Australia schimbă paradigma în privinţa COVID-19: De la eliminarea completă a focarelor la convieţuirea cu virusul

Australia schimbă paradigma în privinţa COVID-19: De la eliminarea completă a focarelor la convieţuirea cu virusul

FOTO EPA-EFE

Australia aplică gradual o schimbare de paradigmă în cazul SARS-CoV-2, trecând de la strategia eliminării complete a focarelor, considerată eşuată, la cea a convieţuirii cu acest coronavirus care provoacă boala COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ziua în care statul Victoria înregistra 507 cazuri noi de COVID-19, premierul său, Daniel Andrews, anunţa încheierea regimului de restricţii odată cu atingerea pragului de vaccinare de 70% la persoanele de cel puţin 16 ani.

„Vom proceda cu prudenţă, dar nu este nicio îndoială, ne vom deschide. Nu există alternativă. Nu putem suprima virusul în mod peren sau permanent. Carantina a reprezentat o strategie pentru a câştiga timp pentru a ajunge la 70% - 80% vaccinare”, a declarat Andrews, citat de Reuters.

Statul New South Wales, cel mai populat din Australia, a adoptat un plan similar.

În Australia, 46% din populaţie este vaccinată complet anti-COVID-19. Duminică, ţara de la Antipozi a raportat 1.607 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Schema federală de acţiune prevede sfârşitul regimului de carantină odată cu atingerea ratei de vaccinare de 70% şi redeschiderea treptată a frontierelor externe odată cu atingerea ratei de 80%.

La Sydney, unde rata de vaccinare este de 52%, autorităţile au ridicat duminică unele restricţii legate de adunările publice.

Este o schimbare de paradigmă, după ce Australia a mizat până acum pe restricţii dure imediat cu apariţia unui focar de COVID-19. În ultimele luni, autorităţile australiene au recunoscut că ar putea să nu reuşească să elimine focarele cu varianta Delta a coronavirusului SARS-CoV-2, transmite Reuters.

Australia a înregistrat până acum 85.648 de cazuri de COVID-19, dintre care 1.162 fatale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările