Liderilor europeni le lipseşte „cinstea”, spune Erdogan, dezlănţuit şi furios după ce Martin Schulz, Preşedintele Parlamentului European, a afirmat că UE ar trebui să se gândească la eventuale „măsuri economice” (în traducere „sancţiuni”) împotriva Turciei... Uitaţi-vă la acest tip nepoliticos... Cine eşti tu? Doar preşedintele unui parlament de acolo. De când ai tu autoritatea să decizi în numele Turciei?”.

ŞI aruncă bomba: „Vă spun, să aşteptăm până la sfârşitul acestui an. După asta, mergem în faţa poporului... decizia finală nu aparţine oare naţiunii?”, anunţând organizarea unui referendum asupra procesului de aderare la UE.

Contextul este absolut tensionat. Comisia Europeană a dat publicităţii un raport în care sunt enumerate gravele încălcări ale drepturilor omului în Turcia, arestările abuzive, prigoana declanşată împotriva ziariştilor, elemente care, cumulate, înseamnă o sumă de valori negative antinomice în raport cu criteriile de aderare.

Dar, mai mult de vorbe, se poate face ceva, pot fi în stare liderii europeni să cadă de acord asupra unei atitudini comune minimale în raport cu Turcia? Cel puţin până acum, evident că nu, speriaţi cum sunt dânşii de faptul că Erdogan chiar se va ţine de cuvânt şi va da drumul „robinetului cu refugiaţi”, peste 3 milioane de oameni care, de data asta, chiar ar putea deregla profund toate sistemele sociale ale Europei occidentale.

Drept care, vorba doamnei Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă şi apărare, ce vrea Europa, chiar jignită, înjurată şi supusă unui adevărat şantaj politic la nivel înalt? Păi, simplu, „o întoarcere la un proces politic credibil şi la un adevărat dialog politic, esenţial pentru democraţia din Turcia şi stabilitatea în regiune”. Frumos zis, pe 8 decembrie, frumos repetat ieri, conştiincios şi exact în aceiaşi termeni, în concluziile pe Turcia ale reuniunii miniştrilor de Externe din UE care, cuminţi, au spus ieri că:

„...reafirmă îngrijorările privind recentele dezvoltări din Turcia, aşa cum au fost prezentate de Înaltul Reprezentant... şi, în dezbatere, au subliniat în mod deosebit intenţia Turciei de a introduce o legislaţie privind restaurarea pedepsei cu moartea. Dar au subliniat şi faptul că Turcia este un partener-cheie al UE în zonele economice, de securitate, migraţie şi politică externă, cu deosebire privind Siria şi Irak... se aşteaptă ca Turcia să respecte cele mai înalte standarde de democraţie, inclusiv respectul pentru drepturile omului şi statul de drept, libertăţile fundamentale şi dreptul tuturor la un proces corect... subliniind importanţa continuării dialogului politic cu Turcia”.

Nimic incorect, numai că, din păcate, problema este că începe să apară evident un dublu standard sau chiar triplu standard în ceea ce înseamnă respectarea criteriilor de aderare. Un set de standarde a fost cel sub care s-a desfăşurat. demult, procesul de aderare al ţărilor din zona Europei Occidentale. Un al doilea, cu mult, mult mai sever, a funcţionat în cazul ţărilor din estul Europei (cu un accent suplimentar de unicitate, prin umilitorul MCV, pentru România şi Bulgaria). Un al treilea standard este aplicat acum, de nevoie, contextual, în cazul Turciei. Vă imaginaţi oare ce s-ar fi întâmplat cu una dintre ţările din estul Europei dacă, în perioada de dinainte de aderare, s-ar fi confruntat numai cu una dintre problemele dramatice de acum din Turcia? Asta pentru că niciodată europenilor nu le-a fost vreodată frică de politicienii noştri din partea aceasta de lume.

Dar de Erogan au învăţat să le fie frică.

Şi le e frică şi de ceea ce este acum şi ceea ce se desenează pentru viitorul proxim ca joc major de putere negociat de Ankara aflată în noua relaţie de deschidere geo-politică asigurată de alianţa strategică cu Rusia.

Mai exact, care sunt jocurile deschise de Turcia?

