Podul de piatră care s-a sfărâmat: Europa coeziunii şi justiţiei sociale. A început oare programul „iarna vrajbei noastre sociale“?

Discuţia nu mai este despre politică, despre partide şi liderii lor. Totul basculează, extrem de rapid şi în forme din ce în ce mai violente înspre o contestare extremă a întregului establishment politic şi administrativ, aşa cum se întâmplă acum în Franţa.

Sigur că podul de piatră pe care-l reprezenta Europa coeziunii şi justiţiei sociale s-a sfărâmat, a venit apa protestelor şi l-a luat definitiv. Va urma altceva, la asta se lucrează acum în disperarea impusă de urgenţa situaţiei. Iar administraţia franceză a recurs acum la marile manevre rezervate momentelor de maximă criză în viaţa naţiunii: la ora când citiţi acest material, Preşedintele Macron primeşte la Palatul Elysee reprezentanţii sindicatelor, patronatelor, parlamentului, guvernului, pentru consultări „spectru de amploare maximă“ care preced discursul aşteptat pentru seara asta la ora 20. Repetă, astfel, „negocierile de la Grenelle“ convocate de prim-ministrul Georges Pompidou pe 25 şi 26 mai 1968. Întâmplător sau nu, Parisul de atunci semăna foarte tare cu cel de acum, cu magazinele de pe marile bulevarde baricadate ca de război, cu restaurante complet distruse în apropiere de gara Saint Lazare sau cu magazine incendiate după ce au fost jefuite în Bordeaux sau Saint Etienne. Atunci, ca şi acum, problema era similară: cât puteau fi menţinute în stradă efectivele poliţiei şi jandarmeriei (acum peste 80.000 de oameni scoşi în dispozitiv, dintre care peste 10.000 la Paris) ştiiind că de-abia acum urmează perioada cea mai dificilă şi tensionată.

FOTO EPA-EFE

Caracteristica principală a acestui moment este că „nucleul dur“ al revoltei „vestelor galbene“ anunţă deja că va continua protestele. E vorba despre o provocare de mari dimensiuni la securitatea naţională deoarece manifestaţiile s-ar produce în parlel cu vacanţele şcolare, perioada cumpărăturilor de Crăciun şi festivităţile de Anul Nou, crescând riscurile la o cotă intolerabilă. E escaladarea atent gândită de organizatorii din umbră ai protestelor care încep să fie acum instrumentalizate de actorii politici ai extremelor de dreapta populistă şi stânga radicală.

Ce se poate întâmpla în viitorul imediat?

• După modelul De Gaulle, Preşedintele Macron îşi poate prezenta demisia ca răspuns la cererea principală din acest moment a manifestanţilor (cea sub care este pusă şi etapa 5 a protestelor de sâmbăta viitoare: „MACRON DEMISSION“). Foarte greu, cred că aproape imposibil.  
• Pentru prevenirea unor viitoare violenţe şi amplificarea situaţiei de incertitudine care deja a produs foarte mari probleme în cazul turismului şi comerţului (sunt pagube care depăşesc deja un miliard de euro), pentru a evita ca noi ţări europene să dea avize de urgenţă îndemnând la limitarea călătoriilor în Franţa, este posibil să solicite aplicarea unor măsuri de securitate excepţionale pe ansamblul teritoriului francez. Există legal şi opţiunea legicii marţiale, dar, din considerente politice, s-ar putea ca nu asta să fie prima alegere.  
• Este extrem de posibil, aşa cum afirmă cei de la Le Figaro, ca Preşedintele Macron să anunţe o listă de măsuri care să răspundă, să vedem în ce măsură, la câteva dintre cererile din programul de revendicări al „vestelor galbene“. Astfel, e posibil ca pensia minimă de 900 Euro promisă pentru 2020 să fie aplicată mai devreme, este posibil (cum anunţase în prealabil prim-ministrul) salariaţilor să li se dea o primă excepţională defiscalizată care nu va intra în calculul impozitului pe venit, iar companiile nu vor plăti pentru ea cotizaţiile sociale obligatorii. Dar acordarea primelor nu va fi obligatorie la nivelul companiilor. Ministrul muncii Muriel Penicaud a anunţat deja că nu va exista o mărire a salariului minim deoarece asta ar duce la „distrugerea locurilor de muncă“. Există posibilitatea reducerii sau desfiinţării totale a impozitului pe veniturile  realizate în urm prestării de ore suplimentare. În fine, printre măsurile reprezentative ar putea figura şi apariţia unei prime speciale destinate majorităţii salariaţilor care merg la serviciu cu maşinile proprii, o „primă de mobilitate“ ce urmează să fie discutată cu sindicatele începând chiar de mâine.

Interesante ca măsuri de urgenţă, ele vor cere timp pentru a fi aplicate şi, mai ales, vor crea găuri financiare care vor trebui recuperate cumva, poate prin alte taxe şi impozite, poate prin preţuri mai mari la transportul public, etc. Dar cel mai important lucru pe care-l putem observa este că, cel puţin până în acest moment, „ştirile pe surse“ venite din partea administraţiei nu vorbesc absolut nimic despre capitolul politic al revendicărilor manifestanţilor, acela care pare desprins din priorităţile enunţate de extremiştii populişti din Franţa şi de peste tot din Europa. Zona pe care, cu certitudine, aceştia vor s-o exploateze pentru a crea exemplul necesar care să le susţină campania pentru europarlamentare din primăvara viitoare.

Un „dezastru francez“ le-ar fi absolut necesar pentru a putea face uitat episodul BREXIT în care raţionamentele lor economice s-au dovedit absolut false şi au împins Marea Britanie în haos şi incertitudine. „Dezastru în Franţa“ ar fi precondiţia absolut necesară pentru credibilitatea unui viitor apel la măsuri dure, decisive şi foarte rapide împotriva „străinilor“ care ocupă şi degradează pieţele muncii, iar rămânii, polonezii şi bulgarii au fost mereu evocaţi de liderii populiştilor europeni drept răul suprem care ameninţă bunăstarea ţărilor lor.

Drept care, spun alte surse franceze, este posibil să vedem, rapid, nişte rezultate ale anchetelor în curs vizând natura implicărilor străine în generarea, susţinerea sau amplificarea ofensive ostile lansate pe reţelele de socializare, cu ştiri false despre amploarea şi violenţa protestelor, odată cu constituirea de platforme de informare şi dirijare a manifestanţilor înainte şi în timpul episoadelor violente, în forme care aduc aminte de „revoluţiile colorate“ sau de nefericitele revoluţii din „Primăvara arabă“.

Acest ultim aspect este tratat acum cu toată seriozitatea nu numai de serviciile de securitate franceze, ci şi de grupele specializate din cadrul Serviciului de acţiune externă din cadrul Comisiei Europene, folosind competenţele tehnice ale centrului care lucrează împreună cu cei din NATO. Ce s-a petrecut şi încă se petrece în Franţa este relevant deoarece ar putea fi vorba despre un exerciţiu la scară naţională în care să se facă o repetiţie în condiţii reale a unui scenariu de intruziune informatică majoră în provocarea şi susţinerea unei crize multiple extinse cu potenţial de destabilizare naţională.

Asta s-a mai făcut în două campanii de ofensivă informaţională ostilă: propaganda în favoarea organizaţiilor jihadiste şi cele destinate să amplifice criza migranţilor. Ambele au reuşit peste aşteptări, iar reacţia ţărilor membre NATO  a fost slabă, neconvingătoare şi extrem de târziu coordonată la nivel european. Poate, acum, dată fiind intensitatea a ceea ce s-a petrecut în Franţa şi amploarea ameninţărilor care se desenează pentru perioada imediat următoare, ţările UE vor considera că a venit momentul unei acţiuni profesioniste foarte bine ţintită şi extrem de fermă, cu toate mijloacele de care dispune.

Dacă nu, partida este deja pierdută şi, atunci, cine şi cu ce să mai facă un pod nou, mai tare şi mai frumos? E posibil ca Europa asta de acum să eşueze, căci prea multă pace nu-i bună, oamenii s-au obişnuit cu bunăstarea ca drept natural şi, în general, poate a venit timpul din nou pentru o conflagraţie a naţionalismelor exacerbate, hrănite cu iluzia promisiunilor populiste. Citeam pe o pancartă purtată de un manifestant ieri la Bruxelles: „A început iarna vrajbei noastre sociale!“. Sigur că e parafrază, dar ce titlu bun pentru un program ofensiv împotriva blândei şi inconştientei noastre Europe!