VIDEO Sute de persoane au protestat la Budapesta, după ce aproape toată echipa publicaţiei independente index.hu a demisionat

VIDEO Sute de persoane au protestat la Budapesta, după ce aproape toată echipa publicaţiei independente index.hu a demisionat

Jurnalişti Index.hu care au demisionat 24 iulie 2020 Foto captură You Tube/ 444.hu

Echipa editorială şi 70 de jurnalişti ai celei mai mari publicaţii independente de presă din Ungaria, Index.hu, au demisionat vineri în semn de protest faţă de înlăturarea din funcţie a redactorului-şef Szabolcs Dull. Sute de oameni au protestat în faţa reşedinţei oficiale a premierului Viktor Orban.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Sfârşitul unei ere”, a scris publicaţia pe Twitter. Demisiile ale aproape întregii echipe au venit după ce cei 99 de jurnalişti au cerut managementului repunerea în funcţie a redactorului-şef invocând presiuni asupra conţinutului editorial independent al publicaţiei.
 
Acesta avertizase încă din luna iunie asupra unor presiuni din exterior care au putea duce la schimbarea echipei editoriale, promiţând că va ţine la curent cititorii asupra evoluţiei lucrurilor „atâta timp cât vom putea, cât ni se va permite şi cât suntem liberi”.
 
Site-ul index.hu îşi setase încă din iunie barometrul de independenţă la „ameninţat” după ce  Miklos Vaszily, un om de afaceri susţinător al premierului ungar - care în cei 10 ani la putere a preluat controlul asupra mai multor publicaţii libere - a preluat 50% din acţiunile secţiunii de publicitate a companiei.
 
În contextul impactului economic al pandemiei Covid-19, Index.hu şi un alt site independent, 444.hu, au lansat campanii de strângere de donaţii pentru a se menţine pe linia de plutire. Cu un milion de cititori zilnici, Index.hu se afla de mult timp în vizorul guvernului.
 
Ungaria se află pe locul al 89-lea din 180 în privinţa independenţei presei.
 
Experţii de la Mertex, o organizaţie de monitorizare a independenţei presei a spus că publicaţia care era o „instituţie” are puţine şanse să-şi continue activitatea independentă şi că, odată cu schimbarea managementului cu directori apropiaţi ai lui Orban, era de aşteptat să se întâmple asta.
 
Sute de manifestanţi s-au adunat în centrul Budapestei vineri seară şi au mers către biroul premierului Viktor Orban într-un protest organizat de opoziţia liberală Momentum. Ei au scandat „Democraţie!” şi „Ne-am săturat!”
 
 
Ministrul de Externe, Peter Szijjarto, a declarat joi la o conferinţă susţinută în Portugalia că guvernul din care face parte se confruntă cu „acuzaţii false” referitoare la libertatea presei.
 
„Cum ar putea Statul să intervină în deciziile unei entităţi media care este privată?”, a spus el, întrebat despre Dull.
 
Miercuri, Laszlo Bodolai, şeful fundaţiei care deţine site-ul, a spus că Dull nu a putut controla tensiunile interne care au crescut în ultima perioadă pe fondul încercărilor percepute de influenţare a redacţiei .
 
Bodolai a spus că asta a dus la derută şi la o scădere a veniturilor din publicitate. El a adăugat că independenţa politică a Index nu este în pericol.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările