9 februarie: S-a născut marele coregraf Oleg Danovski. Istoria primului teatru de balet din România
0Data de 9 februarie a marcat nașterea marelui balerin și coregraf Oleg Danovski, întemeietorul școlii românești de balet modern. Este, de asemenea, ziua în care consacrata trupă The Beatles a susținut primul concert din Statele Unite, amplificând fenomenul „Beatlemania”.
1874: A murit Jules Michelet, istoric și publicist
Jules Michelet s-a născut la 21 august 1798, în vibrantul oraș Paris. Istoric și publicist francez, el a devenit o voce de referință în rândul intelectualilor francezi din secolul al XIX-lea, marcându-și cariera cu orientare romantică și o viziune profundă asupra libertății umane.
Patriot convins, liberal și anticlerical, Michelet a privit istoria ca pe o luptă continuă a omului pentru dobândirea libertății, conform volumului „Dicționar Enciclopedic”. În calitate de profesor de istorie și filosofie la Ecole Normale Supérieure (1827-1829) și la Collège de France (1838), Michelet și-a dedicat viața educației și cercetării.
A deținut funcția de director al secției de istorie a Arhivelor Naționale în 1831, consolidându-și reputația de savant profund preocupat de înțelegerea trecutului. În 1827, a publicat „Précis de l’histoire moderne”, inițiind o serie de lucrări de istorie universală, printre care „Histoire romaine” și „Introduction a l’histoire universelle”.
Cele mai notabile opere ale sale includ „Histoire de France”, un ciclu masiv de 17 volume (1833-1867), și „Histoire de la Révolution française”, o lucrare în 7 volume (1847-1853), ambele apreciate pentru baza lor solidă în documente de arhivă.
Între anii 1855-1869, Michelet a abordat operele literare, inclusiv „L’Oiseau”, „L’insecte”, „L’Amour”, „La Femme”, „La Mer”, „La Sorciere” și „Bible de l’Humanite”. În 1870, în perioada de sfârșit a vieții sale, a publicat cu pasiune volumele „Nos fils” și „La France devant l’Europe”.
Jules Michelet s-a stins din viață la 9 februarie 1874, lăsând în urmă o moștenire intelectuală bogată și influențând profund modul în care istoria și literatura erau percepute în Franța secolului al XIX-lea.
1917: S-a născut Oleg Danovski, maestru coregraf şi balerin
Oleg Danovski, supranumit „Sfinxul Slav”, s-a născut pe 9 februarie 1917, în Voznesensk, Ucraina rusă (astăzi regiunea Mîkolaiiv). De origine germană, tatăl său, von Hildebrand, provenea dintr-o familie de baroni aduși în Rusia de Petru cel Mare. În urma conflictelor cu bolșevicii, familia sa a avut de suferit, iar Oleg Danovski, în vârstă de doar 14 ani, a fugit la București.
În ciuda dificultăților, tânărul Oleg a devenit balerin la Teatrul Cărăbuș, ajungând rapid prim solist. Denumit „Sfinxul Slav” datorită remarcabilei sale evoluții pe scenă, el a devenit cel mai tânăr coregraf din lume, la vârsta de 17 ani.
Cu o carieră impresionantă, Danovski a dansat pe marile scene ale lumii, inclusiv la Teatrul Bolșoi, Opera din Milano și Metropolitan New York. În 1949, a devenit decan al Academiei de Balet, formând un ansamblu de 150 de balerini și contribuind la succesul baletului românesc în străinătate.
În 1978, Oleg Danovski a acceptat provocarea de a colabora cu Teatrul de revistă „Fantasio” din Constanța, unde a înființat o secție de balet. Aici, a montat spectacole remarcabile, precum trilogia ceaikovskiană și a influențat reputația balerinilor români în întreaga lume.
La 9 februarie 1996, la vârsta de 79 de ani, Oleg Danovski a părăsit scena vieții, lăsând în urmă o moștenire artistică remarcabilă. În 1990, prin hotărârea ministrului culturii, Teatrul Național de Operă și Balet din Constanța a fost redenumit în onoarea sa, iar contribuția sa remarcabilă la arta baletului a fost recunoscută printr-un ordin al Muncii clasa a III-a în 1964.
Cu toate acestea, spre dezamăgirea maestrului, Teatrul de Balet a fost desființat în 2004, fiind comasat cu Opera, deși Oleg Danovski visase să ofere baletului o instituție de sine-stătătoare. Astăzi, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” continuă să ducă mai departe moștenirea sa, intrând în administrarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, din 2010.
1924: S-a născut Teodor Balş, poet
Teodor Balş, pseudonimul lui Emil Bălăşescu, s-a născut la București în 1924. Își începe educația la Liceul „Mihai Viteazul” și apoi continuă la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde dezvoltă o pasiune profundă pentru literatură.
Debutul său literar se produce sub semnătura Emil Bălăşescu, în revista „Mugurul”, dedicată elevilor de la Liceul „Mihai Viteazul” din București. Ulterior, își conturează cariera literară prin colaborări la diverse reviste, printre care „Târgoviştea”, „Ancheta” și „Fapta”.
Prima sa apariție editorială are loc în 1957, odată cu poemul „1907”. Teodor Balş devine cunoscut în lumea literară, iar contribuțiile sale artistice sunt recunoscute și apreciate. De-a lungul carierei, a ocupat poziții-cheie în mediul cultural, inclusiv conducerea Cenaclului literar „D.Th. Neculuţă” între 1953 și 1956. De asemenea, a fost șef al secției de poezie la Casa Centrală a Creației Populare între 1954 și 1956, redactor la „Luceafărul” în două perioade distincte (1958-1962 și 1972-1982), și secretar de redacție la „Gazeta Literară” și „România literară” între 1962 și 1972.
Teodor Balş nu s-a limitat doar la creația sa originală; a tradus din literatura spaniolă și a colaborat la realizarea unei antologii de folclor contemporan intitulată „Pe-un picior de plai” în 1957.
Printre volumele sale publicate se numără: „Poarta soarelui” (1964), „Poeme” (1965), „Nord” (1970), „Pasărea de sunet” (1975), „Noaptea corridei” (1976).
Poezia lui Teodor Balş este o expresie profundă a emoțiilor și gândurilor sale, un adevărat tablou al cuvintelor. A murit în 1983, lăsând în urma sa o moștenire literară de neprețuit pentru cultura românească.
1929: România a semnat, la Moscova, Pactul Kellogg-Briand
În anul 1929, România a fost una dintre semnatare ale Protocolului de la Moscova, un acord semnat între țara noastră, Estonia, Letonia, Polonia și Uniunea Sovietică. Acest protocol a avut ca scop punerea în aplicare anticipată a Tratatului multilateral pentru renunțarea la război ca instrument de politică națională, cunoscut sub numele de Pactul Kellogg-Briand.
Pactul Kellogg-Briand a fost semnat inițial la Paris, la 27 august 1928, și a reprezentat un efort internațional de a pune capăt războiului ca mijloc de promovare a politicii naționale. Acest acord a avut ca scop promovarea păcii și rezolvarea disputelor prin mijloace pașnice, punându-se astfel bazele pentru o ordine mondială bazată pe dialog și cooperare.
Protocolul de la Moscova a reprezentat un pas suplimentar în direcția consolidării angajamentului țărilor semnatare față de principiile pacifiste ale Pactului Kellogg-Briand. După intrarea în vigoare a protocolului la 5 martie 1929, România a ratificat acest acord la 30 martie 1929, confirmând astfel angajamentul său ferm pentru menținerea păcii și evitarea conflictelor armate drept mijloc de rezolvare a disputelor internaționale.
1949: A murit Octav Şuluţiu, prozator şi critic literar
Octav Șuluțiu, prozator și critic literar, s-a născut la București, pe 5 noiembrie 1909, și a lăsat o amprentă semnificativă în lumea literară românească. Tânărul talent s-a afirmat încă de la început, fiind bursier al prestigiosului Liceu „Mihai Viteazul” din București, unde și-a susținut bacalaureatul în 1928.
Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, cu specializarea în franceză și literatură română în 1931, conform informațiilor din lucrarea „Dicționarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, București, 2002), Șuluțiu și-a început cariera în învățământ ca profesor suplinitor de franceză la Liceul „Unirea” din Focșani în 1931.
Ulterior, a devenit profesor de limba și literatura franceză la Liceul „Gh. Șincai” (1946) și la Liceul „Mihai Viteazul” (1947) din București.
Șuluțiu a excelat și în activitatea de inspector, fiind numit inspector la Subsecretariatul de Stat al educației extrașcolare în 1942. Pe parcursul carierei sale, a contribuit la formarea și educarea tinerilor, aducându-și aportul în dezvoltarea învățământului românesc.
Debutul său în literatură a avut loc în „Revista literară” a Liceului „Sf. Sava” în 1927, cu articolul „Primul romancier român”. A colaborat apoi la diverse publicații și reviste literare de prestigiu ale vremii, precum „Ultima oră”, „Propilee literare”, „Dreptatea”, „Bilete de papagal”, „Săptămâna literară”, „Vremea”, „Viața literară”, „Rampa”, „România literară”, „Axa”, „Familia”, „Kalende”, demonstrându-și versatilitatea și pasiunea pentru literatură.
Romanul său, „Ambigen” (1935), a fost primit cu elogii și a contribuit la consolidarea prestigiului său în lumea literară. A urmat apoi volumul de critică „Pe margini de cărți” (1938) și romanul „Mântuire” (1943), distins cu premiul Societății Scriitorilor Români.
În ultimul an de viață, Octav Șuluțiu a lucrat la definitivarea studiului „Despre poezia lui George Coșbuc”. A murit la București, la vârsta de 75 de ani, în urma unei congestii cerebrale, lăsând în urmă o moștenire literară și educațională de preț pentru cultura românească.
1964: Celebra trupă britanică The Beatles a susţinut primul concert în Statele Unite
În data de 9 februarie 1964, trupa britanică The Beatles a pășit pentru prima dată pe scenă în Statele Unite, marcând debutul lor în cadrul celebrului show „The Ed Sullivan Show”. Această apariție a fost urmărită de un impresionant număr de 73 de milioane de telespectatori. Concertul de debut a fost doar începutul unei serii de evenimente care au declanșat fenomenul cunoscut sub numele de „beatlemania” în Statele Unite și ulterior în întreaga lume.
Trupa, fondată de Paul McCartney și John Lennon în 1957, și-a început călătoria muzicală sub numele de The Quarrymen, o formație inițială a unei biserici. Alături de George Harrison și alți membri, inclusiv Ringo Starr, care s-a alăturat ulterior, au devenit The Beatles în 1961. Numele trupei a fost inspirat de formația lui Buddy Holly, „Crickets”, combinând conceptul de „insectă” (beetle) cu ritmul muzicii pe care o cântau (beat).
În 1963, The Beatles au cunoscut un succes fulminant în Marea Britanie, cu discuri care au dominat topurile. De la primul lor single „Love Me Do” la albumul „Please Please Me” și „She Loves You”, trupa a devenit un adevărat fenomen în industria muzicală.
Cu sosirea în SUA, fenomenul „beatlemania” s-a amplificat, iar după trei apariții la ”The Ed Sullivan Show” și concerte epice la Washington și Carnegie Hall, popularitatea lor a atins cote nemaiîntâlnite. În 1964, The Beatles a ocupat primele cinci poziții ale clasamentului Billboard Hot 100, realizare fără precedent.
Cu albumul „Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band” în 1967 și compoziții precum „Give Peace a Chance”, The Beatles și-au continuat inovațiile muzicale. Totuși, după moartea managerului lor Brian Epstein, în 1967, trupa a început să se disipeze, iar membrii au explorat proiecte individuale.
Despărțirea oficială a trupei a survenit în 1970, iar orice speranță de reuniune a fost distrusă tragic odată cu asasinarea lui John Lennon în 1980.
Cu toate acestea, moștenirea lor muzicală continuă să rămână una dintre cele mai semnificative și influente în istoria muzicii.
1992: Au avut loc primele alegeri libere din România
Evenimentul din 1992 a marcat un moment semnificativ în istoria politică a României, reprezentând primele alegeri libere pentru administrația publică locală după căderea regimului comunist. Aceste alegeri au avut un rol crucial în tranziția României către democrație și autoguvernare la nivel local.
Prima rundă a alegerilor a avut loc în februarie 1992, iar turul al doilea s-a desfășurat pe 23 februarie același an. Acestea au permis cetățenilor români să își aleagă primarii și consiliile locale într-un cadru democratic, înlocuind sistemul anterior, controlat strict de Partidul Comunist Român.
Pentru mulți români, aceste alegeri au reprezentat o oportunitate de a-și exprima voința și de a contribui la construirea unui sistem politic bazat pe principiile democratice. Evenimentul a fost esențial pentru consolidarea democrației și a principiilor de guvernare la nivel local, într-o perioadă de tranziție după deceniile de regim comunist.
1994: A murit Gherasim Luca (Salman Locker), poet, prozator şi eseist
Gherasim Luca s-a născut în București și și-a desăvârșit educația la Liceul „Matei Basarab”. Există informații contradictorii cu privire la înscrierea sa la Institutul Politehnic din București.
Debutul său în lumea literară a avut loc în revista de avangardă „Alge” în anul 1930, unde a colaborat cu personalități precum Aurel Baranga și alții.
Biografia sa este strâns legată de mișcarea de avangardă din anii '30, care a fost întreruptă de regimul comunist în 1947. Debutul editorial al lui Luca a fost cu un volum de proză intitulat „Roman de dragoste” în 1933, urmat de „Fata morgana” în 1937.
În perioada 1930-1933, intenționa să publice o colecție de poezii sub titlul „Bumerang”, dar acest plan nu s-a materializat niciodată.
În 1938, Gherasim Luca a plecat la Paris, unde a frecventat cercurile suprarealiste. La întoarcerea în țară, în 1940, a cofondat „Grupul suprarealist român” alături de Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Paul Paun și D. Trost. Odată cu impunerea noilor interdicții de către regimul comunist, Luca a părăsit România, stabilindu-se inițial în Israel în 1951 și apoi în Paris din 1952.
Contribuțiile sale literare și artistice includ proză poetică și eseuri semnificative pentru suprarealism, publicate între 1940-1947 în limba română și franceză, precum și expoziții de artă plastică la București în 1945 și 1946. După stabilirea în Franța, creația sa în limba franceză l-a consacrat ca unul dintre cei mai originali poeți suprarealiști ai momentului.
Printre operele sale notabile se numără „Heros-limite” (1953), „Le chant de la carpe” (1973), „Paralipomene” (1976). A încetat din viață la Paris.
2014: A murit regizorul Gabriel Axel, primul danez care a câştigat un Premiu Oscar
Gabriel Axel s-a născut pe 18 aprilie 1918 în Aarhus, Danemarca. A obținut faima internațională în special datorită filmului său „Babette’s Feast” (Cina lui Babette), care i-a adus primul Premiu Oscar pentru cel mai bun film străin, în 1987.
Axel și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Paris, făcând parte dintr-o familie bogată
În 1935, la vârsta de 17 ani, în urma colapsului economic al familiei sale, Gabriel Axel s-a mutat înapoi în Danemarca și a urmat o pregătire ca tâmplar. În 1942, Axel a fost admis la școala de actorie a Teatrului Regal Danez din Copenhaga.
După absolvire, în 1945, s-a întors în Franța, unde a petrecut cinci ani pe scenă la Paris, inclusiv la Théâtre de l'Athénée, sub îndrumarea regizorului de teatru Louis Jouvet. În timpul iernii din 1948–1949 a produs piesa „Diderich Menschenskraek” (Diderich the Terrible) de Ludvig Holberg la Théâtre de Paris.
Axel a revenit în Danemarca în 1950 și a devenit cunoscut ca regizor de teatru. Printre producțiile sale s-au numărat „La tête des autres” (Capul altora) de Marcel Aymé, „Le Cid de Pierre Corneille” și „Pour Lucrèce de Jean Giraudoux”. Axel a început să regizeze pentru televiziune în 1951 și, între 1951 și 1968, a realizat aproximativ 48 de drame televizate.
Începând din 1955, Axel a fost regizor la Nordisk Film. Primul său lungmetraj, drama social-realistă „Nothing But Trouble” (1955), a fost foarte apreciat, iar succesul a venit cu filmul TV: „A Woman Not Wanted”, în 1957.
A regizat o serie de comedii ușoare, înainte de „The Red Mantle” în 1967, peliculă selecționată la Festivalul de Film de la Cannes și câștigătoare a unui premiu. Alte filme ale sale includ populara comedie „The Goldcabbage Family” (1975) și continuarea sa, precum și o serie de filme cu conținut sexual, inclusiv „Det kære legetøj” (1968), care susținea legalizarea pornografiei în Danemarca.
Cu aproximativ 16 filme de lung metraj în portofoliu, Axel s-a întors în Franța, în 1977, unde a regizat mai multe proiecte ample pentru televiziunea franceză, culminând în 1985 cu seria istorică, în cinci episoade, „Les Colonnes du ciel” (Stâlpii cerului).
În 1987, Gabriel Axel s-a întors în Danemarca pentru a regiza proiectul său de vis timp de peste 15 ani și este considerat capodopera sa - o adaptare a operei lui Karen Blixen, „Babette's Feast”. După proiecția la Festivalul de Film de la Cannes, filmul a câștigat Premiul Oscar pentru ”Cel mai bun film străin” la cea de-a 60-a ediție a premiilor Academiei.
Cu o carieră care a acoperit o gamă largă de genuri și subiecte, Axel a lăsat o amprentă semnificativă asupra cinematografiei daneze. El s-a stins din viață în anul 2014, la vârsta de 95 de ani.
2019: A murit Tomi Ungerer, considerat unul dintre cei mai străluciţi desenatori ai generaţiei sale
Jean-Thomas „Tomi” Ungerer s-a născut la Strasbourg, în Alsacia, Franța, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai lui Alice (Essler) și Theo Ungerer. După moartea tatălui său, Theodore, artist, inginer și producător de ceasuri astronomice, în 1936, familia s-a mutat la Logelbach, lângă Colmar. Ungerer a trăit și în perioada ocupației germane în Alsacia, când casa familiei a fost confiscată de Wehrmacht.
Inspirat de ilustrațiile apărute în revista The New Yorker, în special de lucrările lui Saul Steinberg, Ungerer a emigrat în SUA, în 1956. În 1957, Harper & Row a publicat prima sa carte pentru copii, „The Mellops Go Flying”, iar în anii '60 a creat cel puțin zece cărți pentru copii în colaborare cu Harper & Row. El a realizat, de asemenea, ilustrații pentru publicații precum The New York Times, Esquire, Life, Harper's Bazaar și The Village Voice. În anii '60, Ungerer a început să creeze postere împotriva Războiului din Vietnam.
Ungerer a primit Medalia Hans Christian Andersen în 1998 pentru „contribuția sa durabilă” ca ilustrator de cărți pentru copii. După o perioadă în care a scris cărți pentru adulți, cu teme legate de sexualitate, Ungerer s-a întors la literatura pentru copii cu cartea „Flix”, în 1998.
Un aspect constant în ilustrațiile lui Ungerer a fost sprijinul pentru construcția europeană, începând cu reconcilierea franco-germană în Alsacia și promovarea valorilor europene de toleranță și diversitate. În 2003, a fost numit Ambasador pentru Copilărie și Educație de către Consiliul Europei, care reunește 47 de țări.
În 2007, orașul său natal i-a dedicat un muzeu, Musée Tomi Ungerer/Centre international de l’illustration. Ungerer și-a petrecut ultimii ani în Irlanda, unde s-a mutat împreună cu soția sa în 1976, și la Strasbourg. Pe lângă activitatea sa ca artist grafic, desenator și designer, a fost și colecționar de jucării și „arhivar al absurdității umane”.
Un documentar biografic, „Far Out Isn't Far Enough: The Tomi Ungerer Story”, a fost produs în 2012. Ungerer a încetat din viață la 9 februarie 2019, la vârsta de 87 de ani, în Cork, Irlanda.
Se încarcă comentariile...
