Biden va rata obiectivul de vaccinare asumat la începutul mandatului. SUA nu vor reuşi să atingă nivelul de 70% dintre adulţi vaccinaţi până la 4 iulie

Biden va rata obiectivul de vaccinare asumat la începutul mandatului. SUA nu vor reuşi să atingă nivelul de 70% dintre adulţi vaccinaţi până la 4 iulie

Vaccinare în Ohio, SUA / FOTO Arhivă

Vaccinarea a 70% din populaţia adultă a SUA cu cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19 până la 4 iulie, obiectivul asumat de preşedintele american Joe Biden la începutul mandatului, va fi ratat, a declarat un oficial de la Casa Albă, citat de presă internaţionaşă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acesta este primul obiectiv ratat în ceea ce priveşte vaccinarea pentru preşedintele american, care a făcut din intensificarea campaniei de imunizare prioritatea sa la începutul mandatului său.

Acest obiectiv va fi atins „pentru adulţii de 27 de ani şi peste” până pe 4 iulie, a declarat Jeff Zients, coordonatorul COVID-19 al Casei Albe.

„Credem că ar mai dura câteva săptămâni în plus pentru a ajunge să avem 70% dintre toţi adulţii cu cel puţin o doză primită”, a adăugat Zients.

Până în prezent, 65,4% dintre persoanele de 18 ani şi peste au primit cel puţin o doză din unul din cele trei vaccinuri autorizate în SUA. Ritmul actual de vaccinare nu va permite atingerea pragului de 70% în mai puţin de două săptămâni.

În urmă cu câteva zile, ritmul era de circa 850.000 de inoculări în medie, cifră care include şi copiii şi adolescenţii vaccinaţi de la vârsta de 12 ani cu serul Pfizer/BioNTech.

Joe Biden mai viza, de asemenea, ca 160 de milioane de americani să fie complet vaccinaţi până la aceeaşi dată. În prezent, cifra este cu aproximativ 10 milioane mai mică decât obiectivul asumat

Din cele 50 de state federale, 16, precum şi capitala Washington D.C., au atins pragul de 70% dintre adulţi vaccinaţi cu cel puţin o doză. Este vorba mai ales de state situate pe cele două coaste, atlantică şi pacifică, aflate însă în mare decalaj faţă de state mai refractare, precum Mississippi, Alabama, Louisiana sau Wyoming.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările