Grevă a sindicatelor în Belgia din cauza costului ridicat al vieţii: Aeroportul din Bruxelles a anulat toate zborurile de plecare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Aeroportul din Bruxelles a anulat luni toate zborurile de plecare şi mai multe servicii de transport public au fost oprite în toată ţara pe fondul unei greve a sindicatelor din cauza costului ridicat al vieţii, relatează Reuters.

Sindicatele au anunţat că se aşteaptă ca zeci de mii de oameni să participe la un protest la Bruxelles. Trenurile circulă, parţial, pentru a permite protestatarilor să ajungă în capitală.

Aeroportul din Bruxelles a anunţat că nu poate permite zborurilor de pasageri să plece, deoarece greva s-a extins la personalul de securitate. Transportul public local funcţiona în parametri minimi.

Inflaţia a atins 9% în iunie în Belgia, reflectând creşterile bruşte ale preţurilor în mare parte cauzate de invazia Rusiei în Ucraina, care a afectat oferta de cereale şi a dus la creşterea costului energiei.

Premierul belgian Alexander De Croo a declarat că angajaţii belgieni sunt mai bine protejaţi decât cei din majoritatea statelor din Uniunea Europeană, deoarece salariile au fost indexate pentru a acoperi inflaţia.

El a declarat pentru televiziunea publică RTBF că Guvernul a prelungit reducerea impozitul pe vânzări la gaz, electricitate şi combustibil până la sfârşitul anului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite