Mic, mic, mic, cât un... căţel pitic

Mic, mic, mic, cât un... căţel pitic

La ce te gândeşti când auzi de King cavalier, Bichon maltese, Yorkshire, Shih Tzu sau Pechinez? La alergat prin iarbă, după beţe sau la scărpinat pe burtică, nu-i aşa, căci sunt printre cele mai simpatice rase de căţeluşi.

Cercetătorii lumii canine au ajuns la concluzia că strămoşul raselor mici de câini este lupul sur din Orientul Mijlociu. Transformarea a avut loc cam acum 12,000 de ani. De atunci încoace, au fost create sute de rase de căţei de talie mică, cunoscuţi şi drept câini de poală, căci sunt atât de mici şi de drăgălaşi încât îţi stau în braţe ca un bebeluş. Iată câteva dintre cele mai îndrăgite rase.

King cavalier, micul vânător

Pe numele său oficial Cavalier King Charles Spaniel, căţeluşul cu botul şi cu urechile lungi, cu blăniţă catifelată şi colorată în diverse combinaţii de alb, negru, castaniu şi roşcat, este originar din Anglia. A fost, de fapt, căinele preferat al regelui Carol al II-lea al Angliei, de unde şi numele său. A fost crescut ca animal de companie, dar şi pentru vânatoarea de animale mici, încă din secolul al XVI-lea. Are o personalitate greu de rezistat: jucăuş, blând, inteligent, sociabil, devotat stăpânului, prietenos cu copiii şi cu alţi câini. Se adaptează în orice tip de locuinţă, însă nu-i place să stea singur. Lăsat în voia lui, mai fugăreşte pisici sau încearcă să prindă păsări.

Yorkshire Terrier, diva raselor mici

În lumea canină este alintat Yorkie, adesea fiind considerat o divă printre rasele mici de căţei. De altfel, este cea mai populară rasă mică din SUA. La origine, însă, Yorkshire Terrier este englez, fiind crescut de minerii din regiunea York a Angliei. Curajos, vesel şi vigilent, este un bun paznic şi un prieten de nădejde. Anunţă întotdeauna oaspeţii, dar latră şi când simte orice fel de pericol. Este un excelent câine de apartament, dar nu-i place singurătatea. Are nevoie de multă afecţiune şi îngrijire. Dacă nu este tuns, trebuie pieptănat zilnic, iar părul trebuie prins pentru a-i proteja ochii.

Bichonul Maltese, pictat de Tiţian

Isteţ, prietenos şi jucăuş, iubitor şi răbdător cu copiii, dar şi precaut cu străinii, Bichonul Maltese este căţelul ideal pentru familii cu copii mici. Dintrte toate rasele de Bichon, Maltese este cea mai veche, existând încă de pe vremea faraonilor. În mormântul lui Ramses al II-lea s-au găsit chiar statuete ce reprezintă acest căţel, iar în Grecia antică, Aristotel descria Meltese-ul drept "favoritul doamnelor". Până şi maestrul Tiţian a pictat un Bichon Maltese în unul din tablourile sale. Din Evul Mediu încoace, este unul dintre cei mai îndrăgiţi câini. Cu blăniţa sa albă ca zăpada, mătăsoasă şi bogată, este şi una dintre cele mai elegante rase.

Shih Tzu, leul tibetan

În chineză, shih tzu înseamnă leu, însă căţeluşul de 20-27 cm înălţime din această rasă nu prea are nimic fioros în el. Cei drept, este considerat mândru, independent şi cam încăpăţânat, dar inteligent, vesel şi blând. Preoţii budişti din Tibet aveau o consideraţie religioasă deosebită pentru Shih Tzu, căci vedeau în el un leu - animal sacru la budişti - în miniatură. Asta, nu din cauza personalităţii rasei, ci datorita aspectului - cap mare şi rotund, dar şi o blăniţă bogată. De altfel, blana este dublă, cu un păr exterior lung, des şi puţin ondulat. Spre deosebire de alte rase, Shih Tzu nu este foarte activ, mulţumindu-se cu plimbări scurte. Are, însă, nevoie de socializare şi dresaj.

Pechinezul, febleţea împăraţilor chinezi

Cu o poveste aproape la fel de veche ca istoria Chinei, Pechinezul este cunoscut de peste 4000 de ani. În timpuri străvechi, căţeluşii aceştia erau rezervaţi doar familiei imperiale chineze, fiind îngrijiţi de eunuci. Cine îndrăznea să fure sau să vândă un Pechinez, era pedepsit cu moartea. În Europa a ajuns abia în 1860, când nişte ofiţeri englezi i-au adus în dar reginei Victoria câţiva Pechinezi. Odată răspândită pe vechiul continent, rasa a mai crescut puţin, ajungând la 20-23 cm înălţime. Un căţel foarte încăpăţânat, încrezător în sine, dar şi curajos, inteligent şi afectuos, se înţelege bine cu copiii, atâta timp cât nu este deranjat prea mult. Nu are probleme nici cu alte animale ale casei, dar nu este prea prietenos cu străinii. Preferă să doarmă şi sa fie alintat decât să fie scos la plimbări lungi.

Ştiai că...

... Miracle Milly, o Chihuaua de doar 9.65 cm înălţime, este cel mai mic câine din lume? În vârsta de 6 ani, Miracle Milly locuieşte în Florida, SUA. Când s-a născut, era atât de mică încât încăpea într-o linguriţă! 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: