Video De la „El Dorado” al cărbunelui la paradisul montan. Cum se transformă Valea Jiului după aproape două secole de minerit

După aproape două secole de minerit, cele șase orașe ale Văii Jiului păstrează urmele adânci ale industriei cărbunelui, dar și resurse naturale care le pot oferi noi șanse de dezvoltare.

Orașul Uricani, la poalele munților Vâlcan. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Mineritul carbonifer, activitatea în jurul căreia s-au dezvoltat cele șase orașe din Valea Jiului, cu o populație actuală de peste 100.000 de locuitori, se apropie de finalul existenței sale, însă localitățile miniere au păstrat șanse de dezvoltare datorită altor resurse naturale.

Apusul epocii cărbunelui

Valea Jiului înșiră, pe un traseu de aproape 60 de kilometri, șase orașe miniere cu o istorie de peste un secol și jumătate. Înconjurate de munți și traversate de Jiul de Est și Jiul de Vest, localitățile Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani s-au dezvoltat în jurul marilor zăcăminte de cărbune, a căror exploatare industrială a început la mijlocul secolului al XIX-lea.

Resursa naturală, prețioasă vreme îndelungată pentru industrie, s-a format în urmă cu zeci de milioane de ani, în pături de cărbune răspândite într-un bazin carbonifer lung de aproximativ 45 de kilometri și lat de până la 9 kilometri.

Geologii au identificat aici peste 20 de strate de cărbune, unele cu grosimi de zeci de metri, iar altele care, în trecut, puteau fi observate chiar la suprafața pământului. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, când au fost deschise primele mine, cărbunele a trecut adesea neobservat de vechii locuitori ai Văii Jiului, familii de păstori români, ocupate cu creșterea animalelor, într-un ținut sălbatic și izolat, aflat la limitele Transilvaniei și Olteniei.

Unele mărturii arătau că resursele valoroase ale subsolului au fost observate întâmplător de cei veniți la vânătoare în această regiune. O societate din Brașov, condusă de sași, a deschis primele exploatări, iar până la sfârșitul secolului al XIX-lea, Valea Jiului a devenit un „El Dorado” al cărbunelui, fiind scoasă din izolare de primele căi ferate spre centrul Transilvaniei și de primul drum care traversa defileul sălbatic al Jiului, către România.

În secolul XX, noile orașe din Valea Jiului s-au extins și s-au dezvoltat aproape exclusiv datorită mineritului. Cel puțin zece mine funcționau aici la începutul anilor ’90, oferind locuri de muncă pentru mai mult de un sfert din populația de peste 150.000 de locuitori de atunci a Văii Jiului.

Exploatările de cărbune au fost închise treptat, iar în prezent mai puțin de 2.000 de oameni muncesc în minerit, fiind angajați la minele Lonea, Lupeni, Vulcan și Livezeni (Petroșani), aflate în proces de închidere în următorii ani. Mineritul carbonifer din Valea Jiului este privit de localnici ca o activitate tradițională, aflată la apusul existenței sale de aproape două secole.

Orașele Văii Jiului păstrează urmele adânci ale mineritului

Fiecare oraș al Văii Jiului a păstrat moștenirea „cenușie” a industriei miniere. Petrila, unde mina de cărbune a fost închisă în noiembrie 2015, înfățișează ruinele clădirilor industriale de pe malul Jiului de Est, dezafectate, unele ajunse în paragină, dar ocolite de demolări, odată cu promisiunea autorităților că vor putea fi reanimate ca spații muzeale. Mina din localitatea aparținătoare Lonea este în proces de dezafectare, la fel și calea ferată industrială și instalațiile sale, care o legau de fosta preparație din Petrila.

În Petroșani (video), orașul unde se întâlnesc cele două Jiuri și râul Bănița, ruinele rămase în urma exploatării de la Dâlja și construcțiile uriașe ale minei Livezeni completeză peisajul vast al clădirilor și instalațiilor feroviare degradate, care amintesc de fost nod de cale ferată al Văii Jiului. În apropiere, alte foste uzine și fabrici care deserveau industria minieră au lăsat în urmă terenuri virane și clădiri dezafectate. În Aninoasa, puțul fostei mine închisă în 2006, se înalță deasupra fostelor colonii muncitorești și cartiere de blocuri de pe Valea Jiului de Vest, înconjurat de numeroase clădiri părăsite.

În Vulcan, zona industrială de pe malul stâng al Jiului a păstrat construcții miniere dezafectate, de la fosta preparația și de la mina Vulcan, încă în activitate, poduri feroviare abandonate, ruinele unei foste termocentrale înființată în primii ani ai secolului XX și construcția nefinalizată a unui baraj care avea să asigure alimentarea cu apă a Termocentralei Paroșeni.

În Lupeni (video), apele Jiului oglindesc cartierele cu blocuri-turn ale orașului minier, despărțindu-l de teritoriul vechii mine, al fostei preparații (în ruină) și al fostei uzine textile Vâscoza, acum teren viran ocupat de schelete de clădiri și hale. În mijlocul acestui peisaj turnul Vâscozei, înalt de peste 220 de metri, se înfățișează ca un piron uriaș bătut în inima întinsei lunci, transformată în zonă industrială.

1/25

Orasul Uricani Foto Daniel Guță ADEVĂRUL JPG

În Uricani, cel mai izolat oraș al Văii Jiului, rămășițele celor două mine s-au mai pierdut. Un bloc turn părăsit complet, alte clădiri de locuit abandonate, dar și statuia minerilor stahanoviști amintesc de epoca mineră a localității.

Munții, noua bogăție a Văii Jiului

Rămasă fără minerit, Valea Jiului mai păstrează însă resurse care continuă să fie atractive pentru investiții. Munții care înconjoară orașele miniere, considerați în trecut bariere naturale ce au contribuit la izolarea regiunii, au devenit principala atracție turistică a acesteia.

Petroșani și Petrila au în apropiere stațiunea Parâng, dar și drumul spectaculos care traversează Cheile Jiețului și urcă spre Transalpina. Vulcan are stațiunea Pasul Vâlcan, Lupeni are alături stațiunea Straja, ambele aflate în Munții Vâlcan, iar Uricani este poarta spre Retezatul Mic, Cheile Buții și ținuturile sălbatice de la izvoarele Jiului de Vest.

Dintre stațiunile montane ale Văii Jiului, Straja a cunoscut cea mai mare dezvoltare turistică în ultimele două decenii. Aflată la 1.350–1.580 de metri altitudine, în Munții Vâlcan, stațiunea cuprinde 12 pârtii de schi, care însumează aproximativ 26 de kilometri.

„Din punct de vedere turistic, zona stațiunii Straja își are începuturile în anii 1914–1916, când s-a construit Cabana Straja”, arată administrația locală din Lupeni.

Cabana, extinsă în 1942 și modernizată în 1964, a fost multă vreme principala unitate de cazare din zonă, folosită în special de minerii din Lupeni. În decembrie 1981 a fost inaugurat primul telescaun, lung de aproximativ 2,5 kilometri, iar în 1992 a fost finalizat drumul de acces, care a favorizat dezvoltarea unui sat de vacanță, cu numeroase cabane și pensiuni. În 2002, Straja a fost declarată stațiune turistică de interes local, iar în 2012 vechiul telescaun a fost înlocuit cu o telegondolă.

Printre atracțiile stațiunii se numără Crucea Eroilor, ridicată în 1996 în memoria ostașilor români din Primul Război Mondial, și schitul construit în 1999, devenit loc de pelerinaj. La schit, turiștii ajung printr-un tunel pe pereții căruia au fost pictați 365 de sfinți, câte unul pentru fiecare zi a anului.

„O candelă este veşnic aprinsă în acest tunel şi este mutată în fiecare zi în faţa icoanei sfântului care marchează data curentă din calendar. Oamenii apreciază acest inedit tunel al sfinţilor. Intră în tunel pe o poartă mare din lemn, îşi caută ziua de naştere şi apoi văd chipul sfântului din acea zi, aşa după cum este trecut el în calendarul ortodox“, informau administratorii stațiunii.

Stațiunea Parâng are, la rândul ei, o istorie de peste un secol. Primele cabane turistice au fost înființate aici la începutul secolului XX, iar din anii ’50 zona montană a început să se dezvolte ca destinație pentru practicarea sporturilor de iarnă. În acea perioadă a fost amenajată prima pârtie importantă, lungă de aproximativ trei kilometri, prin defrișarea unor suprafețe de pădure și dinamitarea stâncilor, cu ajutorul minerilor și al localnicilor. Primul telescaun al stațiunii a fost inaugurat în decembrie 1973, iar după 1990, în jurul vechilor cabane au apărut numeroase pensiuni și case de vacanță.

Pasul Vâlcan, aflat la peste 1.600 de metri altitudine, are o istorie și mai îndelungată, fiind una dintre vechile trecători ale Carpaților, care legau Transilvania de Oltenia. În toamna anului 1916, aici s-au desfășurat lupte grele între armata română și trupele germane și austro-ungare, amintite de tranșeele păstrate pe culmile munților. Primele cabane turistice au fost construite în anii ’70, fiind folosite în special de angajații minelor de cărbune din Valea Jiului. Transformarea zonei într-o stațiune montană s-a accelerat după 2010, odată cu inaugurarea telegondolei în 2012 și modernizarea drumului de acces dinspre Vulcan, în 2014.

Peștera Bolii, Cheile Băniței, Cheile Jiețului, Defileul Jiului, zona de la izvoarele Jiului de Vest și satele tradiționale ale momârlanilor completează oferta turistică a regiunii.