4 decembrie: 19 ani de la moartea lui Teo Peter, basistul trupei Compact, după un accident provocat de un soldat american VIDEO

0
Publicat:

Pe 4 decembrie, în 1969, murea Constantin Mavrocordat, domn al Țării Românești și al Moldovei. În aceeași zi, dar în 1957, era reprimată revolta țărănească de la Vadu Roșca. În 1987 se stingea filozoful Constantin Noica, iar în 2004, Teo Peter, basist al trupei Compact.

1769 - a murit Constantin Mavrocordat, domn al Țării Românești și al Moldovei

Reformator, educat, fără temperamentul vulcanic al altor fanarioţi, Constantin Mavrocordat a fost cel dintâi eliberator al ţăranilor iobagi şi i-a chemat înapoi în ţară pe cei plecaţi, dar nevoiaşi, cu promisiunea neplatei birului. Însă pentru că Imperiul Otoman cerea din ce în ce mai mult, Mavrocordat le-a impus boierilor şi mănăstirilor o suprataxare pentru folosirea ţăranilor la diverse munci.

A urcat pe tronul Valahiei în luna iulie 1744, la doar 34 de ani. Era deja la a patra domnie în Bucureşti şi la a şasea în total în Principate. Se întâmpla după o pauză de un an, după ce fusese mazilit fără vreun motiv clar de pe tronul Moldovei, în vara anului 1743.

De data aceasta se întorcea la conducerea Ţării Româneşti pregătit să-şi pună în aplicare un plan pe care şi-l formulase în minte de mult: reformarea unei instituţii barbare şi ineficiente, şerbia.

Constantin Mavrocordat. FOTO: cimec.ro,  Wikipedia
Constantin Mavrocordat. FOTO: cimec.ro, Wikipedia

În total, Constantin Mavrocordat a urcat şi a coborât de nouă ori de pe tronurile Valahiei şi Moldovei.

A fost numit pentru ultima dată pe tronul Moldovei în iunie 1769. Războiul cu ruşii se înteţea din nou, iar Înalta Poartă avea nevoie de un om de încredere la Iaşi, cu care colaborase fără probleme în trecut. În timpul luptelor, domnitorul se retrage la Galaţi şi, lovit de boală, zace în mănăstirea fortificată Sfânta Precista. Acolo este găsit de o unitatea militară rusă şi, în urma unei cerţi cu un ofiţer rus, este rănit cu sabia. Se întoarce la Iaşi, dar e prea târziu – rana îi cangrenează şi îl omoară pe 15 decembrie 1769.

1816 - James Monroe a devenit cel de-al cincilea președinte al SUA

James Monroe a fost cel de-al cincilea  (1817 - 1825) preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi autor al doctrinei Monroe. Perioada preşedinţiei lui Monroe a fost cunoscută ca Perioada bunelor sentimente (în engleză, Era of Good Feelings).

Înainte să ajungă preşedinte, Monroe a fost membru al cabinetului prezidenţial din mandatul lui James Madison. Acesta s-a ocupat de mai multe sarcini. După ce Madison l-a concediat pe Secretarul de Război al cabinetului, James Monroe a preluat funcţia.

1892 - s-a născut generalul Francisco Franco, dictator al Spaniei (1939-1975)

Francisco Franco, învingătorul teribilului Război Civil spaniol (1936-1939), în urma unei lovituri de stat contra celei de-a Doua Republici, a condus ţara cu o mână de fier până la moartea sa, în 1975.

Francisco „El Caudillo“ Franco FOTO AFP/Getty Images
Francisco „El Caudillo“ Franco FOTO AFP/Getty Images

1940 - a fost semnat „Protocolul asupra colaborării româno–germane la realizarea unui plan de 10 ani pentru refacerea economiei românești”

Protocolul semnat la Berlin a fost unul dintre principalele instrumente pentru pătrunderea capitalurilor germane în industria românească. România devenea un important furnizor de materii prime și cel mai mare furnizor de produse agricole al celui de–al treilea Reich, potrivit Wikipedia.

1948 - vaporul chinez cu aburi Kiangya a explodat și s-a scufundat. Mii de oameni au murit

Tragedia a avut loc în gura de vărsare a râului Huangpu, după ce  vaporul s-a lovit de o mină lăsată în urmă de către marina imperială japoneză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Numărul morților este necunoscut, cu toate acestea, se crede că între 2750 și 3920 au murit, 700-1000 supraviețuitori fiind preluați de către alte nave.

1949 - s-a născut actorul american Jeff Bridges

Jeff Bridges împlinește 74 de ani. 

S-a născut la 4 decembrie 1949, iar debutul în cinematografie l-a făcut doi ani mai târziu, în filmul „The Company She Keeps” (1951), în care mama lui a interpretat rolul principal. S-a familiarizat cu platourile de filmare de mic copil, când împreună cu fratele său, asista la show-urile moderate de tatăl lor, Lloyd Bridges.

Lumea hollywoodiană l-a primit cu braţele deschise, iar tatăl lui l-a iniţiat în arta producţiilor TV. Mai târziu, Jeff a hotărât să ia în serios actoria acceptând rolurile din peliculele „Silent Night, Lonely Night” (1969), „The Yon and the Yang of Mr. Go” (1970) şi din „Halls of Anger” (1970).

Primul film care l-a adus foarte aproape de un Oscar a fost „The Last Picture Show” (1971), dar aceasta nu a fost singura şansă de a intra în posesia trofeului. Prestaţiile din „Thunderbolt and Lighfoot" (1975), „Starman" (1985) şi „The Contender" (2001) i-au asigurat nominalizări la Oscar.

 La cea  de-a 82-a ediţie a premiilor Academiei Americane de Film a fost recompensat cu Oscar pentru „Cel mai bun rol principal” în drama lui Scott Cooper, „Crazy Heart”.

1957 -a  fost reprimată revolta țărănească împotriva colectivizării de la Vadu Roșca 

Prima revoltă anticomunistă a ţăranilor care s-au opus colectivizării forţate, a fost reprimată de trupele de securitate coordonate de cel care avea să devină câţiva ani mai târziu preşedintele ţării, Nicolae Ceauşescu.

Pe 4 decembrie 1957, Nicolae Ceauşescu, viitorul preşedinte al României comuniste, a condus unităţile militare care au înăbuşit răscoala ţăranilor din Vadu Roşca, judeţul Vrancea, care se împotriveau colectivizării. Avea atunci grad de general-locotenent de armată, fiind şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate.

Flancat de două tancuri, Ceauşescu a ordonat personal deschiderea focului de pe mitralierele aflate în camioanele care însoţeau tancurile.

 Au murit nouă oameni, iar 17 au fost răniți.

1959 - NASA a trimis în spațiu misiunea Little Joe 2,  parte a programului Mercury

Misiunea a transportat în spațiu maimuța Sam (Macaca mulatta) pentru a testa funcționalitatea sistemelor și efectele adverse ale spațiului asupra oamenilor. Zborul a durat 11 minute și 6 secunde, potrivit Wikipedia.

1964 - s-a născut actrița americană Marisa Tomei

Actriţa americană Marisa Tomei, distinsă cu Oscar pentru rolul secundar din comedia „My Cousin Vinny“ (1992), împlinește 59 de ani.

1969 - s-a născut Jay-Z, rapper, producător de discuri, antreprenor și actor american

Rapperul şi producătorul muzical Jay-Z, primul artist de hip-hop care a devenit miliardar, potrivit revistei de specialitate Forbes, împlinește 59 de ani.

1987 - a murit filozoful și eseistul român Constantin Noica

Născut în 1909, Constantin Noica a fost unul dintre cei mai mari filozofi români. Poet, eseist şi publicist, Noica s-a născut pe 12 iulie 1909 la Vităneşti, în Teleorman. A făcut ciclul gimnazial şi liceul în Bucuresti. A debutat literar în revista Colegiului „Spiru Haret“. A absolvit Facultatea de Filosofie şi Litere. În octombrie 1940, Noica a plecat la Berlin, unde a rămas timp de patru ani. În capitala Germaniei a frecventat seminarul de filosofie al lui Heidegger.

În 1949, a primit domiciliul forţat la Câmpulung-Muscel, până în 1958, atunci când a fost arestat. Averea lui a fost confiscată şi a primit o pedeapsă de 25 de ani de muncă silnică. A executat la Jilava şase ani din sentinţă. După eliberare a fost atent monitorizat de Securitate. Începând cu 1975 a trăit la Păltiniş. Locuinţa sibiană a lui Noica a devenit loc de pelerinaj, vizitat de admiratorii şi discipolii săi. Marele filosof și-a trăit ultimii ani din viață în mansarda căbănuței sale modeste.

A murit pe 4 decembrie 1987.

1993 - a murit instrumentistul și compozitorul rock Frank Zappa

„A spune că Frank Zappa  este un artist unic e ca și cum ai spune că soarele răsare la răsărit și apune la apus. Cu adevărat excepțională este maniera lui ludic-absurd-burlescă de a arăta cât de serios e în privința muzicii, nivelul extrem de stridență și complexitate prin care-și arată unicitatea. Și-a savurat caracterul insolit în fiecare clipă, conștient de faptul că majoritatea îl consideră un ciudat. A profitat din plin de acest atribut care i s-a oferit pentru a-i descrie inventivitatea. Și chiar dacă avea imaginea tipului psihedelic al anilor ’60, era notoriu pentru aversiunea lui față de droguri, față de orice tip de abuz, cu excepția țigărilor și a cafelei pe care le consuma în exces”, scria despre Frank Zappa muzicianul Berti Barbera.

2004 - a murit Teo Peter, basist al trupei Compact 

Se împlinesc 19 ani de la unul dintre cele mai triste evenimente ce au marcat muzica românească.

Teo Peter, basistul trupei Compact, a murit în noiembrie 2004, în urma unui accident de maşină provocat de un soldat american, aflat sub influenţa alcoolulu.

Taxiul în care se afla artistul circula pe Bulevardul Dacia din Capitală, iar la intersecţia cu strada Polonă a fost pur şi simplu spulberat de un autoturism Ford Expedition, condus de puşcaşul marin Christopher VanGoethem.

Soldatul american nu a acordat prioritate. Mai mult, era sub influenţa băuturilor alcoolice, potrivit informaţiilor furnizate de Poliţia Capitalei. Teo Peter a murit pe loc (avea doar 50 de ani). Taximetrul a supravieţuit.

Christopher R. VanGoethem, pe atunci în vârstă de 31 de ani, căsătorit, se afla în maşină cu amanta.

Comandantul Detaşamentului Puşcaşilor Marini de la Ambasada SUA la Bucureşti a fost trimis imediat în SUA, la baza militară din Virginia de care aparţinea.

Teo Peter. FOTO arhivă
Teo Peter. FOTO arhivă

Christopher VanGoethem a fost judecat de Curtea Marţială din statul Virginia, care l-a achitat de acuzaţia de omor prin neglijenţă.  Pușcașul a fost găsit vinovat doar pentru declaraţii oficiale false în faţa anchetatorilor şi de obstrucţionarea justiţiei şi a primit doar o scrisoare de mustrare.

Verdictul a declanşat proteste în România, însă lucrurile au rămas neschimbate.

2021 - a murit cântăreață de muzică populară românească Tita Bărbulescu

Titei Bărbulescu, talentata interpretă de cântece lăutăreşti, romanţe şi muzică de petrecere, a lăsat în urma celor 60 de ani de activitate adevărate comori artistice, culese şi imprimate pentru posteritate.

Tita Bărbulescu. FOTO: Facebook Tita Bărbulescu
Tita Bărbulescu. FOTO: Facebook Tita Bărbulescu
Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite