Atac fără precedent asupra Congresului SUA. Primele demisii în rândul consilierilor preşedintelui Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simpatizanţii au pătruns, miercuri, în Congres
Simpatizanţii au pătruns, miercuri, în Congres

Adjunctul consilierului în probleme de securitate naţională al Casei Albe, Matt Pottinger, a demisionat în urma răspunsului lui Donald Trump la protestele de miercuri ale susţinătorilor lui, a anunţat CNN.

 Informaţia a fost confrimată de o persoană apropiată lui Pottinger. Pottinger le-a spus membrilor echipei că sunt puţine lucruri pentru el de luat în considerare.

Potrivit surselor citate de CNN mai mulţi adjuncţi ai consilierului pe probleme de securitate naţională, dar şi şeful lor Robert O'Brien ar intenţiona să demisioneze.

În acelaşi timp, adjunctul şefului de cabinet Chris Liddell ar lua în calcul demisia, potrivit unor surse politice.

Mai devreme, O'Brien a recurs la un gest neobişnuit luându-i apărarea vicepreşedintelui Mike Pence, atacat de preşedintele Donald Trump pentru refuzul de a bloca validarea victoriei lui Joe Biden în alegerile din 3 noiembrie.

O'Brien a spus că Pence a dat dovadă de ”curaj” pentru că nu a cedat presiunilor liderului de la Casa Albă. "Tocmai am vorbit cu vicepreşedintele Pence. Este un om decent şi a dat dovadă astăzi de curaj acţionând la fel cum a făcut-o pe 9/11 când era congresman. Sunt mândru să lucrez cu el”, a spus O'Brien.

Nici el, nici Pottinger sau Liddle nu au putut fi contactaţi pentru a comenta asupra demisiilor.

Adjunctul secretarului pe relaţia cu presa, Sarah Matthews, a demisionat şi ea. La fel şefa staff-ului primei doamne, Melania Trump, Stephanie Grisham. Şi secretarul pe probleme sociale de la Casa Albă, Rickie Niceta, şi-a înaintat demisia. 

Protestele convocate de preşedintele în exerciţiu Donald Trump miercuri, în faţa Capitoliului, unde Congresul urma să certifice voturile electorilor în alegerile prezidenţiale şi, cu acestea, victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale, au devenit violente la scurt timp.

Sute de manifestanţi, susţinători ai lui Trump, au pătruns în Capitoliu şi mai multe clădiri din complex au fost evacuate. În confruntările cu poliţia au rezultat mai mulţi răniţi, între care 14 poliţişti, şi câteva zeci de persoane au fost reţinute. Patru persoane au murit.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite