Ce este dieta MIND, noul trend în slăbire. 10 alimente pe care trebuie să le consumi

Ce este dieta MIND, noul trend în slăbire. 10 alimente pe care trebuie să le consumi

FOTO Arhivă

Dieta MIND este cel mai nou regim de slăbire, care face furori în Occident. Promite o slăbire sigură, de durată, şi mai important decât orice, sănătoasă. Este un mix între dietele mediteraneeană şi DASH, iar principalul sau scop a fost iniţial de a menţine sănătatea creierului şi de a preveni instalarea maladiilor neurodegenerative.

Ştiri pe aceeaşi temă

Această dietă nu a fost concepută special pentru o reducere impresionantă a greutăţii, însă slăbirea este un beneficiu secundar al acestei diete. Aşadar, nu te aştepta să pierzi în câteva săptămâni zeci de kilograme, ci priveşte dieta MIND mai mult ca pe o schimbare în bine a modului de viaţă, scrie doc.ro.

Dieta MIND, după cum îi spune şi numele, a fost concepută pentru sănătatea creierului. Aceasta a unit „meniurile” dietei mediteraneene şi dietei DASH, apoi a eliminat orice aliment care ar fi putut, într-un fel sau altul, să dăuneze sistemului neurologic.

Programul a fost dezvoltat de Martha Clare Morris, un epidemiolog nutriţionist de la Rush University Medical Center, şi promovat printr-un studiu publicat online în februarie 2015. Acesta a urmat regimul alimentar al 923 de vârstnici din zona Chicago. Concluziile au fost că dieta MIND a redus riscul de demenţă cu aproximativ 35 la sută pentru persoanele care au urmat regulile moderat şi până la 53 la sută, pentru cei care au aderat la dietă în mod riguros.

Ce şi cum trebuie să mănânci. 10 alimente recomandate în dieta MIND

Dacă te hotărăşti să urmezi dieta MIND să ştii că poţi consuma şi alcool. Însă nu în cantităţi industriale. Vinul, ca şi în cazul dietei mediteraneene, se limitează la un pahar pe zi. Dieta MIND este considerată sănătoasă în special fiindcă nu te privează de nicio grupă alimentară. Te încurajează să te obişnuieşti cu o alimentaţie bazată pe mâncăruri verzi, proaspete, să reduci consumul de carne şi de grăsimi nesănătoase.

Află pe Click! care sunt cele 10 alimente pe care se bazează dieta MIND

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările