Secesioniştii catalani câştigă majoritatea absolută în Parlamentul regional

Secesioniştii catalani câştigă majoritatea absolută în Parlamentul regional

Partidele separatiste s-au angajat în scris să nu parafeze niciun acord cu reprezentantul premierului Sanchez

Partidele separatiste şi-au consolidat duminică majoritatea în parlamentul regional şi par în măsură să rămână la putere în Catalonia, în urma unui scrutin marcat de pandemie şi câştigat de candidatul prim-ministrului spaniol Pedro Sanchez, notează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
 După numărarea aproape integrală a buletinelor de vot, fostul ministru al sănătăţii Salvador Illa a ieşit pe primul loc cu aproximativ 23% din voturi şi 33 de locuri din cele 135 din parlamentul regional. Trimis la Barcelona de Pedro Sanchez pentru a-i disloca de la putere pe separatiştii care conduc din 2015, el a ratat însă pariul.  În timp ce partidele separatiste s-au angajat în scris să nu parafeze niciun acord cu el, Salvador Illa nu va putea să se bazeze pe voturile necesare în parlamentul catalan pentru a ajunge la preşedinţia executivului acestei bogate regiuni de nord-est a Spaniei, cu o populaţie de 7,8 milioane de locuitori. "Schimbarea este aici pentru a rămâne în Catalonia", a insistat el, anunţând că va candida la preşedinţie în ciuda şanselor sale reduse. 
 
După mai mult de trei ani de la o tentativă de secesiune eşuată, separatiştii au depăşit pentru prima dată 50% din voturi într-un scrutin regional. La ultimul din 2017, ei au totalizat 47,5%. Cu 33 de locuri pentru Stânga Republicană din Catalonia (ERC), 32 pentru Împreună pentru Catalonia (JxC) al fostului lider regional Carles Puigdemont şi 9 pentru radicalii din CUP, ei şi-au consolidat majoritatea la 74 de locuri. Acum însă vor trebui să depăşească divergenţele dintre ele pentru a încheia un acord de guvernare. Clasat înaintea JxC, candidatul ERC, Pere Aragones, apare în poziţie de forţă pentru a deveni următorul preşedinte al executivului regional. 
 
Cu excepţia succesului obţinut de socialişti, anticipat deja de sondajele de opinie, marile surprize s-au produs în partea dreapta a esicherului politic, unde formaţiunea cea mai votată, care şi-a adjudecat aproape 8% din voturi a fost Vox, extremă dreaptă spaniolă. Partidul Ciudadanos, castigatorul alegerilor din 2017, a fost marele perdant al acestui scrutin. Neoliberalii spanioli  au obţinut doar 6 scaune faţă de cele 36 avute in legislatura anterioară.
 
Partidul Popular îşi adjudecă doar 3% din opţiunile electorale catalane, ceea ce confirmă degringoladă celei mai importante formaţiuni politice spaniole de dreapta, care nu reuşeşte să-şi revină în urmă nenumăratelor scandaluri de corupţie cu care s-a confruntat în ultimii ani. 
 
Alegerile regionale de duminică au adus şi un nefericit record de participare de doar 53,5%. A fost cea mai scăzută prezenţă la vot din ultimii 30 de ani, la doar patru ani după alegerile din 2017, când, după eşuata încercare de obţinere a independenţei, s-a înregistrat cea mai importantă mobilizare electorală catalană din istoria democratică a Spaniei cu o prezenţă la vot cu peste 70%.
 
Dincolo de politică, imaginea care va rămâne din acest scrutin va fi aceea a personalului din secţiile de votare, îmbrăcat complet în salopete albe de protecţie pentru a ajuta să voteze alegătorii bolnavi de COVID-19 sau în carantină.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările