Partidul anti-restricţii şi anti-vaccinare care tulbură apele în Bulgaria

Partidul anti-restricţii şi anti-vaccinare care tulbură apele în Bulgaria

Manifestanţi anti-restricţii într-o tentativă de a intra cu forţa în Parlamentul bulgar FOTO EPA-EFE

Bulgaria este una dintre cele mai grav afectate ţări din UE de COVID-19, dar partidul Vîzrajdane, sau Renaşterea, consideră că totul este o minciună.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vîzrajdane, un partid de extrema dreaptă, pledează pentru ieşirea Bulgariei din UE şi NATO şi nu îşi ascunde simpatiile faţă de Kremlin, care sprijină partidele europene cu discursuri de acest tip.

Liderul său este Kostadin Kostadinov, un avocat şi istoric în vârstă de 42 de ani care este activ de ceva timp la periferia scenei politice a Bulgariei rostogolind idei ultranaţionaliste. În ciuda numeroaselor declaraţii în acord cu agenda rusă în Bulgaria, Kostadinov, candidat fără succes la recentele alegeri prezidenţiale, respinge ideea că ar fi un idiot util al Moscovei.

Conform RFE/RL, acum câţiva ani, liderul Vîzrajdane a fost arestat după ce a condus o bandă de „capete rase” într-un atac sângeros asupra unui grup de rromi. El este acuzat de asemenea că a furat din banii oferiţi de stat partidului său şi şi-a cumpărat cu ei proprietăţi imobiliare şi o maşină de lux.

Kostadin Kostadinov FOTO newsbeezer.com

Fondat în august 2014, în urma desprinderii de Mişcarea Naţională Bulgară (de extrema dreaptă), Vîzrajdane profită din plin de provocările apărute pe toate planurile în contextul pandemiei de COVID-19 şi de criza politică din ţara vecină.

După ce a participat fără succes la un scrutin europarlamentar şi la trei alegeri parlamentare, Vîzrajdane a reuşit să obţină 13 mandate în Parlamentul bulgar la alegerile generale din 14 noiembrie anul trecut.

Odată ce şi-a făcut loc pe scena naţională, acum încearcă să tensioneze situaţia în jurul certificatului verde şi vaccinării anti-COVID-19 într-o tentativă de a deveni o forţă politică de luat în calcul. Protestele violente fac parte din instrumentele sale.

La apelul Vîzrajdane, circa o mie de bulgari au ieşit miercuri în stradă pentru a protesta faţă de măsurile şi vaccinarea anti-COVID-19. În timpul protestului, un grup de manifestanţi a încercat să intre în Parlament, dar a fost respins de forţele de ordine.

„Scopul manifestaţiei este ridicarea restricţiilor şi, în primul rând, a certificatului verde, neconstituţional”, a declarat, înaintea manifestaţiei, liderul Vîzrajdane.

Premierul bulgar Kiril Petkov, care s-a autoizolat după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2, a îndemnat la calm şi a invitat la dialog.

Însă Kostadin Kostadinov nu pare dispus la concesii şi ameninţă cu un asalt împotriva guvernului. El cere anularea certificatului verde în termen de 14 zile, considerându-l drept un penultim pas în instituirea obligativităţii vaccinării anti-COVID-19.

„Vom insista pentru desfiinţarea lui, iar dacă cineva crede că vom renunţa la lupta noastră, atunci nu mă cunoaşte pe mine şi nu cunoaşte nici partidul meu. Dacă guvernul refuză să se conformeze, va avea loc un alt protest. Şi vă garantez că vom lua cu asalt nu doar Adunarea Naţională, ci şi Consiliul de Miniştri, dacă va fi necesar”, a declarat el.

Bulgaria este cel statul cu cea mai mică rată de vaccinare anti-COVID-19 din UE. Numai o treime din populaţia bulgară a fost vaccinată complet împotriva COVID-19.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările