VIDEO Iranul a prezentat un nou sistem de apărare antiaeriană capabil să intercepteze şase ţinte în acelaşi timp

VIDEO Iranul a prezentat un nou sistem de apărare antiaeriană capabil să intercepteze şase
ţinte în acelaşi timp

Sistemul antiaerian iranian Khordad 15

Ministerul iranian al Apărării a prezentat noul său sistem antiaerian Khordad 15, capabil să doboare şase ţinte în acelaşi timp, potrivit agenţiei Tasnim, care-l citează pe ministrul iranian al Apărării, generalul Amir Hatami.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noul sistem de apărare antiaeriană poate detecta atât avioane de război, cât şi drone militare ostile, de la o distanţă de 150 de kilometri şi poate urmări ţintele pe o distanţă de 120 de kilometri, potrivit agenţiei de ştiri Tasnim.
 
Ministrul iranian al Apărării a declarat că sistemul Khordad 15 cuplat cu rachetele cu rază lungă Sayyad-3 este capabil să  lovească ţintele de la o distanţă de 45 de kilometri. Noul sistem antiaerian poate detecta simultan şase ţinte şi datorită mobilităţii crescute, armata se poate pregăti să deschidă focul în mai puţin de cinci minute, a mai notat ministrul.
 
În ceea ce priveşte înălţimea maximă a atacului, Hatami a subliniat că Khordad 15 este capabil să doboare ţinte aflate la 27 de kilometri deasupra solului. 
 
Agenţia iraniană scrie că sistemul a ajuns deja la Forţele Aeriene de Apărare ale Iranului.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: