Război între bandele de deţinuţi într-o închisoare din Ecuador: Cel puţin 116 oameni au murit VIDEO

Război între bandele de deţinuţi într-o închisoare din Ecuador: Cel puţin 116 oameni au murit VIDEO

FOTO Captură video

Gangsterii din bandele Los Lobos şi Los Choneros au tras focuri de armă şi au folosit cuţite corp la corp în închisoarea din Guayaquil, sud-vestul Ecudorului. Poliţia şi armata au reuşit să oprească ostilităţile abia după 5 ore, dar în cursul serii au avut loc noi violenţe.

Cel mai recent bilanţ al luptelor sângeroase din închisoarea Litoral arată că cel puţin 116 oameni au murit, iar peste 80 de deţinuţi au fost răniţi. Cel puţin cinci deţinuţi au fost decapitaţi, în timp ce alţii au fost împuşcaţi. Comandantul poliţiei, Fausto Buenaño, spune că prizonierii au aruncat cu grenade, scrie Libertatea.

Mai mult de 400 de ofiţeri de poliţie au intervenit pentru a recâştiga controlul închisorii. Presa locală relatează că lupta a avut loc la ordinul bandelor mexicane de trafic de droguri care acţionează în prezent în Ecuador.

Directorul serviciului penitenciarului din Ecuador, Bolivar Garzon, a declarat pentru radioul local că poliţia a preluat controlul la 14.00, ora locală, însă seara au avut loc alte împuşcături, explozii. „Azi dimineaţă am preluat controlul total. Intrăm în pavilioanele unde a existat conflictul şi descoperim mai multe cadavre”, a spus acesta.

Penitenciarul Litoral este considerat unul dintre cele mai periculoase din ţară. Comandantul poliţiei a spus că deţinuţii dintr-o aripă a închisorii s-au târât într-o altă aripă printr-o gaură şi au atacat deţinuţii din bandele rivale. Peste 80 de prizonieri au fost răniţi.

Preşedintele Guillermo Lasso a declarat stare de urgenţă în sistemul penitenciar al ţării. În penitenciarul Litoral sunt deţinuţi din Los Choneros, o bandă ecuadoriană despre care se crede că are legături cu puternicul cartel al drogurilor din Sinaloa. În iulie, preşedintele Lasso a spus că sistemul penitenciar al Ecuadorului depăşea capacitatea cu 30%.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările