Ploile torenţiale au afectat mai multe localităţi din nordul Italiei VIDEO

Ploile torenţiale au afectat mai multe localităţi din nordul Italiei VIDEO

Foto: Twitter

Ploile torenţiale din ultimele zile au afectat mai multe regiuni din nordul Italiei. Oraşele din jurul lacului Como au fost afectate de inundaţii şi alunecări de teren. Zeci de maşini au fost grav avariate iar locuitorii au rămas izolaţi în case.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Aproximativ 50 de locuitori au fost izolaţi în casele lor când o alunecare de teren a provocat o scurgere de gaz în oraşul cel mai afectat, Brienno, situat pe malul vestic al lacului Como, potrivit News.sky.com.
 
Mai la sud, în Cernobbio, o clădire de apartamente ameninţată de inundaţii a fost evacuată de echipajele de pompieri.
 
Forţa apei a răsturnat maşini, a avariat străzi şi a acoperit numeroase drumuri cu moloz
 
La Brienno, pe malul vestic al lacului, o alunecare de teren a blocat o autostradă, iar locuitorii din zonă nu au mai putut fi evacuaţi. Nu au fost înregistrate victime, dar viiturile au lăsat în urmă pagube mari, potrivit Ştirileprotv.ro.
 
“Veneam de la Rovenna spre Cernobbio, când am văzut un râu pe străda principală, plin cu tot felul de resturi, maşini, trunchiuri de copaci... Nu a mai rămas nimic în urmă”, a declarat o persoană. 
 
“Am salvat-o pe mama mea de 90 de ani de la înec printre toate aceste mormane de moloz. Aceste trei măşini răsturnate au fost aduse de sus, de torent, şi acum se află aici”, a spus un localnic.
 
„A fost o alunecare de teren. Tot mormanul de noroi s-a strâns într-un loc, apoi s-a revărsat şi, după cum puteţi vedea, a luat totul în cale pe această strădă, chiar şi scările de ciment”, a punctat o persoană. 
 
Au fost zeci de intervenţii ale pompierilor italieni
 
 
 
Grindina a făcut ravagii în Bologna
 
Inundaţiile vin la doar o zi după ce grindina de mărimea mingilor de tenis a avariat aproape 100 de maşini şi a întrerupt circulaţia pe un drum principal lângă Bologna, în nordul Italiei.
 
Furtunile de grindină sunt un eveniment obişnuit în timpul verii în Valea râului Po din Italia. Dar forţa şi frecvenţa furtunilor de grindină din acest an au făcut fenomenul „neobişnuit”, potrivit meteorologului Luca Lombroso. 
 
O analiză arată că furtunile de grindină au loc la o rată de 11 pe zi în această vară, a spus Coldiretti,  numărul lor fiind în creştere, dacă în 2018  au fost înregistrate doar 92 în 2019 numărul acestora a fost de 198.
Cu până la şase ani în urmă, au avut loc doar câteva zeci de furtuni de grindină în fiecare an.
 
 "Dimensiunea grindinei s-a schimbat şi ea, crescând considerabil în ultimii ani. Furtunile de grindină pot şterge câmpuri întregi sau livezi de legume şi fructe, iar Coldiretti atribuie o scădere de 40% a recoltelor de piersici şi caise şi o scădere de 50% a nectarinelor „acestui climat nebunesc”.
 
O asociaţie a fermierilor italieni estimează, pentru ultimul deceniu, daune de 14 miliarde de euro, provocate producţiei agricole, clădirilor şi infrastructurii de intemperiile care au avut loc pe fondul schimbărilor climatice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările