Roşii coapte cu ajutorul unor substanţe neomologate, în pieţele din România. Diferenţele sunt greu de sesizat

Roşii coapte cu ajutorul unor substanţe neomologate, în pieţele din România. Diferenţele sunt greu de sesizat

Unii dintre legumicultori se feresc să cultive hibridul cu această trăsătură, pentru a evita reacţiile negative ale clienţilor care au impresia că toate roşiile ţuguiate sunt stimulate chimic.Foto: Arhivă

Specialiştii atrag atenţia că, în cazul unora dintre roşiile din pieţele din România, coacerea s-ar datora fertilizatorilor şi stimulatorilor folosiţi în exces. Singurul amănunt care ne poate atrage atenţia este forma ţuguiată a roşiilor timpurii, dar care poate fi uşor confundată cu o varietate de tomate cu acel mucron, ce-i drept, nu foarte pronunţat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Specialiştii în legumicultură spun că sezonul natural de coacere pentru tomate este luna iunie, iar tomatele apărute în pieţe, încă din luna mai, s-ar putea să fi fost “forţate” cu fertilizatori şi stimulatori în exces, unele chiar cu substanţe neomologate în România.
 
Producătorii care recurg la asemenea metode obţin profituri mai mari datorită preţului ridicat al roşiilor timpurii. 
 
“Mulţi cultivatori intervin în această perioadă în momentul când fructul a ajuns în perioada maximă. Au trecut cele 55 de zile, ca să matureze fructele, folosesc aceşti stimulatori, stimulenţi de maturare”, atrage atenţia Costel Vînătoru, cercetător SCDL Buzău.
 
Cercetătorii spun că forma ţuguiată ar putea fi un semn că tomatele au fost stimulate cu fertilizatori, în timp ce comercianţii care vând roşii în această perioadă îi contrazic şi susţin că, de fapt, roşiile cu formă ţuguiată sunt un soi adus din Bulgaria. 
 
”Sunt foarte puţine soiuri de cultură care în mod natural produc acest mucron dat de gena B. Practic, este un caracter de soi, aşa cum este la Prekos. Moţul este însă mai mic şi apare la 20 la sută dintre roşiile de pe o plantă”, explică Costel Vânătoru, cercetător la SCDL Buzău. 
 
Potrivit specialiştilor, Prekos F1 este un hibrid foarte timpuriu, recomandat pentru producţia de primăvară în sere şi solarii. Această varietate de tomate ajunge la maturitate în 95 de zile de la semănare. 
 
Aşadar consumatorii sunt sfătuţi să fie mai atenţi în această perioadă, atunci când aleg ce roşii să cumpere pentru că este greu de văzut diferenţa dintre un produs sănătos şi unul care a fost forţat să crească.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările