Jihadişti ai Statului Islamic ar fi ucis 175 de muncitori ai unei fabrici de ciment din apropiere de Damasc

Jihadişti ai Statului Islamic ar fi ucis 175 de muncitori ai unei fabrici de ciment din apropiere de Damasc

Execuţie publică a unui jihadist din Statul Islamic FOTO The Mirror

Jihadişti ai reţelei teroriste Statul Islamic (SI) au măcelărit vineri 175 de muncitori ai unei fabrici de ciment din apropiere de Damasc, capitala Siriei, după ce cu o zi în urmă au răpit aproape 300 de angajaţi, însă o parte dintre ei au reuşit să scape înainte de a fi executaţi, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Joi, aproape 300 de angajaţi ai unei firme de ciment au dispărut de la fabrica din Badiyah, în apropiere de Damasc. Alerta a fost dată de către rudele muncitorilor, care au susţinut că se tem că în spatele răpirii ar putea să fie jihadişti ai Statului Islamic. Informaţia a fost confirmată ulterior de către autorităţi şi presa de stat.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunţat că zeci de oameni au fost răpiţi de jihadişti ai Statului Islamic în fabrica de ciment şi că au fost duşi într-un loc necunoscut.

Fabrica de ciment Badiyah se află în apropiere de Dmeir, unde în ultimele zile s-au dus lupte intense. Forţele guvernamentale au bombardat poziţii ale teroriştilor din Statul Islamic din oraş, iar 18 civili au fost ucişi în atac.

O sursă din serviciile siriene de securitate a declarat că militanţii SI au încercat să mai captureze o bază aeriană şi o electrocentrală din apropiere de Dmeir, aflate sub controlul Guvernului, dar nu au reuşit.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările