China i-a recunoscut pe talibani ca fiind noua putere din Afganistan: Sunt „voinţa şi puterea” poporului afgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter
FOTO Twitter

Regimul de la Beijing a transmis că respectă „voinţa şi alegerea” poporului afgan şi că speră să fie puse în aplicare de către talibani, promisiunile legate de „tranziţia lină a situaţiei din Afganistan”, a scris CNN, conform Digi24.

„Talibanii afgani au declarat ieri că războiul din Afganistan s-a încheiat şi vor negocia înfiinţarea unui guvern islamic deschis şi incluziv şi vor lua măsuri responsabile pentru a asigura siguranţa cetăţenilor afgani şi a misiunilor externe în Afganistan”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Hua Chunying într-o conferinţă de presă.

„China speră că aceste declaraţii pot fi puse în aplicare pentru a asigura tranziţia fără probleme a situaţiei din Afganistan, pentru a reduce toate tipurile de terorism şi acte criminale şi pentru a permite poporului afgan să stea departe de război şi să îşi reconstruiască frumoasa patrie", a punctat Hua.

Hua Chunying a confirmat, de asemenea, că ambasada chineză în Afganistan este încă în funcţiune, iar misiunea diplomatică şi-a evacuat în prealabil majoritatea cetăţenilor chinezi din ţară.

Ambasada chineză în Afganistan a transmis duminică, într-o declaraţie separată, că a informat „diferite facţiuni” din Afganistan „pentru a asigura siguranţa cetăţenilor chinezi, a instituţiilor chineze şi a intereselor chineze”. Totodată, ambasada chineză a adăugat că nu a primit niciun raport cu privire la posibile victime ale cetăţenilor chinezi în Afganistan.

Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, s-a întâlnit luna trecută cu lideri de rang înalt ai talibanilor în oraşul Tianjin. El a spus că se aşteaptă ca aceştia să aibă un rol important în „procesul de pace, reconciliere şi reconstrucţie” al ţării.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite