China, acuzaţii dure la adresa SUA: Au lăsat o „mizerie de nedescris“ în Afganistan. Rolul lor este de a distruge, nu de a construi

China, acuzaţii dure la adresa SUA: Au lăsat o „mizerie de nedescris“ în Afganistan. Rolul lor este de a distruge, nu de a construi

Talibanii au spus că oamenii vor putea să îşi reia activităţile obişnuite curând şi unul dintre lideri a declarat pentru Reuters că „viaţa normală va continua într-un mod mult mai bun” Foto: AFP

China a acuzat SUA că lasă o "mizerie de nedescris", după retragerea trupelor din Afganistan şi preluarea controlului de către talibani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Hua Chunying, purtătoare de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, a criticat bilanţul uman a două decenii de intervenţie americană. "În Irak, în Siria, în Afganistan, ceea ce am văzut este o armată americană care lasă în urmă necazuri, divizări, familii devastate şi decimate. Ei au lăsat o mizerie de nedescris, au lăsat aceste locuri într-o stare dezastruoasă. Puterea şi rolul SUA sunt de a distruge, nu de a construi", a declarat ea, conform lefigaro.fr. 

China împarte 76 km de frontieră cu Afganistanul. 

Talibanii au pătruns duminică în Kabul şi au declarat victorie în faţa armatei afgane care a fost în ultimii 20 de ani sprijinită şi instruită de forţele NATO. După retragerea trupelor aliate, în câteva săptămâni talibanii au recucerit întreaga ţară, duminică preluând controlul asupra palatului prezidenţial. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit ţara, anunţând online că a făcut asta pentru a evita vărsarea de sânge. Aparent, el se află în Tadjikistan. 

Talibanii au spus că oamenii vor putea să îşi reia activităţile obişnuite curând şi unul dintre lideri a declarat pentru Reuters că „viaţa normală va continua într-un mod mult mai bun”. 

Marţi, gruparea a anunţat o graţiere generală pentru toţi funcţionarii guvernamentali afgani, îndemnându-i să revină la lucru cu „toată încrederea”. 

Un lider a ordonat militanţilor să nu pătrundă în nicio casă şi să evite interferenţa cu vehicule ale ambasadelor, după ce au fost raportate mai multe jafuri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările