Ilie Bolojan nu se supără că Olguţa Vasilescu sună membri marcanți ai PNL: „Ei știu foarte bine ce au de făcut”. Reacţia primarului Craiovei

0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ilie Bolojan a făcut declarații cu trimitere directă la primarul PSD al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, susținând că aceasta ar fi contactat unii lideri ai PNL în contextul tensiunilor politice și al discuțiilor privind formarea unui nou guvern.

Ilie Bolojan, supărat pe Olguţa Vasilescu. FOTO: Medifax
Ilie Bolojan, supărat pe Olguţa Vasilescu. FOTO: Medifax

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, ar fi contactat mai mulți membri ai Partidului Național Liberal., Afirmația fost făcută luni, 9 mai, în cadrul unei intervenții la Digi24, în care a fost întrebat despre declarațiile acesteia privind decizia liberalilor de a intra în opoziție, pe care Vasilescu a catalogat-o drept una nestatutară.

„PNL și-a luat deciziile în forurile statutare, iar atunci când doamna Olguța Vasilescu îi sună pe colegii mei să le dea sfaturi, ei știu foarte bine ce au de făcut, altceva decât ce le spune dânsa”, a declarat liderul liberal.

Solicitat să precizeze la ce lideri liberali se referă, Bolojan a evitat să ofere nume și a transmis că explicațiile ar trebui cerute direct Liei Olguța Vasilescu.

În același context, liderul PNL a vorbit și despre direcția politică a partidului, afirmând că își propune să identifice oameni cu profil profesional solid pe care să îi implice în viața politică, într-un demers de consolidare a unei zone de modernizare alături de USR, motiv pentru care va merge prin ţară pentru a-i descoperi.

Întrebat dacă are nemulțumiri legate de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, în urma moțiunii de cenzură, Ilie Bolojan a evitat o critică directă, precizând că relațiile din cadrul Guvernului au fost bune și funcționale. El a subliniat însă că, în interiorul partidului, au existat opinii diferite, dar ceea ce contează este că decizia politică a fost ca PNL să se distanțeze de PSD și să intre în opoziție.

În ceea ce privește speculațiile legate de posibile excluderi sau înlocuiri ale unor lideri precum Cătălin Predoiu sau Rareș Bogdan, preşedintele PNL a respins ideea unor măsuri radicale și a insistat că partidul trebuie să evite repetarea greșelilor din trecut, precizând că eventualele divergențe trebuie discutate în interiorul formațiunii, nu în spațiul public, şi că preferă dialogul direct cu colegii săi.

La scurt timp după aceste afirmaţii, Olguţa Vasilescu a postat, la rândul său, un mesaj pe Facebook, în care îi dă o replică ironică lui Ilie Bolojan: 

„Şi din nou e ca la Radio Erevan. Nu am sunat un lider PNL. Am fost sunată.

P. S. Ați adoptat și vreo decizie privitoare la telefoanele dintre membrii PSD și PNL?", a scris ea pe Facebook.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite