ANALIZĂ Trupele Rusiei în Siria: o armată a anilor '90

Rusia a anunţat luna aceasta o nouă reducere a operaţiunilor sale militare din Siria, ce au început în septembrie 2015. Armata rusă va menţine însă trupe în Siria, probabil pe termen lung, unde a demonstrat noi capabilităţi tactice şi tehnice, ce împreună demonstrează că a reuşit să înveţe din greşelile trecute.

Cu toate acestea, după cum susţin mai mulţi experţi militari pentru influentul blog War is Boring, armata rusă a demonstrat în această campanie şi multe lacune, acţionând adeseori asemenea unei armate a anilor '90.

Nu mai reprezintă niciun secret faptul că Rusia s-a folosit de această campanie atât pentru a demonstra şi testa noi elemente de tehnică militară, cât şi pentru a oferi trupelor sale o valoroasă experienţă de luptă. Preşedintele Putin a declarat în luna martie a anului trecut că această campanie reprezintă cel mai bun exerciţiu de antrenament pentru forţele militare ale Rusiei.

„Rusia a văzut repede în campania din Siria posibilitatea unică de a testa diverse sisteme de armament ce nu mai fuseseră utilizate în luptă anterior, dar şi oportunitatea de a da diverselor elemente ale armatei ruse experienţa unei zone de conflict”, a declarat pentru publicaţia menţionată Michael Kofman, specialist în armata rusă la Centrul Wilson al Institutului Kennan.

Exemple în acest sens sunt lansarea de rachete de croazieră Kalibr de pe submarinele aflate tocmai în Marea Caspică sau Mediterană, sau utilizarea bombardierelor strategice ale Rusiei Tu-95MS şi Tu-160 - ce decolau din Rusia pentru a lovi ţintele din Siria.

Avioanele de luptă ale armatei ruse au executat în medie circa 40-50 de misiuni pe zi, cu maxime de 100. Rusia a reuşit acest lucru fără a desfăşura mai mult de 30-50 de avioane de luptă şi 16-40 de elicoptere de atac în Siria pe toată durata acestei campanii, o desfăşurare cu mult mai redusă comparativ cu alte campanii ale armatei ruse. La fel, pierderile datorate erorilor mecanice sau inamicului au fost cu mult mai reduse decât în campaniile anterioare.

În fapt, Rusia a pierdut un număr foarte mic de aparate de zbor în această campanie - datorită eforturilor excepţionale ale echipelor de tehnicieni ce au menţinut operaţionale avioanele de producţie nouă cât şi pe cele din epoca sovietică - singura excepţie fiind pierderea unui avion de vânătoare Su-24M2, din cauza unor probleme tehnice.

Altfel, cel mai mediatizat moment a fost doborârea unui avion de vânătoare rus Su-24M de către un F-16 aparţinând Turciei.

Acest fapt ilustrează îmbunătăţirea flexibilităţii în cadrul armatei ruse, ce a demonstrat că poate atinge obiective importante cu resurse tot mai reduse.

 „Cred că a existat scopul precis de a utiliza cât mai puţine unităţi de linia întâi, o deosebire faţă de conflictul din regiunea Donbass. Dacă acolo unităţile armatei ruse au fost implicate în luptele din prima linie, acest lucru a lipsit din campania din Siria. Aici, forţele ruse au acţionat în principal în calitate de consultanţi, infanterie uşoară (în misiuni de sprijin al focului de artilerie sau în misiuni de cercetare). Singura unitate ce a jucat un rol activ în acest conflict a fost grupul de mercenari „Wagner”, a declarat pentru War Is Boring Neil Hauer, expert în relaţiile dintre Siria şi Rusia.

Acesta a subliniat faptul că Rusia s-a adaptat rapid la realităţile conflictului din Siria, „reducându-şi ambiţiile imediat ce au realizat că forţele regimului nu aveau capacitatea de a susţine operaţiuni ofensive”.

„În primele luni ale intervenţiei armatei ruse s-a încercat avansarea pe mai multe fronturi - dar majoritatea rezultatelor au fost dezastruoase, în special în regiunea Hama, unde regimul a pierdut zeci de tancuri fără a obţine niciun câştig, în ciuda susţinerii aeriene a aviaţiei ruse”, a notat acesta. „De atunci, armata rusă s-a concentrat în principal în susţinerea pe rând a unei singure ofensive a forţelor guvernamentale, bombardând în acelaşi timp forţele opoziţiei şi ale ISIS oriunde se ivea posibilitatea”, a completat acesta.

După cum subliniază şi Kofman, forţa aeriană a armatei ruse a reprezentat cheia victoriei forţelor preşedintelui Bashar al-Assad. Aviaţia rusă a reuşit să încline balanţa în mod decisiv şi prin faptul că au determinat liderii locali, din nenumăratele regiuni de pe teritoriul Siriei aflate în afara controlului Damascului, să se alăture - în mod oportun, forţelor guvernamentale.

În plus, susţine acesta, prin utilizarea bombardierelor strategice şi a rachetelor de croazieră cu rază lungă de acţiune, Rusia a demonstrat liderilor din NATO capabilitatea sa de a lovi ţinte aflate la mari distanţe, cum ar fi bazele militare ale NATO din Europa în cazul unui război.

În ciuda acestor îmbunătăţiri evidente, armata rusă a demonstrat lacune importante în multe aspecte.

În ciuda eficienţei campaniei aeriene a aviaţiei ruse, grupul de monitorizare al victimelor civile din războiul civil din Siria - Airwars, susţine că aviaţia rusă a ucis între 8,324 şi 11,282 de civili.

După cum afirmă Kofman, „multe dintre bombele folosite de avioanele ruse aveau o încărcătură mult mai mare decât cea necesară ţintelor sale. Acest lucru indică că armata rusă luptă în continuare precum în anii 90. În materie de proporţie, armele de precizie utilizate au reprezentat poate şi mai puţin de 5% din totalul folosit”. O proporţie asemănătoare de armament de precizie a fost folosit de armata Statelor Unite în primul război din Golf din anii 90.

În plus, armata rusă, pentru această campanie aeriană, s-a bazat în principal pe vechile avioane de luptă Su-24M2 şi Su-25SM - avioane ce nu au capabilitatea de a lansa armament de precizie. Utilizarea unor avioane de luptă moderne, precum Su-34 Fullback, a reprezentat o excepţie cel mai adesea.

„În plus, abilitatea avioanelor ruse de a lovi ţinte mici, aflate în mişcare cu armament de precizie s-a dovedit a fi extrem de limitată. În schimb, aceste avioane s-au bazat pe rachete  fără precizie şi bombe mult prea puternice pentru ţintele vizate”, a susţinut Kofman.

„Asemenea armatei Uniunii Sovietice, armata rusă îşi poate distruge adversarii într-o luptă deschisă, dar continuă să aibă probleme atunci când trebuie să găsească şi să identifice ţintele inamice”, a completat acesta. La acest fapt a contribuit decisiv înapoierea tehnologică a armatei ruse în dezvoltarea şi integrarea dronelor în tactica militară. Aceasta nu are în dotare drone „înarmate” - capabile să execute misiuni simultane de recunoaştere şi bombardament.

Un alt capitol unde armata rusă nu a impresionat pe nimeni este cel al înzestrării marinei militare, în special, dată fiind desfăşurarea abisală a bătrânului portavion Amiral Kuznetsov ce a reuşit să piardă un Su-33 şi un MiG-29K din cauza unor accidente.