Ce îşi doresc toţi copiii să audă de la părinţii lor

Ce îşi doresc toţi copiii să audă de la părinţii lor

O bună relaţie părinte-copil este importantă pentru dezvoltarea emoţională a micuţilor. Foto: Shutterstock

Relaţia dintre părinte şi copil influenţează enorm dezvoltarea emoţională a celui mic. De aceea, specialiştii recomandă să se ţină cont de ce vor să audă copiii de la părinţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu cât legătura dintre părinte şi copilul lui este mai puternică, cu atât acesta va deveni mai târziu un adult echilibrat, cu suflet frumos. Potrivit Huffingtonpost.com, este suficient ca un părinte să îi spună copilului lui propoziţii de impact. Cuvintele potrivite spuse la momentul potrivit pot să facă minuni în viaţa micuţului tău. Dacă nu eşti mulţumită de modul în care te-au crescut părinţii tăi pe tine, atunci poţi face lucrurile diferit acum, pentru că ai ocazia să schimbi ceva în bine. În rândurile următoare descoperă ce vor să audă mai des, şi anume cuvinte simple şi frumoase.
 
„Te iubesc!‟
Copiii au nevoie să audă că sunt iubiţi necondiţionat. Nu este suficient să îi înveleşti la culcare şi nici să le faci desertul preferat. Dacă îţi este greu să spui aceste cuvinte, încearcă măcar o dată pe lună şi vei schimba în bine lucrurile între tine şi cel mic.
 
Citeşte aici ce este bine să îi spui copilului cât mai des!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările