepţionalul „Centru Kukje“, o nouă galerie de artă din Seul, Coreea de Sud. Clădirea este găzduită de o „pătură“ unică realizată din 500.000 de inele de oţel, fiecare oţel fiind sudat individual, manual, „pătura“ având nevoie de opt luni de zile pentru a fi finalizată.
 
În Cleveland, din statul american Ohio, Muzeul de Artă Contemporană are o nouă casă pe bulevardul Euclid. Aceasta este prima clădire americană care a fost concepută de arhitectul londonez, Farshid Moussavi. Ea este acoperită de oţel negru, care reflectă schimbările de anotimp în structura sa geometrică. În interior, spaţiul este maximizat pentru a crea multiple configuraţii ale galeriilor de artă. 
 
Pe coasta de est a Americii, vizitatorii oraşului New York se pot bucura acum de priveliştea cartierului Manhattan de pe monumentalul „Four Freedom Park“ (Parcul Patru Libertăţi), care se întinde de-a lungul râului Hudson, la cel mai sudic punct al insulei Welfare. Primele planuri pentru acest proiect au fost realizate în 1973, dar au rămas uitate din cauza morţii arhitectului Louis Kahn. Parcul a fost proiectat, iniţial, pentru a comemora discursul preşedintelui american Roosevelt despre cele patru libertăţi: libertatea exprimării, libertatea credinţei, libertatea de a trăi fără lipsuri şi libertatea de a trăi fără frică. Planurile au fost reluate în 2010 şi parcul a fost construit pe baza ideilor lui Kahn, cu materialele specificate de el.
 
Şi alte proiecte îşi au originea în trecut. Teatrul Thalia din Lisabona, Portugalia, a fost construit în 1843 ca proprietate privată a contelui de Farrobo. În 1862, un incendiu l-a distrus. În 2009, doi arhitecţi portughezi au fost angajaţi pentru a crea un centru multicultural pe locul acestui teatru. Rezultatul este o restaurare în valoare de 2,7 milioane de euro care a adus la viaţă o clădire înaltă de 23 de metri cu un înveliş de teracotă în spatele faţadei originale.
 
Vizitatorii Londrei vor observa, cu siguranţă, noua imagine proiectată pe cerul Angliei şi vor beneficia şi de priveliştea panoramică a capitalei oferită de pe clădirea Shard. 
 
De pe Shard se poate observa şi o barcă victoriană amplasată precar pe acoperişul clădirii „Queen Elisabeth Hall“, pe malul sudic al Tamisei. Inspirată de romanul „Inima întunericului“, de Joseph Conrad, instalaţia de tip garsonieră a arhitectului David Kohn şi a artistei Fiona Banner le oferă oaspeţilor un moment de solitudine pentru a reflecta la viaţa trăită în apropierea râului.
 
O altă nominalizare cu temă literară este „Muzeul Inocenţei“ din Istanbul, Turcia. Acesta este o manifestare fizică a muzeului descris în romanul cu acelaşi nume de Orhan Pamuk. Interiorul muzeului este plin de rânduri de vitrine care adăpostesc curiozităţi, artefacte colecţionate de către protagonistul fictiv al romanului, Kemal. Aceste obiecte îi definesc viaţa personajului şi îi descriu iubirea obsesivă pentru o fată, vânzătoare la un magazin. Colecţia reprezintă o explorare vizuală fascinantă a vieţii de zi cu zi şi a culturii Istanbulului din ultimii 30 de ani.
 
Considerentele economice poate că au adus proiectele arhitecturale într-un impas peste tot în lume, dar această prezentare de designuri creative indică faptul că iniţiatorii proiectelor pline de imaginaţie rămân prezenţi şi sunt mai prolifici ca niciodată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările