Un cetăţean canadian considerat „vocea din spatele violenţei” ISIS, pus sub acuzare în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldat în uniformă ISIS în Siria FOTO SHUTTERSTOCK
Soldat în uniformă ISIS în Siria FOTO SHUTTERSTOCK

Un cetăţean canadian acuzat că s-a aflat în spatele propagandei ISIS de limbă engleză urmează să fie judecat de un tribunal din statul american Virginia, relatează BBC.

Originar din Arabia Saudită, Mohammed Khalifa a fost capturat de forţe ale miliţiei kurde în Siria, în 2019, şi predat ulterior FBI-ului.

Potrivit procurorilor americani, bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost „vocea din spatele violenţelor”, fiind mai întâi luptător ISIS şi apoi autorul traducerilor şi naraţiunilor video ale propagandei ISIS.

Procesul lui se judecă săptămâna viitoare, el fiind adus în faţa unei instanţe din Virginia sub acuzaţia că a „furnizat sprijin material unei organizaţii teroriste”.

Într-un interviu acordat imediat după capturare, Khalifa a susţinut că a fost un luptător de rang inferior şi că nu fost responsabil de filmări sau de regizarea scenelor abominabile cu execuţiile ISIS.

Khalifa s-a alăturat ISIS în Siria în 2013 şi a devenit un membru-cheie în echipa de propagandă a grupării teroriste „parţial graţie abilităţilor sale lingvistice ca vorbitor fluent de arabă şi engleză”, se arată într-un comunicat al Departamentului american de Justiţie.

Dacă e găsit vinovat, riscă închisoarea pe viaţă.

ISIS a folosit clipuri de propagandă pentru recrutare pe măsură ce s-a extins în Siria şi Irak.

„Khalifa a promovat grupul terorist, a avansat eforturile de recrutare în toată lumea şi a extins aria de propagare a videoclipurilor care glorificau crimele oribile şi cruzimea oarbă a ISIS”, a transmis Raj Parekh procurorul în exerciţiu al Districtului Estic din Virginia.

Khalifa, un specialist în tehnologia informaţiilor care locuia la Toronto, a dezvăluit în cadrul unui interviu pentru o televiziune canadiană că s-a radicalizat după ce a urmărit clipuri de propagandă ISIS.

Cel care l-a identificat a fost un cercetător canadian în domeniul extremismului care i-a recunoscut accentul specific pentru Toronto.

„Este o persoană semnificativă, în sensul că, ori de câte ori occidentalii au interacţionat cu mass-media ISIS, susţine ISIS, el a fost vocea pe care am auzit-o”, a spus cercetătorul canadian, potrivit Washington Post.

De altfel, Khalifa a dezvăluit în interogatoriile FBI că în 2018, când ISIS era în prag de prăbuşire, a avut opţiunea să plece dar a ales să rămână să lupte alături de militanţi.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite