Flacăra olimpică a ajuns în spaţiu

Flacăra olimpică a ajuns în spaţiu

Capsula în care a fost transportată flacăra olimpică        FOTO RT

O capsulă rusească Soyuz, care a decolat joi dimineaţă de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, având la bord trei astronauţi şi torţa olimpică a Jocurilor de iarnă de la Soci, s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), informează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Capsula Soyuz TMA-11 s-a conectat cu succes la ISS“, a declarat Agenţia spaţială rusă (Roskosmos).

Televiziunea rusă a transmis în direct sosirea la bordul ISS a „Soyuzului olimpic“ ce transportă torţa Jocurilor Olimpice, care vor avea loc în perioada 7 - 23 februarie 2013, la Soci, în sudul Rusiei.

După manevrele de conectare, deschiderea trapei dintre capsulă şi ISS este prevăzută a avea loc la ora 12.40 GMT (14.40 ora României, n.r.). Astronautul rus Mihail Tiurin, cel american Rick Mastracchio şi cel japonez Koichi Wakata vor pătrunde apoi la bordul ISS cu torţa olimpică.

Ei se vor alătura altor şase astronauţi care sunt deja prezenţi la bordul ISS. Staţia va fi ocupată timp de aproape o săptămână de nouă persoane, pentru prima dată din octombrie 2009, potrivit NASA.

Ca o excepţie de la regulamentul Jocurilor Olimpice, flacăra olimpică va fi stinsă în timpul călătoriei în spaţiu, din motive de securitate.

Alţi doi cosmonauţi ruşi aflaţi deja la bordul ISS, Oleg Kotov şi Serghei Riazanski, vor efectua sâmbătă o ieşire în spaţiu cu torţa olimpică.

După această etapă inedită, torţa va reveni pe Terra, la bordul unei capsule Soyuz, însoţită de astronauţii Fiodor Iurcikin (rus), Karen Nyberg (americană) şi Luca Parmitano (italian), care se întorc dintr-o misiune de cinci luni şi jumătate în spaţiu. Aterizarea este prevăzută pentru 11 noiembrie, la ora 0.50 GMT (4.50, ora României) în stepele Kazahstanului.

În afară de călătoria în spaţiu, torţa olimpică va fi purtată şi în adâncurile Lacului Baikal (Siberia), după ce a călătorit deja la Polul Nord, într-un periplu de 123 de zile, început pe 7 octombrie, la Moscova, care se va încheia la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă, pe 7 februarie 2014.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările