Assange i-a luat un interviu şefului Hezbollahului libanez

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, i-a luat un interviu lui Hassan Hasrallah, şeful mişcării şiite libaneze Hezbollah, în cadrul unei prime serii de emisiuni difuzate marţi de canalul rus de televiziune RT, care are emisiuni şi în limba engleză.

Ştiri pe aceeaşi temă

Interviul a fost în prealabil înregistrat din Anglia, într-un duplex video cu Nasrallah, care s-a răspuns întrebărilor dintr-un loc secret din Liban, a indicat creatorul Wikileaks.

Şeful Hezbollah, aliat al Damascului, a fost întrebat îndeosebi despre situaţia din Siria, unde de peste un an regimul reprimă în mod sângeros o mişcare de contestare fără precedent, soldată cu peste 10.000 de morţi.

Hassan Nasrallah a afirmat că mişcarea sa a încercat să favorizeze dialogul.

„'Noi am contactat opoziţia pentru a o încuraja şi pentru a facilita dialogul cu regimul, dar ea a respins dialogul", a afirmat Nasrallah.

„Din start, noi avem de-a face cu un regim care este dispus să facă reforme şi este gata pentru dialog. De cealaltă parte se află o opoziţie care nu este dispusă la dialog, care nu este gata să accepte reformele. Tot ce vrea este ca regimul să cadă. Aceasta este o problemă", a mai spus Nasrallah.

Înainte de difuzarea acestui interviu, primul dintr-o serie de douăsprezece cu Julian Assange ca intervievator, redactorul-şef al RT, Margarita Simonian, a declarat pe contul său pe Twitter că primul invitat va fi o personalitate controversată.

Assange este consemnat la domiciliu în aşteptarea unei decizii definitive a justiţiei britanice în legătură cu o cerere de extrădare din partea Suediei într-un caz de viol şi agresiuni sexuale, pe care el le neagă.

RT, cunoscut anterior sub denumirea de Russia Today, este un canal rus de informaţii de stat, care emite în limbile engleză, arabă şi spaniolă.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările