Inundaţiile din Germania îi vor costa pe asigurători 5 miliarde de euro

Inundaţiile din Germania îi vor costa pe asigurători 5 miliarde de euro

Inundaţiile de săptămâna trecută au devastat mari părţi din vestul Germaniei

Inundaţiile catastrofale care au lovit săptămâna trecută vestul Germaniei îi vor costa pe asigurători până la cinci miliarde de euro, a estimat miercuri Asociaţia Asigurătorilor Germani (GDV), relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
„În prezent mizăm pe pierderi asigurate cuprinse între 4 şi 5 miliarde de euro”, a declarat preşedintele GDV, Jorg Asmussen. Aceasta înseamnă că sistemul meteorologic de joasă presiune, pe care meteorologii germani l-au denumit „Bernd”, şi care a afectat în special landul Renania de Nord-Westfalia, este unul din cele mai devastatoare din trecutul recent, a adăugat Asmussen.
 
GDV subliniază că aproape toţi locuitorii locuinţelor individuale şi locuinţelor colective din Germania sunt protejaţi faţă de riscul de furtună şi grindină, însă doar 46% sunt protejaţi faţă de alte riscuri naturale precum ploile puternice şi inundaţiile.
 
În plus, există diferenţe semnificative în rândul regiunilor din Germania. Dacă în Renania-Palatinat doar 37% dintre cei asiguraţi sunt acoperiţi faţă de pericolul catastrofelor naturale, în Renania de Nord-Westfalia procentul urcă la 47% pentru ca în landul Baden-Württemberg să ajungă la 94%, în condiţiile în care această acoperire era obligatorie în acest land până în 1993.
 
Precedentele despăgubiri considerabile pentru daune asigurate au fost înregistrate în august 2002 şi s-au cifrat la 4,65 miliarde de euro după ce râul Elba, din estul Germaniei, şi-a ieşit din matcă, ca urmare a furtunilor violente care au afectat atunci întreaga Europă centrală.
 
În zonele afectate în această vară, drumurile, podurile, căile ferate şi alte infrastructuri au fost distruse, ceea ce a făcut ca inspectarea şi comunicarea pagubelor să fie în continuare dificile. O nouă estimare a pierderilor va fi publicată săptămâna viitoare, a precizat GDV.
 
Guvernul german a aprobat un pachet de ajutor de urgenţă pentru victimele inundaţiilor
 
La o săptămână după ce inundaţii devastatoare au lovit vestul Germaniei, guvernul a aprobat un pachet de ajutor de urgenţă în valoare de sute de milioane de euro, informează miercuri DPA.
 
Guvernul federal va aloca până la 200 de milioane de euro, sumă similară cu cea oferită de landurile afectate de inundaţii, ceea ce înseamnă că pachetul total de ajutor ar putea ajunge la 400 de milioane de euro.
 
Banii urmează să fie folosiţi pentru repararea celor mai grave pagube structurale ale clădirilor şi infrastructurilor municipale, precum şi pentru a ajuta în situaţii de urgenţă speciale, de la caz la caz.
 
În urma inundaţiilor soldate cu peste 170 de victime numai în Germania, cancelarul Angela Merkel şi ministrul de finanţe Olaf Scholz au promis distribuirea rapidă a ajutorului financiar.
 
De asemenea, este planificat un fond de reconstrucţie în valoare de un miliard de euro, însă crearea acestuia este de aşteptat să dureze ani de zile, potrivit lui Scholz. El a adăugat că o decizie privind suma exactă care va fi alocată fondului de reconstrucţie nu poate fi luată până când nu va fi evaluată amploarea totală a pagubelor provocate de inundaţii.
 
Miercuri, Scholz a mers şi mai departe, sugerând posibilitatea acordării unui ajutor de urgenţă suplimentar pentru victime.
 
”Vom face ceea ce este necesar”, a declarat ministrul, adăugând că, dacă va fi nevoie de mai mult ajutor financiar, guvernul federal şi cel de land vor pune la dispoziţie mai mulţi bani. ”Toată lumea se poate baza pe asta acum”.
 
El s-a referit la cele şase miliarde de euro necesare pentru reconstrucţie după ultimele inundaţii majore din Germania. ”Vrem să ne asigurăm că pachetul de ajutor pentru reconstrucţie este pus la dispoziţie imediat”.
 
Scholz a subliniat, de asemenea, angajamentul guvernului de a evita birocraţia. ‘Vrem să facem acest lucru fără noi reguli de planificare. Dacă trebuie să reconstruieşti un pod, o casă sau o şcoală, nu trebuie să începi un nou proces de aprobare a planificării”.
 
Inundaţiile de săptămâna trecută au devastat mari părţi din vestul Germaniei, precum şi din ţările vecine Belgia şi Olanda. Landurile Renania de Nord-Westfalia şi Renania-Palatinat au fost cele mai afectate, dar şi Bavaria şi Saxonia au avut de suferit.
 
Pagubele din vestul Germaniei îi vor costa pe asiguratori până la 5 miliarde de euro, a estimat miercuri federaţia germană a industriei GDV, potrivit France Presse.
 
Precedentele despăgubiri considerabile pentru daune asigurate au fost înregistrate în august 2002, de 4,65 miliarde de euro, după ce râul Elba a ieşit din matcă în estul ţării, în urma unor fenomene meteorologice severe în Europa Centrală.
 
În zonele afectate în această vară, drumurile, podurile, căile ferate şi alte infrastructuri au fost distruse, ceea ce a făcut ca inspectarea şi comunicarea pagubelor să fie în continuare dificile. O nouă estimare a pierderilor va fi publicată săptămâna viitoare, a precizat GDV.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările