Preşedintele Braziliei, acuzaţii voalate la adresa Chinei: „Nu suntem într-un război bacteriologic? Ce ţară şi-a văzut PIB-ul crescând?”

Preşedintele Braziliei, acuzaţii voalate la adresa Chinei: „Nu suntem într-un război bacteriologic? Ce ţară şi-a văzut PIB-ul crescând?”

Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei foto: arhivă

Preşedintele Braziliei a făcut mai multe acuzaţii voalate la adresa Chinei. Adversarii politici consideră că preşedintele a deteriorat grav relaţiile diplomatice cu ţara asiatică.

Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei a vorbit miercuri, 5 mai, despre virusul SARS-C0V-2, insinuând că acesta a fost creat în laborator de către China, pentru a duce un "război chimic şi bacteriologic", notează AFP, citat de Agerpres.

„Este un virus nou, nimeni nu ştie dacă s-a născut într-un laborator sau dacă s-a născut pentru că un om a ingerat un animal care nu trebuia", a spus preşedintele în cursul unei ceremonii.

Jair Bolsonaro a continuat seria atacaurilor voalate la adresa Chinei: „Militarii ştiu ce este un război chimic, bacteriologic. Nu suntem într-un nou război? Şi ce ţară şi-a văzut PIB-ul crescând cel mai mult?".

Sursa citată arată că Jair Bolsonaro nu a nominalizat China, dar ţara asiatică, de unde a pornit pandemia, este singurul membru al G20 care a cunoscut o creştere în 2020 (+ 2,3%).

de asemenea, presa internaţională notează că şi deputatul Eduardo Bolsonaro (fiul preşedintelui) susţine aceeaşi teză conspiraţionistă: China că "disimulează" informaţii despre virus. Acesta a făcut chiar o paralelă cu "dictatura sovietică", care a ascuns iniţial amploarea dezastrului nuclear de la Cernobîl în 1986, atrăgându-şi o reacţie foarte vehementă din partea autorităţilor chineze.

Adversarii preşedintelui susţin că acesta a deteriorat grav relaţiile diplomatice cu China, iar ţara are dificultăţi în a importa doze cu vaccin din ţara asiatică.

Achiziţia greoaie a vaccinurilor şi tensiunile diplomatice fac obiectul unei investigaţii realizate de o comisie a Senatului. Audiat de această comisie, Nelson Teich, ministrul demisionar al Sănătăţii, s-a referit la presiunile exercitate de preşedintele Bolsonaro pentru a impune hidroxiclorochina ca tratament împotriva COVID-19.

 Jair Bolsonaro i-a numit „ticăloşi" pe cei care se opun tratamentului precoce (ca hidroxiclorochina) fără a prezenta o "alternativă"

Citeşte şi:

Specialiştii brazilieni au constatat o deficienţă în producţia Sputnik V. Virusolog: Există semne de întrebare cu privire la eficienţa serului

Brazilia respinge vaccinul rusesc Sputnik V şi spune că are „defecte grave“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările