12 octombrie, ziua în care a fost semnată convenția prin care Imperiul Rus a anexat Moldova și Țara Românească
0Pe 12 octombrie 1449 a avut loc Bătălia de la Tămășeni, pe Siret, în urma căreia Bogdan al II–lea a devenit domn al Moldovei. În aceeași zi, dar în 1492, Cristofor Columb a descoperit America, iar în 1808 a fost semnată convenția prin care rușii au anexat Moldova și Țara Românească, după ce, anterior, militarii Imperiului Rus au numit ierarhi bisericeşti în numele românilor.

1449: Bătălia de la Tămășeni, pe Siret
În urma Bătăliei de la Tămășeni, cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara, Bogdan al II–lea (n. 1409 – d. 15 octombrie 1451) devine domn al Moldovei, potrivit Wikipedia.
Bogdan al II–lea a fost domn al Moldovei între 12 octombrie 1449 - 17 octombrie 1451.
Unii istorici afirmă că ar fi fost fiul din flori al lui Alexandru cel Bun din mamă necunoscută. În favoarea acestei teorii sunt aduse mențiunile mai târzii ale lui Ștefan cel Mare despre Alexandru cel Bun, ca fiind strămoș al său și mențiunea lui Jan Dlugosz, că Bogdan ar fi fost fiu natural al lui Alexandru cel Bun.
Alți istorici consideră că ar fi fost fiul lui Bogdan Jupânul, fratele drept mai mic al lui Alexandru cel Bun. În favoarea acestei teorii sunt epitafurile de pe lespezile funerare de la Rădăuți, puse de Ștefan cel Mare, pe care Bogdan Jupânul e numit bunelul său (al lui Ștefan cel Mare), iar Alexandru cel Bun e numit strămoșul lui Ștefan cel Mare.
În favoarea acestei teorii este și momentul intrării în lupta pentru tron a lui Bogdan al II-lea - abia peste 18 ani după moartea lui Alexandru cel Bun și după stingerea aproape a tuturor urmașilor lui direcți pe linie bărbătească (fii și nepoți), excepție minorul Alexăndrel (Alexandru al II-lea).
1492: Cristofor Columb a descoperit America
În căutarea unei rute spre India, Cristofor Columb a navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, denumit mai târziu, America.

În perioada precolumbiană era cunoscută doar Lumea Veche.
1518: A început interogarea lui Martin Luther
Din 12 octombrie 1518, până la 14 octombrie 1518, Martin Luther a fost interogat de către cardinalul Thomas Cajetan.
Cardinalul i-a cerut lui Martin Luther să-și retracteze „cele 95 de teze” care, ulterior, au declanșat Reforma Protestantă. Luther a replicat că și le va retrage doar dacă i se va dovedi pe baza Bibliei că el este cel care greșește.
1808: A fost semnată convenția prin care Imperiul Rus a anexat Moldova și Țara Românească
Pe 12 octombrie 1808, Napoleon I și Alexandru I au semnat convenția prin care Rusia a anexat Moldova și Țara Românească.
Înainte de a pleca în Spania, pentru a conduce trupele militare după înfrângerile de la Bailen și Vimiero, Napoleon I a încercat să întărească alianța cu Rusia și să obțină un angajament de la Alexandru I ca Rusia să declare război Austriei dacă aceasta ar ataca Franța.
Napoleon i-a oferit lui Alexandru termeni relativ lenienți—cerând ca Rusia să se alăture Sistemului Continental, să-și retragă forțele din Țara Românească și Moldova și să predea Insulele Ionice Franței.
În contrast, Prusia a fost tratată aspru. A pierdut jumătate din teritoriu și populație și a suferit o ocupație de doi ani care a costat-o aproximativ 1,4 miliarde de franci. Din fostul teritoriu prusac, Napoleon a creat Regatul Westfaliei, condus de fratele său mai tânăr Jérôme, și Ducatul Varșoviei.
Context
Istoricul Tudor Ciobanu, cercetător ştiinţific la Institutul Istorie al Academiei de Ştiinţe de la Chişinău, explica , pentru Adevărul, că pofta ruşilor era mai mare. Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, militarii Imperiului Rus l-au dat jos pe Mitropolitul Moldovei de la Iaşi şi au numit ierarhi bisericeşti în numele românilor.
„Interesul Imperiului Rus pentru cucerirea spaţiului românesc cuprins între pământurile Transnistriei, munţii Carpaţi şi Dunăre se conturează prin războaiele ruso-austro-turce din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Atunci a fost anexat teritoriul din stânga Nistrului, iar Ţara Moldovei şi Ţara Românească au cunoscut ocupaţia militară imperială pe parcursul a câtorva ani.
În timpul ocupaţiei instalate odată cu războiul din anii 1787-1792, Imperiul Rus a încercat să intervină brutal şi în organizarea bisericească, numindu-l la 10 februarie 1792 pe Gavriil Bănulescu-Bodoni mitropolit al Ţării Moldovei, dar, imediat după retragerea ruşilor din Principate, acesta este arestat şi trimis la Istambul. La presiunea Rusiei, a fost eliberat, fiind numit mitropolit al Poltavei (1793-1799), apoi mitropolit al Kievului (1799-1803).
Războiul din anii 1806-1812 a avut consecinţe mai grave pentru spaţiul românesc. Şi în timpul acestei ocupaţiei militare ruşii au intervenit brutal în administrarea celor două ţări româneşti, inclusiv şi în viaţa bisericească. Astfel, prin ucaz imperial, în anul 1808, acelaşi Gavriil Bănulescu-Bodoni este numit mitropolit al Valahiei, Moldovei şi Basarabiei, titulatură asemănătoare cu cea pe care o purta şi feldmareşalul Alexandru Prozorovski – comandantul şef al armatei în Moldova, Valahia, Basarabia şi de pe ambele maluri ale Nistrului. Coincidenţa nu este întâmplătoare. Ambele instituţii urmăreau acelaşi scop – supunerea Moldovei şi Valahiei. Pe perioada războiului, noul mitropolit a introdus în viaţa bisericească a principatelor elemente caracteristice Imperiului Rus, iar toate mişcările lui erau coordonate cu autorităţile politice regionale sau centrale ale imperiului.
După semnarea nefastei păci din luna mai 1812, armatele ţariste nu s-au retras imediat de pe teritoriul ţărilor române. Ocupaţia militară a continuat, în pofida iminenţei atacului lui Napoleon. Imperiul Rus avea nevoie de timp pentru a se dumeri ce să facă cu noua achiziţie teritorială, la care, pe finalul tratativelor, nu au mai sperat”, explica Tudor Ciobanu, cercetător ştiinţific.
1810: A avut loc prima ediție de Oktoberfest
Ideea evenimentului devenit celebru peste ani, a pornit de la un subofițer din garda națională bavareză. Acesta a sugerat organizarea unei curse de cai cu ocazia festivităților legate de căsătoria prințului moștenitor Ludovic I al Bavariei cu prințesa Therese von Hildburghausen.
Regele Bavariei, Maximilian I, s-a arătat mai mult decât încântat de această sugestie. La 17 octombrie 1810 avea loc cursa de cai, pe care prințesa-mireasă a denumit-o Oktoberfest. Ca loc de desfășurare a fost aleasă o pajiște nefolosită de la marginea orașului, denumită ulterior "Theresienwiese" (pajiștea Tereziei).
La această primă festivitate, băuturile nu au fost servite în locul de desfășurare a cursei, ci în centrul orașului. În anul următor, autoritățile au decis reluarea festivalului, de această dată sub patronajul Asociației de Agricultură Bavareză, care a folosit evenimentul în scopuri publicitare, prezentându-și serviciile paralel cu desfășurarea evenimentului. În anii ce au urmat, festivalul a fost finanțat de diferite firme private
1823: Au fost puse în vânzare primele pelerine de ploaie
Scoţianul Charles Macintosh și-a dedicat timpul liber științei, în special chimiei, și înainte de a împlini 20 de ani a renunțat la postul de funcționar pentru a studia cu Joseph Black la Universitatea din Edinburgh și pentru a se ocupa de fabricarea de produse chimice. În acest domeniu a avut un mare succes și a inventat diverse procese noi.
Experimentele sale cu nafta au dus la inventarea țesăturii cauciucate impermeabile.
Esența brevetului său a fost cimentarea a două grosimi de pânză împreună cu cauciuc natural.
1863: A murit poetul Andrei Mureşanu
Autorul poeziei Un răsunet - Deşteaptă-te, române - devenită Imn al României a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. Născut în familia unui mic întreprinzător greco-catolic, a studiat filosofia și teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838.
A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură. S-a numărat între conducătorii Revoluției din 1848, ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar - fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. În 1990 Deșteaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României.
1894: S-a născut Elisabeta a României
Venită pe lume în familia regală a României (cu titlurile de principesă a României și principesă de Hohenzollern-Sigmaringen) a fost fiica cea mai mare a reginei Maria și a regelui Ferdinand. Cel de-al doilea copil al cuplului regal era, după mărturiile epocii, „una dintre cele mai ciudate prințese din Regatul român”.
Sensibilă și capricioasă, extrem de cultivată, Principesa Elisabeta a rămas în amintirea contemporanilor săi ca o adevărată enigmă.
1931: A fost inaugurată statuia Isus Mântuitorul, una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne
Cristos Mântuitorul (în portugheză Cristo Redentor) de pe muntele Corcovado este un monument în Rio de Janeiro (Brazilia), amplasat la sud de oraș (700 m), în pădurea Tijuca.
Realizarea construcției a a fost planificată cu ocazia aniversării a 100 de ani de la declararea independenței Braziliei. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Din motive financiare, numai după zece ani a început construcția lui.
Cu sprijinul Franței și Vaticanului s-a reușit realizarea proiectului și sfințirea statuii la data de 12 octombrie 1931. Edificiul, reprezentativ pentru Art Deco, are o înălțime de 30 metri, împreună cu soclul 38 de metri. Soclul ocupă o suprafață de 100 m2. Lățimea statuii, la nivelul brațelor, este de 28 metri, iar masa sa este de 1.145 de tone.
1935: S-a născut tenorul italian Luciano Pavarotti
A debutat pe scena sălii de operă din Reggio Emilia, pe 29 aprilie 1961, cu aria lui Rodolfo din „La Boema” de Puccini. Pavarotti a avut patru fete, trei din prima căsătorie cu Adua și o fată împreună cu a doua soție, Nicoletta Mantovani.
Pe 11 august 1999, Luciano Pavarotti a susținut un concert extraordinar în aer liber, pe o scenă ridicată în Piața Constituției (Palatul Parlamentului) din București, având în program canțonete și arii din opere.
Luciano Pavarotti a susținut ultimul său concert în februarie 2006, la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino, când a interpretat aria Nessun dorma. Din cauza condiției sale fizice precare, cauzate de cancerul care îl măcina, ar fi fost prea periculos pentru el să riște o prestație live în fața unei audiențe globale, așa că aceasta a fost prima (și ultima) dată în cariera sa când marele tenor a făcut playback. A murit în 2007, tot la Modena, acolo unde s-a născut.
1968: S-a născut cântăreaţa Daniela Gyorfi
În 1991 a avut loc prima sa apariție din cariera muzicală. A participat la festivalul de la Mamaia unde a obținut premiul II la secțiunea “Interpretare”. Artista are în spate o carieră de peste 20 ani, timp în care a avut concerte atât în țară cât și în străinătate. A lansat de-a lungul carierei câteva albume și a avut multe melodii care au ajuns hit-uri.
Daniela a cochetat și cu televiziunea, prezentând la OTV emisiunea “Manele de Top”. A mai fost curtată și de postul Acasă TV, care a vrut să o distribuie într-unul din telefilmele difuzate în emisiunea Mihaelei Tatu.
1968: S-a născut actorul şi cântăreţul Hugh Jackman
Interpretarea din „Les Misérables” (2102) i-a adus, în 2013, Premiul Globul de Aur şi o nominalizare la Premiul Oscar. Jackman a câștigat recunoașterea internațională pentru rolurile sale din filme importante, mai ales ca super erou din filme de acțiune, dar și în roluri de personaje secundare sau romantice.
Jackman a devenit foarte cunoscut mai ales pentru rolul său Wolverine din seria X-Men, plus Kate & Leopold, Van Helsing, Prestigiul, și Australia. Hugh Jackman este și cântăreț, dansator și actor în muzicaluri pe scenă și a câștigat un premiu Tony pentru rolul din Băiatul din Oz.
1984: Încecarea de asasinat a premierului Margaret Thatcher
Armata republicană provizorie irlandeză organizează o tentativă de asasinat, care eșuează. Bomba însă ucide cinci persoane și 31 de persoane sunt rănite.
Baroneasa Thatcher a fost prima femeie aleasă în funcția de prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Regatul Unit, precum și primul premier britanic ales de trei ori consecutiv (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a egalat numai Tony Blair în 2005.
A devenit membru al Parlamentului britanic în 1959. Este una dintre cele mai importante personalități politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. Ea este de asemenea una dintre cele mai controversate figuri politice, fiind prima femeie prim-ministru din întreaga istorie a Europei.
Alături de Churchill, Thatcher împarte onoarea de a avea o statuie de bronz în holul Camerei Parlamentului.
1994: Sonda spațială Magellan arde în atmosfera lui Venus
Sonda Magellan, denumită și Sonda de Cartografiere a planetei Venus prin Unde Radar, a fost o sondă spațială robot având o greutate de 1.035 kilograme, lansată de NASA la 4 mai 1989, ca să cartografieze suprafața planetei Venus prin tehnica radar și să măsoare gravitația planetei. A fost prima misiune interplanetară lansată de pe o navetă spațială.
Magellan a fost cea de a patra misiune NASA trimisă spre Venus și termina o pauză de unsprezece ani în explorarea interplanetară a SUA. Durata misiunii: 10 august 1990-12 octombrie 1994
2005: A fost lansată a doua misiune chineză cu oameni la bord
Shenzhou 6 este a doua sondă a Republicii Populare Chineze transportând oameni în spațiu.
A fost lansată la 12 octombrie 2005 de la Cosmodromul Jiuquan cu o rachetă purtătoare de tip Marșul Lung CZ-2F. Doi astronauți au fost trimiși cu Shenzhou 6 – Fei Junlong și Nie Haisheng.