Polonia prelungeşte starea de urgenţă la frontiera cu Belarus. Şase persoane au murit deja de frig, foamete şi epuizare VIDEO

Polonia prelungeşte starea de urgenţă la frontiera cu Belarus. Şase persoane au murit deja de frig, foamete şi epuizare VIDEO

FOTO: Reuters

Parlamentul polonez şi-a dat acordul, în cursul nopţii de joi spre vineri, pentru prelungirea cu 60 de zile a stării de urgenţă la frontiera polono-belarusă confruntată cu afluxul de migranţi, potrivit AFP citat de Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

Solicitarea guvernului, deja aprobată de preşedinte, a fost susţinută de 237 de deputaţi conservatori şi naţionalişti, faţă de 179 voturi împotrivă şi 31 abţineri, într-un vot transmis în direct la televiziune.
 
Polonia, Lituania şi Letonia au raportat o creştere rapidă a numărului de migranţi, provenind in principal din Afganistan şi Irak, care încearcă să treacă graniţa dinspre Belarus. Bruxelles şi Varşovia afirmă că este o formă de război hibrid dus de Belarus, care încearcă să pună presiune pe Uniunea Europeană pentru sancţiunile impuse Minskului. Polonia acuză Rusia şi Belarus că se află la originea valului actual de imigraţie ilegală la frontiera sa terestră. 
 
Ministrul polonez de interne, Mariusz Kaminski, a recomandat prelungirea stării de urgenţă impusă în urmă cu 30 de zile de-a lungul zonei de frontieră polono-belaruse, afirmând că mulţi dintre migranţii care o traversează au legături cu "grupuri radicale sau criminale".
 
Potrivit ministrului, 11.500 de persoane "au încercat să ia cu asalt" această frontieră de la începutul anului, dintre care 1.500 au fost arestaţi în interiorul ţării. Organizaţiile neguvernamentale poloneze au avertizat cu privire la o criză umanitară la această frontieră de est a UE, unde şase persoane au murit deja de frig, foamete şi epuizare.
 
 

 
Usnarz Górny, o cetăţeancă poloneză, care a devenit un adevărat simbol al problemei, povesteşte, conform Hotnews: „Am mers acolo cu un interpret şi un adjunct al opoziţiei. Şi am găsit un grup de 32 de migranţi proveniţi din Afganistan care erau blocaţi de 11 zile în apropierea graniţei. Niciunul dintre gardieni nu vorbise cu ei, de altfel, credeau că sunt irakieni. Unii dintre migranţi nici măcar nu se puteau ridica în picioare, aşa de slăbiţi erau”.
 
ONG-urile, precum şi opoziţia centristă şi de stânga, critică guvernul pentru că a împiedicat organizaţiile de caritate să ajute migranţii, refuzând accesul în zona în cauză tuturor nerezidenţilor, inclusiv jurnaliştilor. Criticii acţiunilor guvernului îl acuză că practică o politică de respingere, împiedicând migranţii să depună cereri de azil şi obligându-i să se întoarcă în Belarus.
 
Majoritatea migraţiei ilegale către Uniunea Europeană trece prin Marea Mediterană. Fenomenul este fără precedent pentru statele din estul UE, Letonia, Lituania şi Polonia. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările