Numai că, într-o asemenea ţară nu ar putea exista bătălia care se poartă acum la noi pe cine şi cât a obţinut din banii europeni. Demonstraţie că imprevizibilitatea la nivelul reacţiei politice este la maximum şi că ştiinţa guvernării seamănă, în cel mai bun caz, cu o oră de balet cu cârje şi proteze într-un azil de handicapaţi. Energia noastră politică se concentrează, uluitor pentru analiştii de la Bruxelles, doar pe o temă care, în lumina realităţii crude, chiar nu are importanţă deoarece, oricare ar fi fost ştacheta pe care ne-o indica bugetul european, marea întrebare a fost, este şi va rămâne în continuare cea legată de capacitatea reală de absobţie a fondurilor europene.

Nu pe cifre teoretice ar trebui să se bată politicienii noştri, ci pe lămurirea cauzelor profunde pentru care, in acest moment, înregistrăm recordul negativ absolut, adică 11% absorbţie...ridicol şi grav în perspectiva pierderilor enorme viitoare dar şi a folosirii probabile a ceea ce ni s-a dat acum. N-am putut să ajungem decât la acest mizerabil nivel de 11% în ciuda mesajelor pe care succesivele guverne Boc (împreună cu Preşedintele Băsescu) le-au dat ani la rând către Bruxelles, atunci când anunţau, dacă vă mai amintiţi, că prioritatea absolută a guvernării urma să o constituie tocmai absorbţia fondurilor europene. Dar au venit auditurile Comsiei Europene şi au constat fraude importante sau nereguli într-atât de semnificative încât au fost întrerupte programe de finanţare, a fost sesizat OLAF-ul, am fost siliţi, din nou, să dăm explicaţii şi să dăm cu subsemnatul.

Se poate să nu vrem să recunoaştem că ceea ce se întâmplă acum este o consecinţă directă a inconştienţei cu care s-au organizat licitaţii dovedite mai apoi ca încălcând legislaţia comunitară, se poate sau nu să recunoaştem că au mers cumplit de prost instituţiile care ar fi trebuit să gireze scrierea, mai apoi verificarea şi derularea proiectelor...Realitatea este însă aceasta şi, după cum vedeţi, nimeni nu vrea să atace cauza reală, iar miza oricărei discuţii rămâne una complet academică şi nulă ca efecte.

În plus, până vom vedea dacă Parlamentul European va vota acest buget, iarăşi ne agităm degeaba. Preşedintele PE a anunţat posibilitatea unui vot secret, ceea ce pare să fie echivalent cu respingerea bugetului, iar asta ne-ar readuce la punctul zero. Să sperăm că nu va fi aşa, dar atunci, din nou, apare întrebarea legată de construcţia propriei capacităţi de gestionare a proiectelor pe bani europeni. Este esenţial să schimbăm nu numai structurile existente, dar şi filozofia abordării, introducând în sistem, dacă se poate, nişte oameni care chiar să ştie despre ce este vorba în propoziţia europeană, eliminând familiuţele de prieteni sau clienţi politici şi recalibrând interesele.

Poate cineva îşi face iluzii că, în continuare, joaca cu banii europeni va fi ca şi până acum, poate cu mai multă fereală, dar tot miză ultimă pentru matrapazlâcurile politicienilor. Atunci se înşeală deoarece, imediat după Summit, au început discuţiile privind noile modalităţi prevazute de responsabilii europeni tocmai în sensul unui control cu mult mai mare al procedurilor de atribuire de contracte şi chelutirii de bani, foarte multe fiind vocile care pledează pentru o rebalansare a echilibrului de acum, în sensul acordării a mult mai multe privilegii de control echipelor de la Bruxelles.

În fine, pentru a completa imaginea orei de balet cu cârje şi proteze, ne dovedim din nou incapabili de a avea o poziţie naţională unitară chiar într-un domeniu despre care am spus că ar fi o prioritate de demnitate naţională: intrarea României în Spaţiul Schengen. Reducem o problemă esenţială la o luptă de orgolii, fără să vrem să înţelegem că, măcar un moment, României i se oferise acea ferestră de oportunitate pentru a evolua în alţi parametri decât cei cu care ne-am obişnuit, la margine de jocuri şi mari interese.

Dar, în definitiv, oare ce-ar mai fi de spus acum când trăim momentul istoric în care Nea Gigi, onorbailul nostru parlamentar, zice că, scârbit de România, vrea înapoi în Parlamentul European pentru a ne reprezenta naţiunea?