Război în Ucraina, ziua a 18-a. Atac cu rachete ruseşti asupra Liov. De ce este important acest oraş aflat la 70 de kilometri de graniţa cu Polonia
0Oraşul Lvov din vestul Ucrainei a fost zguduit de mai multe explozii duminică. Situat la aproximativ 70 de kilometri de graniţa cu Polonia, oraşul a fost lovit de mai multe rachete, au relatat media locale.
"Mai mult explozii au fost auzite la Lvov şi Herson şi există relatări că Lvov este atacat cu rachete ruseşti", conform portalului de ştiri Kiev Independent.
Exploziile au fost auzite până în Polonia, a relatat un reporter al DPA din oraşul polonez Przemysl.
Oficialii ucraineni spun că forţele ruse au efectuat o lovitură cu rachete asupra unui centru de antrenament militar din afara oraşului Liov.
Jurnaliştii BBC din Liov spun că nu s-au auzit explozii în centrul oraşului. Liov este o destinaţie pentru mulţi ucraineni care fug de forţele ruse din alte părţi ale ţării.
"Ocupanţii au efectuat un atac aerian asupra Centrului internaţional pentru menţinerea păcii şi securităţii. Conform informaţiilor preliminare, ei au lansat opt rachete", a informat administraţia regională din Lvov într-un comunicat.
"În prezent adunăm informaţii despre potenţiale victime", a adăugat sursa citată.
Armata ucraineană a relatat la rândul său acelaşi lucru, fără a vorbi despre victime deocamdată.
Atacul a fost efectuat asupra unei unităţi militare a Centrului, a precizat Anton Mironovici, purtătorul de cuvânt al Academiei Forţelor Terestre a Forţelor Armate Ucrainene, citat de agenţia de presă Interfax Ucraina.
Această unitate militară este localizată la mai puţin de 25 de km de frontiera cu Polonia şi este folosită în mod tradiţional pentru exerciţii comune cu NATO.
Ea este situată de asemenea la circa 40 de km nord-vest de Lvov, mare oraş din vestul Ucrainei unde au ajuns numeroase persoane strămutate din cauza invaziei ruse.
Mai multe ţări şi-au mutat de asemenea acolo ambasada, considerând că acest oraş este mai sigur decât capitala Kiev.
De asemenea, primarul din Ivano-Frankivsk, oraş situat la circa 100 de km sud de Lvov, susţine că aeroportul localităţii a fost vizat duminică de un atac.
"Exploziile auzite în această dimineaţă au fost cauzate de un atac asupra aeroportului. Încercăm să stabilim exact ce s-a întâmplat", a scris Ruslan Marţinkiv pe pagina sa de Facebook.
Liov, un oraş istoric şi pitoresc cunoscut pentru moştenirea sa culturală, a rămas până acum neatins.
Dar s-a pregătit pentru război şi a încercat să-şi pină la adăpot monumentele istorice.
În primele zile ale invaziei, Rusia a vizat regiuni din nord, est şi sud, inclusiv capitala Kiev. Dar, în ultimele zile, forţele ruse au vizat regiuni din centru, precum Dnipro, şi vest, precum Ivano-Frankivsk, de asemenea.
Atacul Rusiei asupra bazei militare din Liov ar fi vizat transporturile occidentale către Ucraina
Atacul asupra bazei militare atât de aproape de graniţa cu Polonia vine după ce sâmbătă ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a avertizat că transporturile occidentale către Ucraina sunt ”ţinte legitime” de atac.
Susţinătorii Ucrainei, inclusiv Marea Britanie, Germania şi Statele Unite, au trimis urgent mii de rachete antitanc şi antiaeriene către Kiev ca răspuns la agresiunea Moscovei.
Riabkov a declarat că Rusia a “avertizat SUA că pomparea de arme dintr-o serie de ţări pe care le orchestrează nu este doar o mişcare periculoasă, ci şi o acţiune care face din acele convoaie ţinte legitime”, potrivit The Guardian.