Au mai rămas doar 3 ţări din Uniunea Europeană care nu fac încă parte din Programul Visa Waiver, printre care se numără şi România. Probabil că mulţi dintre români se întreabă când va veni rândul şi pentru România.

În prezent, pentru că o ţară să se califice pentru programul Visa Waiver, este necesar, printre altele, să fi avut în anul precedent o rată de refuz a solicitărilor de vize de tip B (viză de afaceri/turism) mai mică de 3% sau o medie de sub 2% în ultimii doi ani fiscali (FY), cu menţiunea ca în niciunul dintre aceşti ani să nu se depăşească 2.5%.

România a avut pentru FY2018 o rată de refuz de 10,44%.  Perioada luată în calcul pentru anul fiscal 2018 este cuprinsă între 1 octombrie 2017-30 septembrie 2018. În anii precedenţi statisticile au arătat astfel: FY2017 - 11,76%, FY2016 - 11,43%, FY2015 - 11,16%.

Ce ar trebui să se schimbe pentru ca România să intre în programul Visa Waiver?

A. Fie să înregistreze o rată de refuz sub 3%, însă acest lucru necesita mult timp.  Un pas important în această direcţie ar fi ca românii care ajung în SUA să respecte termenul de şedere oferit la intrare şi să nu desfăşoare activităţi care contravin scopului pentru care le-a fost emisă viza.

B. Fie Congresul SUA să aprobe o modificare a legislaţiei, în sensul de a creşte pragul ratei de refuz la 10% sau mai mult, în loc de 3% cum este în prezent. 

Ultima variantă pare să aibă şanse mai mari de câştig, în condiţiile în care toate autorităţile implicate reuşesc să coopereze şi să ajungă la un acord.  Aici vorbim despre: Departamentul de Stat al SUA (DOS) prin Consulatul SUA la Bucureşti, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS), Congresul SUA, Preşedintele SUA (POTUS) şi, nu în ultimul rând, Guvernul României.

Discuţiile cu privire la eligibilitatea României pentru Visa Waiver Program au început încă din anul 2005, iar această temă va fi pe agenda dialogului politic cu partenerii americani mulţi ani de acum înainte.

Să ţinem cont însă că, în prezent, 9 din 10 romani obţin vize de turist pentru SUA, aspect deloc de ignorat. Şi, totodată, alt spect de luat în considerare, beneficiile de a intra în SUA cu o viză anume sunt considerabil mai mari decât dacă s-ar intra fără viză. În consecinţă, romanii nu au mult de suferit pentru că nu fac încă parte de Programul Visa Waiver.