Medicii au crezut că pasagera din Franța avea simptome de anxietate. Starea femeii s-a deteriorat după evacuarea de pe nava de croazieră
0Pasagera din Franța confirmată pozitiv la hantavirus după ce a fost evacuată de pe nava de croazieră duminică a raportat medicilor de la bord simptome, dar aceștia i-au spus că probabil este vorba doar de anxietate sau stres, a dezvăluit ministrul spaniol al sănătății Javier Padilla, relatează The Guardian.

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat recent că femeia se află în stare „foarte critică”.
Padilla a declarat luni pentru The Guardian că femeia, care călătorea pe nava afectată de un focar de hantavirus, a avut simptome asemănătoare gripei, dar acestea păreau să se amelioreze și nu avea febră.
Nava MV Hondius a părăsit între timp Insulele Canare, Tenerife, unde a primit permisiunea să acosteze pentru a fi evacuați pasageri de la bord: 120 de persoane din 23 de țări au fost repatriate în decurs de 48 de ore, într-o operațiune descrisă de autoritățile spaniole drept „complexă” și „fără precedent”. Aproximativ 30 de persoane - echipajul și doi lucrători medicali - au rămas pe nava cu destinația Rotterdam.
Padila a relatat că medicii de la Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) și de la serviciul spaniol de sănătate publică care au evaluat-o pe pasagera franceză au ajuns la concluzia că probabil simptomele acesteia se datorează anxietății sau stresului.
Aceștia au făcut această evaluare întrucât femeia le spusese că în urmă cu câteva zile avusese un episod de tuse, care dispăruse, iar simptomele prezentate la acel moment nu ar fi fost compatibile cu cele provocate de hantavirus.
Femeia se numără printre cei cinci pasageri francezi care au fost evacuați duminică de pe MV Hondius și transportați la un spital din Paris.
Femeia a început să se simtă rău în drum spre Franța
Ministrul francez al sănătății, Stéphanie Rist, a declarat că femeia a început să aibă simptome severe duminică seară, iar „testele au ieșit pozitive”. „Din păcate, simptomele ei s-au agravat peste noapte”, a spus el pentru presa locală, precizând că în prezent este tratată în secția de boli infecțioase a unui spital din Paris.
La momentul evacuării de pe vasul de croazieră, toți cei 149 de pasageri și membri ai echipajului erau asimptomatici.
Padilla a încercat să calmeze populația, spunând că probabil vor apărea unele cazuri fără simptome severe și de aceea tuturor pasagerilor și echipajului li se recomandă să se izoleze timp de 45 de zile de la ultima expunere, dată convenită ca fiind 6 mai.
Ministrul spaniol al sănătății a explicat că în cazul pasagerii din Franța, aceasta a început să se simtă rău și să facă febră în timpul zborului.
Cetățeanul american testat pozitiv la virus este asimptomatic
Un pasager american care a fost transportat duminică seara la un centru specializat din Nebraska, împreună cu alți 16 concetățeni, a fost, de asemenea, testat pozitiv, dar este asimptomatic. Departamentul de Sănătate al SUA a transmis că un cetățean american evacuat de pe navă a fost testat pozitiv pentru tulpina Andes - singura tulpină de hantavirus transmisibilă între oameni - iar un altul prezenta „simptome ușoare”. Atât OMS, cât și guvernul spaniol au declarat că rezultatul pozitiv nu a fost suficient de pronunțat pentru a fi concludent și nu au inclus cazul din SUA în cifrele oficiale.
Padilla a declarat că pasagerii nu au putut fi testați la bordul navei deoarece nu au fost disponibile teste PCR rapide pentru hantavirus. Eventuale teste ar fi presupus transportul probelor la Madrid, la un laborator specializat, un proces care ar fi durat 24 de ore. Asta ar fi însemnat întârzieri, iar riscul ar fi fost să nu mai fie posibilă evacuarea imediată a celor aflați la bord din cauza prognozei de vreme rea începând de luni seară, care ar fi putut fi „un infern” marți, a spus el.
Deși originea focarului nu a fost stabilită cu certitudine, se crede că virusul s-a răspândit de la persoană la persoană și a fost adus la bordul navei de un cuplu de olandezi care s-a urcat la bord după o excursie de observare a păsărilor în Argentina.
Nu există vaccinuri sau tratamente specifice pentru infecția cu hantavirus, un virus endemic în Argentina, de unde a plecat nava pe 1 aprilie. Oficialii din domeniul sănătății au declarat că deși virusul provoacă simptome respiratorii severe, ce pot fi mortale, riscul pentru sănătatea publică globală este scăzut.























































