Cât de departe ar fi dispuse să meargă SUA pentru a sprijini o insurgenţă în cazul unei noi invazii ruse a Ucrainei?

Cât de departe ar fi dispuse să meargă SUA pentru a sprijini o insurgenţă în cazul unei noi invazii ruse a Ucrainei?

FOTO EPA-EFE

După ce mult timp SUA au ocolit cu grijă un răspuns clar la întrebarea cât sprijin ar fi dispuse să ofere Ucrainei contra Rusiei, pentru a evita să o provoace, recent pare să-şi fi modificat major perspectiva după ce responsabili înalţi ai administraţiei Biden au avertizat că ar fi pregătiţi să susţină o insurgenţă în cazul în care Putin ar decide să invadeze Ucraina, relatează New York Times.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cum ar putea proceda SUA, ce tocmai s-au retras din Afganistan, după un război de două decenii, astfel încât să pivoteze între finanţare şi implicare efectivă în luptă insurgentă nu este încă un plan bătut în cuie. Totuşi, însăşi punerea acestei probleme, a cât de departe ar merge SUA să năruie planurile Rusiei, a resuscitat spectrul unui nou Război Rece şi a conferit o nouă realitate posibilităţii unui nou conflict între marile puteri.
 
Experţii militari au observat că, dacă SUA nu sunt atât de abile la insurgenţe, altfel stau lucrurile când vine vorba de finanţarea lor.
 
Preşedintele american Joe Biden nu a decis încă cum ar putea proceda pentru a înarma insurgenţii din Ucraina ce ar putea declanşa un război de gherilă împotriva unei ocupaţii a Rusiei. Mutarea Rusiei e la fel de greu de anticipat - poate Putin are de gând să lanseze mai degrabă un atac cibernetic. Vineri, după câteva zile de discuţii cu Occidentul cu privire la criza asupra Ucrainei, hackerii au atacat site-urile guvernamentale ucrainene.
 
„Dacă Putin invadează Ucraina cu forţe armate majore, asistenţa  militară a SUA şi NATO - constând în informaţii ale serviciilor, arme cibernetice, anti-atacuri aeriene şi anti-tanc, rachete ofensive navale - s-ar amplifica considerabil”, spune James Stavridis, fost comandant suprem al forţelor aliate la NATO.
 
Dacă situaţia ar ajunge la o insurgenţă ucraineană, lui Putin nu ar putea să-i scape faptul că, după 20 de ani de luptă insurgentă, „ştim cum să-i înarmăm, antrenăm şi să le insuflăm energie”, spune el, dând exemplul sprijinului american al mujahedinilor din Afganistan contra invaziei sovietice înainte de ascensiunea talibanilor.
 
Atât secretarul american al apărării Lloyd J. Austin, cât şi şeful Statului Major al SUA, generalul Mark A. Milley, şi-au avertizat omologii într-o serie de convorbiri telefonice recente că o victorie rusă rapidă în Ucraina ar fi probabil urmată de o insurgenţă sângeroasă de felul celei care a alungat URSS din Afganistan. Acelaşi mesaj l-au dat şi oficialii de rang înalt ai administraţiei Biden referindu-se la faptul că CIA şi Pentagonul ar veni cu siguranţă în sprijinul insurgenţilor.
 
În interviurile date săptămâna aceasta, aceştia au clarificat faptul că un asemenea sprijin ar putea include pregătirea în ţările din apropiere ale flancului estic al NATO: Polonia, România şi Slovacia,  astfel încât insurgenţii să poată ieşi şi apoi reveni în Ucraina. Dincolo de sprijinul logistic şi de armament, SUA şi aliaţii NATO ar putea oferi şi echipamente medicale, servicii şi chiar refugiu în timpul ofensivelor ruseşti. Statele Unite vor furniza aproape sigur arme, au asigurat oficialii.
 
De când Rusia a invadat Crimeea, în 2014, SUA au căutat să ofere în principal ajutor militar în scop defensiv, furnizând  aproximativ 2,5 miliarde de dolari pentru rachete antitanc, radare, bărci de patrulare şi echipamente de comunicaţii.
 
În prezent Statele Unite se pregătesc să ofere Ucrainei informaţii despre câmpul de luptă care ar putea -o ajuta să răspundă mai rapid unei invazii, au spus oficiali înalţi ai administraţiei.
 
Totuşi, dacă anterior acest ajutor a fost calibrat pentru a nu provoca Rusia, acesta ar putea fi extins la mijloace ofensive în cazul unei treceri a graniţei.
 
„Cu echipamentul şi tacticile potrivite, Ucraina poate reduce dramatic şansele unei invazii de succes”, a scris un fost ministru ucrainean al apărării, Andriî P. Zagorodniuk, într -un articol de opinie pentru Consiliul Atlantic, duminică, ce poate fi citit ca un manual de instrucţiuni pentru modul în care Statele Unite ar putea sprijini o insurgenţă. „Prin combinarea unităţilor militare în serviciu cu veterani de luptă, rezervişti, unităţi de apărare teritorială şi un număr mare de voluntari, Ucraina poate crea zeci de mii de grupuri mici şi foarte mobile capabile să atace forţele ruse. În aces fel, Kremlinului îi va fi practic imposibil să instaleze orice fel de administraţie peste zonele ocupate sau să-şi asigure liniile de aprovizionare.”
 
Administraţia Biden şi aliaţii săi din NATO ar vrea să profite de faptul că Rusiei îi displace profund să sufere pierderi masive de trupe, au dezvăluit anonim oficiali americani şi europeni.
 
De partea cealaltă, un consilier militar occidental al armatei ucrainene a admis că detaliile unei rezistenţe ucrainene în estul ţării sunt un secret bine păzit.Totuşi, ucrainenii, mai ales cei din vestul ţării, se alătură deja forţelor teritoriale de apărare ce se antrenează în tactici ale războiului de gherilă.
 
Finanţarea şi sprijinirea unei insurgenţe este dificilă, spun planificatorii  şi experţii militari, întrucât e nevoie de formarea unei mentalităţi privind un conflict pe termen lung durată şi menţinerea moralului în rândul luptătorilor în faţa unui inamic autorizat de stat care în plus este ajutat cu echipament greu.
 
Represaliile Rusiei împotriva insurgenţilor ucraineni vor fi probabil „rapide, directe şi foarte brutale”, a declarat Seth G. Jones, directorul programului de securitate internaţională la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale. „Este probabil să devină sângeros.”Jones a mai sugerat că Rusia ar putea începe să construiască un zid de-a lungul graniţelor Ucrainei cu ţările NATO,, stabilind o nouă Cortina de Fier.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările