Scandal într-un avion Ryanair. O italiancă a fost scoasă din aeronavă pentru că a refuzat să poarte masca VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compania Ryanair impune purtarea măştii după îmbarcare Foto: afp
Compania Ryanair impune purtarea măştii după îmbarcare Foto: afp

O femeie din Italia a făcut scandal într-un avion Ryanair, pe ruta Ibiza - Orio al Serio (Bergamo).  Ea a devenit violentă încă de la decolare, scuipând unul dintre pasagerii, supărată că a fost atenţionată că nu a respecatat distanţarea socială şi că trebuie să poarte masca în interiorul aeronavei. Incidentul a fost filmat şi a devenit viral pe reţelele de socializare.

Evenimentul s-a petrecut vineri, pe zborul Ryanair de la Ibiza la Orio al Serio (Bergamo), când o femie a început să se certe cu ceilalţi pasageri de la bord. Tensiunile ar fi început încă la îmbarcare, din cauză că aceasta nu ar fi respectat distanţarea socială faţă de ceilalţi pasageri, potrivit IlMessaggero.

Astfel că odată ce avionul a decolat, unul dintre pasageri a acuzat-o că nu ar fi păstrat o distanţă de siguranţă, moment în care femeia a devenit recalcitrantă şi l-a scuipat.

Apoi a început să se certe şi cu membrii echipajului, în timp ce şi restul pasagerilor încercau să o calmeze. 

În tot acest timp femeia nu a purtat nici masca de protecţie sanitară.

Femeia, din Bari, a a fost dată jos în Orio al Serio şi a fost denunţată.

Compania Ryanair impune purtarea măştii după îmbarcare, aceasta putând fi înlăturată doar pentru scurt timp, atunci când pasagerii mânâncă sau consumă lichide.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite