Şeful Gărzii Naţionale a Rusiei recunoaşte că „operaţiunea“ rusă în Ucraina se desfăşoară mai încet decât era aşteptat. Pe cine dă vina acesta?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Zolotov. şeful Gărzii Naşionale în faţa preşedintelui rus Vladimir Putin
Viktor Zolotov. şeful Gărzii Naşionale în faţa preşedintelui rus Vladimir Putin

Unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin a declarat că operaţiunea din Ucraina nu se desfăşoară pe cât de repede ar fi dorit Kremlinul, aceasta fiind cea mai importantă recunoaştere publică de până acum a Moscovei că lucrurile nu se derulează conform planului său, informează luni Reuters.

În timpul unei slujbe religioase oficiate duminică de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, şeful Gărzii Naţionale a Federaţiei Ruse, Viktor Zolotov, a pus faptul că operaţiunea rusă se desfăşoară mai încet decât era aşteptat pe seama forţelor ucrainene de extremă dreapta, o acuzaţie formulată în repetate rânduri de oficialii ruşi.

Afirmaţiile lui Zolotov par să fie în contradicţie cu o declaraţie de vineri a ministrului rus al apărării Serghei Şoigu, care i-a spus lui Vladimir Putin că "totul se derulează conform planului".

"Aş spune că, da, nu totul se derulează atât de repede după cum ne-am dori", a spus Zolotov, în declaraţii publicate pe site-ul Gărzii Naţionale. "Însă noi ne îndreptăm spre obiectivele noastre pas cu pas şi victoria va fi de partea noastră, iar această icoană va proteja armata rusă şi va accelera victoria noastră", a mai spus Zolotov în timpul slujbei.

SUA şi aliaţii lor europeni consideră invazia declanşată de Putin o cotropire de teritorii în stil imperialist care a fost până acum prost executată din cauza faptului că Moscova a subestimat rezistenţa ucrainenilor şi hotărârea Occidentului de a sancţiona Rusia, notează Reuters.

Viktor Zolotov este un important oficial rus în domeniul securităţii, care a condus odată garda personală a lui Vladimir Putin. În prezent, el este şeful Gărzii Naţionale, un fel de forţă militară internă care include poliţia antirevoltă şi alte forţe. Garda Naţională este subordonată direct lui Putin şi are forţe desfăşurate în Ucraina. 

Armata rusă nu exclude preluarea ''controlului total'' al marilor oraşe ucrainene

Armata rusă nu exclude lansarea de asalturi pentru a prelua controlul total al marilor oraşe ucrainene, a avertizat luni Kremlinul, în condiţiile în care numeroase centre urbane ale ţării sunt încercuite de forţele ruse, relatează AFP şi Reuters.

"Ministerul Apărării, pentru a asigura securitatea maximă a populaţiei civile, nu exclude posibilitatea de a prelua controlul total al marilor oraşe care sunt deja încercuite", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt a respins, de asemenea, afirmaţiile responsabililor occidentali potrivit cărora Vladimir Putin este "dezamăgit că soldaţii săi nu avansează suficient de repede".

Potrivit lui Peskov, preşedintele rus a ordonat până acum "Ministerului Apărării să nu lanseze un asalt rapid asupra marilor centre urbane, inclusiv Kiev" pentru a evita pierderi grele în rândul civililor.

De asemenea, a asigurat el, dacă se va întâmpla acest lucru, culoarele umanitare vor fi menţinute.

Întrebat de jurnaliştii Reuters despre afirmaţiile unor oficiali americani potrivit cărora Rusia a cerut Chinei echipament militar, Peskov a răspuns negativ.

"Rusia deţine propriul potenţial independent pentru a continua operaţiunea. După cum am spus, aceasta decurge în conformitate cu planul şi va fi încheiată complet şi la timp", a spus Peskov.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite