Eurodeputaţii cer serviciu secret pentru UE

Deputaţi din cadrul Parlamentului European (PE) susţin înfiinţarea unui serviciu secret comun ţărilor Uniunii Europene, scrie revista economică germană „Wirtschaftswoche", în numărul său de astăzi, citat de AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dacă vrem să ajungem la o politică externă europeană comună, ne trebuie şi un serviciu secret European", a declarat germanul Manfred Weber, vicepreşedintele conservatorilor din Legislativul european şi membru al Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria.

El sugerează ca noul serviciu să fie supus controlului parlamentar pri intermediul unei comisii speciale. Austriacul Hannes Swoboda, vicepreşedintele Socialiştilor şi Democraţilor din PE, susţine, de asemenea, înfiinţarea unui serviciu secret european care să aibă autonomie pentru a acţiona independent, mai scrie săptămânalul german.

Europa n-a „mirosit" ce se „coace" în egipt

Pentru a demonstra utilitatea unui astfel de serviciu secret comun europarlamentarii au dat ca exempu o oarecare lipsa de anticipare din partea Uniunii Europene asupra evenimentelor din Africa de Nord, susţine Wirtschaftswoche. Presa europeană a scris că UE nu a „mirosit" nici ce se coace în Tunisia, nici în Egip şi nici în Libia, şi a întârziat în mod constant să reacţioneze, şi, chiar mai rău, a arătat diviziuni asupra modului de a reacţiona. Mai mult, în timp ce criza libiană se desfăşoară la porţile Europei, Înaltul Reprezentant pentru politica externă a UE este total absent de pe scenă, scriu comentatorii europeni. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările