Unde ieșim? Cele mai interesante evenimente din București în weekendul 7–8 noiembrie | adevarul.ro

Unde ieșim? Cele mai interesante evenimente din București în weekendul 7–8 noiembrie

Publicat:
0
1 live

Nu ți-ai făcut încă planuri pentru weekend? Bucureștiul are o mulțime de evenimente în zilele de 7 și 8 noiembrie, de la concerte și festivaluri până la spectacole de teatru, filme și activități pentru copii. Revine și festivalul de Halloween de la Lacul Morii, amânat din cauza ploilor, iar iubitorii de cinema pot alege între proiecții speciale, filme românești cu intrare gratuită și animații pentru cei mici.

spectacol de teatru
Cele mai interesante evenimente din București în weekendul 7–8 noiembrie Foto: Shutterstock

West Side Hallo Fest revine la Lacul Morii

După ce ploile au dat peste cap planurile organizatorilor, West Side Hallo Fest se desfășoară în perioada 6-8 noiembrie, pe digul Lacului Morii. Festivalul organizat de Primăria Sectorului 6 propune concerte, decoruri inspirate din mitologia românească, instalații spectaculoase și activități pentru întreaga familie.

Tema ediției este „Origini - Înainte de povești”, iar vizitatorii vor putea descoperi personaje și decoruri inspirate din legendele românești.

Sâmbătă, 7 noiembrie, programul concertelor începe la ora 16:30, cu Deep Zone. Urmează The Velvets, Dl Goe și Lupii lui Calancea, iar Andra va urca pe scenă la ora 21:00.

Duminică, 8 noiembrie, publicul îi poate asculta pe Antonio Pican, de la 16:45, și 7th Boulevard, de la 17:50. Vama va concerta între 19:20 și 20:20, iar Vița de Vie va încheia festivalul, de la 20:50.

Intrarea la festival costă 60 de lei pentru o zi sau 100 de lei pentru întregul weekend. Copiii sub 14 ani pot participa gratuit, dacă sunt însoțiți de un adult, iar cei care și-au cumpărat deja bilete pentru perioada în care trebuia să aibă loc inițial festivalul le pot folosi și acum.

Concerte rock, blues și muzică live

Pentru cei care preferă concertele în cluburi, sâmbătă, 7 noiembrie, Modestep este anunțat la Expirat - Halele Carol, de la ora 19:45.

Tot sâmbătă, formația A'LIVE cântă rock și blues la Terasa Florilor, de la ora 20:00, cu bilete de la 40 de lei.

La Berăria H, Mirabela Dauer are un concert programat de la ora 17:00, iar Luis Gabriel & Orchestra Diamantelor urcă pe scenă de la ora 22:00.

Duminică, 8 noiembrie, The Mono Jacks susțin la Expirat, de la ora 21:30, unul dintre concertele prin care își iau rămas-bun de la public. Tot duminică, Mircea Baniciu este anunțat la Hard Rock Cafe.

Ce vedem la teatru în weekend

Sâmbătă, 7 noiembrie, la Teatrul Mic, spectatorii pot vedea „Oameni, locuri, lucruri”, de la ora 18:30, la Sala Atelier, și „Ellen Babić”, de la ora 19:00, la Sala Studio din strada Gabroveni.

Tot de la ora 19:00, la Teatrul Bulandra este programat spectacolul „Băieții de zinc”, în timp ce Teatrul Masca găzduiește „Roșu direct”, o piesă inspirată din lumea fotbalului.

Pentru iubitorii de comedie, Teatrul Elisabeta propune sâmbătă, de la ora 15:00, „Bucătarii”. Duminică, 8 noiembrie, publicul poate urmări „Puricele în ureche”, de la ora 15:00, și „Soț de vânzare”, de la ora 19:00.

La Sala Palatului, duminică, de la ora 18:00, este programat musicalul „Invizibilii”. Tot duminică, Teatrul Bulandra prezintă „Cină cu prieteni”, de la ora 19:00, iar la Opera Națională București se joacă „Turandot”, de la ora 18:30.

Filme românești cu intrare gratuită la trei cinematografe

Cinefilii pot profita de ultimele două zile ale festivalului DA.CINema, desfășurat între 4 și 8 noiembrie. Proiecțiile au loc la Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Eforie și Cinema Union, iar intrarea este gratuită, pe bază de rezervare.

Sâmbătă, 7 noiembrie, la Cinema Muzeul Țăranului poate fi văzut „Atlasul Universului”, de la ora 16:00, urmat de „Sorella di Clausura”, de la ora 18:00, și „Trei kilometri până la capătul lumii”, de la ora 20:00.

La Cinema Union sunt programate „Printre colinele verzi”, de la ora 16:00, „Mireasa din tren”, de la ora 18:00, și „Concurs”, de la ora 20:00.

Sâmbătă, la Cinemateca Eforie, publicul poate urmări o selecție de scurtmetraje realizate de studenți. Programul include și o gală de premiere, urmată de proiecții până târziu în noapte.

Duminică, 8 noiembrie, la Cinema Union este programat „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, de la ora 18:00, în timp ce „Anul nou care n-a fost”, de Bogdan Mureșanu, va rula la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 20:00. La aceeași oră, Cinemateca Eforie găzduiește proiecția filmului „Moromeții 2”.

Festivaluri de film pentru toate gusturile

Până duminică, 8 noiembrie, în București are loc și UrbanEye Film Festival, ajuns la cea de-a 13-a ediție. Anul acesta, filmele aduc în prim-plan probleme tot mai actuale, de la scumpirea locuințelor și schimbările prin care trec cartierele până la dificultățile oamenilor de a-și găsi o casă.

Începe școala, începe și „al doilea job” al părinților. Cum își pot adapta programul fără să-și ia concediu

Sâmbătă, 7 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 11:00, este programată animația „Arco”, iar de la ora 18:15, o selecție de documentare despre viața în cartierele de blocuri construite în perioada comunistă, reunite sub titlul „Acasă în Blocul Estic”.

Duminică, 8 noiembrie, tot la Cinema Elvire Popesco, de la ora 15:30, va rula documentarul „Alterlaa - o poveste pe 27 de etaje”, despre un mare complex de locuințe sociale din Austria. De la ora 17:30 este programat filmul românesc „În primul rând, să nu faci rău”, despre oamenii care părăsesc orașele pentru a se muta în satele din Transilvania.

La Apollo111, duminică, de la ora 20:00, poate fi văzut „Poveste din panouri prefabricate”, un film despre viața într-un cartier de blocuri din Praga.

La Cinema Europa, pe Calea Moșilor, weekendul este dedicat filmelor romantice. În cadrul evenimentului „Bring Your Date Weekend”, sâmbătă, 7 noiembrie, vor rula „Pretty Woman”, de la ora 14:00, „Dirty Dancing”, de la 16:30, și „The Notebook”, de la 19:00.

Duminică, 8 noiembrie, programul continuă cu „Pride & Prejudice”, de la ora 13:00, „Mamma Mia!”, de la 15:30, și „Titanic”, de la 17:40. Biletele costă 30 de lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari, prețul este de 20 de lei.

Spectacole și filme pentru copii

Familiile cu copii au la dispoziție mai multe variante de petrecere a timpului liber.

Sâmbătă, 7 noiembrie, la Hanu' lui Manuc se joacă „Povestea lui Făt-Frumos”, de la ora 11:00. La aceeași oră, La Mama - Clubul Țăranului găzduiește „Frumoasa din pădurea adormită”.

La Teatrul Ion Creangă, de la ora 11:00, este programat „Harap-Alb”, iar la Teatrul Coquette, tot de la ora 11:00, copiii pot vedea „Aladdin - Misterul lămpii fermecate”.

Duminică, 8 noiembrie, la Sala Luceafărul este anunțat spectacolul „Peter Pan”, iar în La Mama - Clubul Țăranului se joacă „Ariciul și Țestoasa Uriașă”, de la ora 11:00.

Pentru cei mici există și o variantă la cinema. Mai precis, Bucharest Kids Film Festival se încheie duminică, la Cinema Europa. Așadar, sâmbătă, de la ora 11:30, este proiectată animația „Flow”, iar duminică, de la ora 11:00, filmul românesc „Atlasul Universului”. La proiecția de duminică va participa și actorul Matei Donciu. Biletele costă 30 de lei, respectiv 20 de lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Festivalul Luminilor aduce tradițiile Indiei la București

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 19:00, Berăria H găzduiește un eveniment dedicat sărbătorii indiene Diwali, cunoscută și sub numele de Festivalul Luminilor.

Programul include muzică și dansuri tradiționale, prin care participanții vor descoperi o parte din cultura Indiei. Diwali este o sărbătoare importantă pentru indieni și simbolizează victoria luminii asupra întunericului și a binelui asupra răului.

„Trebuie să-i spun eu tot ce are de făcut”. Povara invizibilă care poate distruge liniștea unui cuplu

Plimbări, muzee și expoziții pentru un weekend mai liniștit

Pentru cei care preferă o plimbare în aer liber, Parcul Cișmigiu și Parcul Regele Mihai I rămân două dintre variantele de petrecere a timpului liber. În apropiere de Herăstrău poate fi vizitat și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, unde se află case tradiționale, gospodării și biserici de lemn aduse din diferite regiuni ale țării.

O altă opțiune este Grădina Botanică, unde, după lăsarea întunericului, vizitatorii pot descoperi Lumina Park. Expoziția „Ocolul Pământului” cuprinde peste 200 de instalații luminoase, amplasate de-a lungul unui traseu de aproximativ 1,5 kilometri, cu decoruri inspirate din diferite țări și culturi.

Cei care vor să petreacă weekendul la muzeu pot merge la Muzeul Național de Artă al României, de pe Calea Victoriei, pentru a vedea colecțiile de artă românească și europeană, sau la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, unde sunt expuse animale, fosile și diorame care prezintă diferite ecosisteme.

În Parcul IOR, în zona Glob - Calul Titanilor, are loc și „Tărâmul Deliciilor de Toamnă”, între 6 și 8 noiembrie. Vizitatorii vor găsi preparate tradiționale, produse de sezon, must și mâncare stradală, iar pentru copii sunt pregătite ateliere de pictat dovleci și spectacole. Evenimentul începe zilnic la ora 10:00.

Programul spectacolelor și al proiecțiilor, precum și disponibilitatea biletelor trebuie verificate înainte de plecare, deoarece pot apărea modificări.

Top articole

Partenerii noștri