În primul rând, se confirmă faptul că, aşa cum anunţau de luni de zile diverse canale informale despre care relatam de la Bruxelles, Ankara pregăteşte opţiuni multiple în spaţiul Orientului Apropiat şi Orientului Mijlociu, în acord cu obiectivele geo-strategice ale alianţei sale cu Rusia dar urmărind şi propriile sale ţinte pe termen scurt, mediu şi lung, anume consolidarea statutului său de „putere inconturnabilă” în orice negociere viitoare în ce priveşte redesenarea zonelor de influenţă.

Desigur, sursa principală de siguranţă a Turciei o reprezintă relaţia acum cu totul specială de colaborare pe planuri multiple cu Rusia, dar şi, în acelaşi timp, normalizarea relaţiilor cu Israelul. Dar asta este departe să fie totul. A doua mare relaţie strategică este, din ce în ce mai bine conturată, este cu China. Al doilea mare partener din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai care se uită cu mare interes înspre Europa. De ce nu, via Ankara. În acest sens, să reamintim poziţia extrem de fermă a ministrului chinez de externe, Wang Yi, care vorbea despre faptul că, imediat după încercarea eşuată de lovitură de stat militară, ţara sa a anunţat un sprijin „imediat” în favoarea Turciei:

„Niciuna dintre ţările noastre nu tolerează, pe teritoriul său, activităţi care să submineze securitatea şi stabilitatea celeilalte... Atât China, cât şi Turcia au avut de suferit de pe urma terorismului, ne opunem terorismului în oricare dintre formele sale de manifestare. Întărirea cooperării în domeniul securităţii şi luptei împotriva terorismului serveşte intereselor fundamentale ale celor două ţări ale noastre”.

Foarte interesantă indicaţie asupra inserţiei Turciei în acea componentă specială de cooperare miltară pe care o dezvoltră ţările membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, cea care are în vedere lupta anti-teroristă şi mişcărilor autonomiste şi independentiste... În plus, înainte de Summitul G20 de la Hangzhou din luna septembrie, China şi Turcia, la nivel de preşedinţi, au semnat trei acorduri bilaterale extrem de importante în domeniul energiei, securităţii nucleare şi certificărilor în domeniul produselor agricole.

Şi nu e totul.

Începând de azi, pentru două zile, Preşedintele Erdogan începe o vizită strategică de două zile în Pakistan, fostul teritoriu de influenţă americană şi devenit acum unul dintre bastioanele luptei anti-americane. Vor fi discutate ultimele detalii ale unui acord de liber-schimb, „nu numai în domeniul comerţului, ci se va include şi industria serviciilor şi investiţiilor”, spunea Sadlik Babur Girgin, ambasadorul turc la Islamabad. Mai mult, Turcia ar putea să-şi ofere serviciile de mediator în chestiunea atât de delicată şi mereu explozivă a Kaşmirului, regiune cu populaţie musulmană pentru care, deja, India şi Pakistanul s-au aflat de trei ori în război din 1947 încoace...

Turcia, brusc, lansează semnale că doreşte să joace nu numai la nivel de „actor regional cu contribuţie decisivă”. Îşi pregăteşte un rol de actor-pivot, ceea ce este cu mult mai complicat şi mai interesant în perspectivă. De aici şi puterea (şi ambiţia) de a juca pe un anume registru de condescendenţă cu liderii europeni. Dar şi, gest neobişnuit de afront, după ce SUA lansase avertismente de securitate severe diplomaţilor săi din Ankara, după ce ordonase evacuarea personalului non-esenţial din ambasade şi trimisese alerte de călătorie pentru turiştii americani, Turcia răspunde acum cu un joc la fel de dur.

Ministerul de Externe turc a lansat un avertisment celor care doresc să călătorească în SUA datorită existenţei unor tensiuni provocate de manifestaţiile anti-Trump. Sunt nominalizate zece destinaţii de risc, printre care Los Angeles, Chicago, New York,  Seattle şi, în special, Portland. „De la protestatari şi de pe reţelele de socializare, este de înţeles că aceste proteste vor mai continua o vreme...” -  se spune în comunicatul oficial, cetăţenii turci fiind sfătuiţi să rămână calmi dacă sunt confruntaţi cu posibile „abuzuri xeonofobe şi rasiste”...

Cam aşa se joacă, atunci când ai cu ce, marea politică. Foarte repede, cred, vom vedea pentru ce nouă realitate geo-politică acţionează ceea ce mi-am permis să numesc Pivotul Erdogan”.