Salima Mazari, guvernatoarea care a condus o rezistenţă anti-talibană până la sfârşit, capturată de militanţi

Salima Mazari, guvernatoarea care a condus o rezistenţă anti-talibană până la sfârşit, capturată de militanţi

Salima Mazari este doar a treia femeie-guvernator al unui district din Afganistan FOTO captură The Guardian

Talibanii au capturat-o pe Salima Mazari, guvernatoarea districtului Charkint din provincia Balkh, care a recrutat oameni pentru a pregăti rezistenţa contra insurgenţilor şi a luptat până la capăt, relatează Insider.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ştirea a apărut prima dată în Times of India care a citat presa locală fără a oferi detalii despre locul unde ar fi ţinută sau când ar fi fost capturată de militanţi.

Salima Mazari face parte din comunitatea hazara majoritar musulmană şiită, o minoritate religioasă persecutată de talibani.
 
Miercuri, Nadia Momand, jurnalistă la o televiziune din Afganistan, a dat vestea pe Twitter sub haştag-ul „Eliberaţi-o pe Salima”.
 
„Numele ei este Salima Mazari. Când mulţi dintre liderii afgani fugeau, Salima a rămas să lupte. Ca una din primele femei-guvernator din Afganistan, s-a ridicat împotriva lor şi a rezistat până la sfârşit. Ar fi fost capturată. Să facem presiuni să fie eliberată”, a scris jurnalista pe Twitter.
 
Mazari, 40 de ani, a fost aleasă guvernator al districtului Charkint din nordul Afganistanului, care are peste 30.000 de locuitori, în 2018. Născută în Iran din părinţi afgani care au fugit din ţară în urma invaziei sovietice, s-a întors în districtul unde au locuit aceştia şi a condus rezistenţa împotriva talibanilor, negociind cu ei înainte de retragerea trupelor internaţionale.
 
 
Mazari recrutează şi antrenează luptători care să ţină piept insurgenţilor din 2019, potrivit unui interviu publicat de The Guardian, în care mărturisea: „Sunt ori în biroul meu, ori pe câmpul de luptă, pentru că uneori sunt nevoită să pun mâna pe o armă şi să lupt alături de ei”.
 
În prima săptămână din august, jumătate din districtul ei era controlat de talibani. În aceste condiţii, guvernatoarea a recrutat 600 de localnici pentru a consolida apărarea şi a pregăti o contraofensivă. Mulţi dintre recruţi erau fermeieri care şi-au vândut animalele pentru a cumpăra arme, a declarat Mazari pentru AFP.
 
Districtul ei a fost printre ultimele care au ajuns sub control taliban înainte ca militanţii să preia puterea în toată ţara.
 
Mazari spunea sâmbătă pentru AP că „nu va fi niciun loc pentru femei” sub conducerea talibană.
„În provinciile controlate de taliban, nu mai vezi femei nicăieri, nici măcar în oraşe. Toate sunt încarcerate în propriile case”.
    
Sâmbătă, Zarifa Ghafari, una dintre primele femei-primar din Afganistan, a declarat publicaţiei britanice iNews că stă acasă şi aşteaptă ca talibanii să-i bată la uşă.
 
„Stau acasă aşteptând ca ei să vină. Nu este nimeni care să mă ajute pe mine sau pe familia mea. Suntem doar noi şi soţul meu. Şi vor veni sigur după cei ca mine şi atunci mă vor ucide. Nu pot să-mi părăsesc familia. Şi în orice caz, unde m-aş putea duce?”
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările