O nouă tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2 e responsabilă de propagarea mai rapidă a virusului, spun cercetătorii britanici

O nouă tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2 e responsabilă de propagarea mai rapidă a virusului, spun cercetătorii britanici

Foto arhivă

O nouă mutaţie a noului coronavirus contribuie la o rată mai mare a propagării virusului şi la crearea mai rapidă a unor focare în întreaga lume, a spus un biolog britanic care a studiat tulpini ale Sars-Cov-2, relatează The Independent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nick Loman, cercetător al Universităţii Birmingham, microbiolog, parte a echipei Consorţiului pentru Genomică Covid-19, a declarat într-un interviu pentru canalul radio BBC 4 că o nouă tulpină a virusului, denumită D614G, a devenit una dominantă în întreaga lume.
 
„Urmărim genomurile acestor cazuri şi ţinem evidenţa a mii de mutaţii, dar una în particular s-a evidenţiat în ultima vreme, pe care noi am numit-o D614G”, a spus acesta.
 
„Aceasta există la nivelul proteinei spike care este o modalitate importantă prin care virusul pătrunde în celulele umane şi în ultimul timp am observat, în Marea Britanie şi la nivel global, că această mutaţie este tot mai frecventă.
 
Iniţial impactul mutaţiei asupra structurii proteinei şi abilităţii virusului de a se lega de celule şi pătrunde în ele a fost prezis prin modelare computerizată ca mai apoi experimentele de laborator să ne arate că ea sporeşte capacitatea de a infecta celulele”.
 
Cercetătorul a spus că e nevoie ca acest impact să fie urmărit pe persoane reale, dar că „ acesta pare să existe cel puţin la nivelul transmisibilităţii” mai mari a virusului.
 
„Credem că este un impact mic, însă nu suntem complet siguri, mai ales că, atunci când am testat ce s-a întâmplat în Marea Britanie, am descoperit că virusurile care conţin mutaţia de tip G par să formeze clustere de cazuri mai rapid; iar acestea sunt mai mari decât decât cele create de tulpinile care conţin mutaţia D”.
 
Cercetătorul a explicat că nu au putut găsi corelaţii semnificative cu ratele de supravieţuire sau spitalizări mai lungi, astfel că efectele nu ar fi unele importante la nivelul virulenţei, ci mai degrabă al transmisibilităţii.
 
„Mutaţiile care sporesc transmisibilitatea unui virus sunt rezultate în urma selecţiei, astfel că sunt cele pe care le vom vedea cu o frecvenţă mai mare în populaţia infectată”, a spus acesta.
 
Cercetătorii au spus că mutaţia s-a extins în toată lumea şi este cea predominantă la nivel global, în vreme ce tulpina de tip D a dominat epidemia iniţială izbucnită la Wuhan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările