Gică Hagi, sfătuit să se bage peste Ianis Zicu. Ce răspuns a dat patronul de la Farul Constanța
0Gică Hagi (60 de ani), patron la Farul Constanța, este la jumătatea anului sabatic pe care și l-a luat în vară, când l-a numit antrenor al „marinarilor” pe Ianis Zicu (42 de ani), antrenor pe care l-a „pescuit” de la nou-promovata Metaloglobus. Cumnatul său, Gică Popescu (58 de ani), președintele dobrogenilor, a anunțat că „Regele” va reveni în iarbă, însă nu se știe unde și când.

Gigi Becali (67 de ani) l-a prins pe Hagi de Revelion și i-a dat sfaturi despre Farul. I-a sugerat să se bage peste Zicu și să scoată din echipă un anume jucător. Replica lui Hagi a fost decisă și contrară obiceiurilor lui Becali, obișnuit să dicteze primul 11 și schimbările la FCSB.
Umilit de latifundiar
„Am vorbit cu el de Revelion, de un jucător, nu dau numele. „Gică, nu mă bag, că tu știi fotbal de o mie de ori mai bine decât mine, dar nu îl mai băga pe ăla, că te curăță”. „Păi, Gigi, nu mă pot băga peste Ianis (n.r.- Zicu)”. „Cum adică, ești nebun? Ești patron, cum să nu intervii?”.
„Păi, eu sunt și antrenor. Dacă mă bag acum, apoi nu îmi va conveni dacă se va băga mai târziu cineva peste mine, la altă echipă. Cum să fac asta?”. El e stâncă, așa de drept e, eu mai greșesc”, a declarat Gigi Becali, la emisiunea Liga Digi.
Hagi a avut zile negre ca antrenor la Steaua, când Becali i-a impus să-l scoată din echipă pe Gabriel Boștină. Antrenorul a refuzat și a plecat trântind ușa. Le-a cerut și jucătorilor rămași la Steaua să se răscoale „pentru că vă ia personalitatea”.























































