Ellen Lord, secretar adjunct al Apărării, a declarat presei că dacă Turcia nu răspunde favorabil, atunci piloţii turci care se antrenează acum în SUA pe avioane F-35 vor fi "expulzaţi". Termenul este extrem de îngrijorător deoarece nu apare în limbajul diplomatic decât în momente de criză extremă, atunci când statele procedează la expulzări reciproce de personal diplomatic. În orice caz, o situaţie excepţională între aliaţi NATO. De aici, întrebarea foarte gravă: în ce măsură această situaţie poate afecta NATO şi, la limită, poate deschide o breşă în flancul său de sud-est?

Măsurile de retorsiune anunţate de SUA merg mai departe, deoarece este posibil să fie înlocuit întreg personalul turc din consorţiul internaţional care fabrică F-35, iar contractele prin care companii din Turcia produc piese pentru F-35 să fie atribuite unui alt furnizor. În plus, nu vor mai fi livrate cele patru avioane F-35 achiziţionate deja de Turcia dar care se află încă în SUA. Pe lângă asta, cei 42 de studenţi turci care sunt pregătiţi pentru F-35 la Luke Air Force Base din Arizona şi Eglin Air Force Base din Florida vor fi rugaţi să părăsească zona şi, începând cu 21 iulie, ar putea fi anulate permisele de intrare pentru întreg personalul turc care lucrează în bazele respective.

În fine, în cazul în care Turcia nu va răspunde favorabil ultimatumului american, este posibil, se spune într-o scrisoare oficială adresată de Departamentul Apărării ministrului turc Akar, să intre în funcţiune şi sistemul de sancţiuni prevăzut de Countering America's Adversaries Through Sanctions Act (CAAT), cele gândite să pedepsească exemplar naţiunile inamice Americii.

Problema riscă să devină mai mult decât serioasă deoarece implicaţiile sale pot fi deosebit de importante şi, absolut evident, nu doar pentru relaţiile bilaterale.

Se amestecă în acelaşi raţionament de securitate o serie de criterii diferite care, în principiu, ar fi trebuit să fie convergente dar, în realitate, divergente fiind, pot deveni antagonice.

Americanii obiectează că prezenţa sistemelor S-400 reprezintă o ameninţare directă pentru avioanele F-35, iar NATO sprijină oficial acest punct de vedere exlicând că sistemul rusesc nu este şi nici nu poate fi făcut compatibil cu niciunul dintre sistemele folosite de Alianţă, instalarea sa în Turcia reprezentând o vulnerabilitate majoră de securitate.

De cealaltă parte, Turcia argumentează că achiziţionarea de avioane F-35 nu trebuie condiţionată astfel deoarece este vorba de un contract comercial ferm între partea turcă şi cea americană pe care cei de la Washington ameninţă să-l rupă unilateral. Anulând astfel beneficiile pe care se obligaseră să le ofere Turciei atunci când această ţară, în 1999, alături de alţi şapte membri NATO, a devenit parteneră oficială la realizarea proiectului F-35 Joint Strike Fighter, jucând un rol activ în producerea generaţiei a V-a a acestui avion de luptă.

Motivele americane de enervare au fost transmise de mai multe ori către Ankara dar, cel puţin până în acest moment, reacţia oficialilor turci a fost unanimă: nu ne interesează ameninţările americane, avem un contract semnat, am plătit banii, aşteptăm prima livrare în mai puţin de 60 de zile, poate chiar mai devreme. Şi asta este explicaţia gestului pe care americanii l-au considerat o adevărată sfidare: Ankara a trimis la Moscova tehnicieni ai armatei turce pentru a primi pregătirea necesară pentru a opera sistemele S-400. În plus, Erdogan însuşi a evocat de curând şi posibilitatea ca ţara sa să anunţe intenţia de a se dota cu sisteme S-500, producţia acestora fiind lansată deja după ce, luna trecută, s-a încheiat faza de testare.

Şi, sigur că nu la aceeaşi dimensiune de joc, dar oricum problematică pentru americanii care şi-ar dori să fie producătorii privilegiaţi de armament pentru ţările din NATO. După o întâlnire cu colega franceză Florence Parly,  Aka, ministrul turc al Apărării a transmis că există o ofertă a părţii franceze de a instala în Turcia baterii de apărare anti-aeriană Samp-T. Reamintesc că în luna ianuarie a anului trecut, Turcia a semnat un contract foarte interesant cu consorţiul franco-italian EUROS şi cu participarea companiilor turce1ti ROCKETSAN şi AELS pentru producerea unui sistem de rachete cu rază lungă de acţiune. Sistemele de rachete sol-aer Aster produse de EUROS cu rază de acţiune de 30 Km sunt deja folosite de mai multe ţări NATO.

Iată, realizată de către experţii de la Military Watch, comparaţia caracteristicilor celor două avioane de luptă din generaţia a cincea, F-35 de producţie americană şi Su-57 de producţie rusă.

(updated on May 8th 2019 to reflect new information on specifications)

Semn că a apărut deja perspectiva unei asemenea achiziţii? Am convingerea că, cel puţin pentru moment, discuţia este strict teoretică şi sper ca ea să rămână aşa. Dar s-ar putea ca acest conflict de acum să escaladeze dacă Turcia va dori să retalieze la rândul său şi să accepte o ofertă rusească economic extrem de convenabilă aşa cum a fost cea privind S-400. Sau/şi, aşa cum începe să se discute deja pe surse, nu este deloc imposibil ca Turcia, păstrându-şi perspectiva europeană, să dorească să deschidă o zonă de cooperare cu industria europeană de apărare, anunţându-şi eventual disponibilitatea de a contribui la realizare unor componente a viitoarei politici comune europene de apărare. Opţiune egal valabilă şi pentru o ofertă complexă de care se tot vorbeşte de ceva timp, aceea de a construi în Turcia, sub licenţă, sisteme de arme de ultimă generaţie ruseşti sau chinezeşti destinate armatei turce dar şi valorificării la export.  

În cazul discuţiei despre Europa, perspectiva nu este imposibilă dacă luăm în calcul dorinţa UE de a găsi o formulă logică şi extrem de ofertantă economic pentru a crea o variantă accesibilă şi interesantă pentru Turcia, acel "parteneriat strategic extins" de care au amintit Germania şi Franţa, spre exemplu. E posibil? Relativ dificil, dar, în actualul context al tensiunilor din spaţiul euro-atlantic, pare o variantă care nu trebuie înlăturată din principiu.

Deocamdată, încă nu se pot estima efectele acestora tensiuni şi nici nu se poate vorbi, nici pe departe, de o destabilizare a Alianţei. Cert este doar că evoluţia care ar putea începe dacă SUA aplică utimatumul şi decid eventual şi sancţiuni, deschide o situaţie de criză cu care NATO nu a avut ocazia să se confrunte până acum. Cu riscuri evidente pentru ţările din sud-estul european.