UPDATE Război total în estul Ucrainei. 31 de oameni au murit la Odesa. Rusia: Ţara se îndreaptă spre catastrofă

UPDATE Război total în estul Ucrainei. 31 de oameni au murit la Odesa. Rusia: Ţara se îndreaptă spre catastrofă

Activiştii ucraineni incediază „Clădirea Sindicatelor” din Odesa FOTO Reuters

Cel puţin 31 de oameni, activişti proruşi, au murit la Odesa într-o clădire incendiată de către susţinători ai Kievului, a anunţat vineri seară Ministerul de Interne din Ucraina, citat de Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 05.17 Statele Unite au condamnat violenţele „inacceptabile” care au avut loc vineri la Odesa şi au făcut din nou apel la autorităţile din Ucraina şi Rusia să restaureze ordinea.
 
„Violenţa şi dezordinea care au condus la atât de mulţi morţi şi răniţi sunt inaceptabile. Cerem celor două părţi să lucreze împreună pentru restaurarea calmului, legii şi ordinii”, se arată într-un comunicat al Departamentul american de Stat.
 
UPDATE 02.31 Printre cei care au murit în incediul de la Casa Sindicatelor s-ar număra 15 cetăţeni ai Rusiei şi 10 persoane din Transnistria, relatează UNIMEDIA, fără a preciza sursa informaţiilor.
 
UPDATE 00.50 Într-o primă reacţie după incendiul de la Odesa, Moscova a acuzat naţionaliştii ucraineni de extremă dreaptă ca fiind principalii vinovaţi pentru moartea celor 31 de persoane. Conform Rusiei, autorităţile din Ucraina dau dovada de o nouă „iresponsabilitate criminală”. 
 
„Rusia primeşte cu indignare informaţiile despre noua crimă comisă la Odesa şi îndeamnă Kievul şi susţinătorii săi occidentali să pună capăt anarhiei şi să îşi asume responsabilitatea în faţa poporului ucrainean. Aceste evenimente tragice sunt considerate de Moscova ca un nou semn de iresponsabilitate ucigaşă a autorităţilor de la Kiev, care îi favorizează pe radicalii naţionalişti, între care Pravîi Sektor, care conduce o campanie de teroare împotriva susţinătorilor federalizării şi modificărilor constituţionale”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe al Rusiei.
 
UPDATE 00.22 Garda Naţională a Ucrainei a început vineri seară o operaţiune de asalt în oraşul Kramatorsk, din estul Ucrainei, un alt fief al separatiştilor proruşi, precizează agenţia de ştiri RIA Novosti.
 
„Asaltul a început acum”, a anunţat prin telefon un militant prorus din Kramatorsk pentru sursa citată. De asemenea, un alt simpatizant al Moscovei a declarat că armata ucraineană a deschis focul, mai multe persoane fiind deja rănite. 
 
Potrivit RIA Novosti, doi militanţi proruşi au murit în timpul asaltului condus de armata ucraineană în oraşul Kramatorsk. 
 

UPDATE 23.30 Confruntările violente au continuat vineri seara şi la Slaviansk, acolo unde doi militari ucraineni au fost ucişi, în urma mai multor lupte cu rebelii proruşi, a anunţat Ministerul ucrainean Al Apărării, potrivit AFP.

„Un grup de extremişti înarmaţi i-a atacat pe militarii ucraineni din cadrul Brigăzii 95 aeropurtate. Doi dintre ei au decedat”, se arată în comunicatul Ministerului ucrainean al Apărării.
 

UPDATE 22.19 Cel puţin 31 de persoane, susţinători ai Moscovei, au murit, la Odesa, în clădirea „Casei Sindicatelor”, incendată vineri seară de către mai mulţi activişti ucraineni, a anunţat Ministerul de Interne din Ucraina, citat de Reuters.

Conform unui nou bilanţ oferit de Ministerul ucrainean de Interne, numărul persoanelor care au murit în timpul incediului de la „Casa Sindicatelor” este de 31 de oameni. Iniţial, autorităţile au precizat că 38 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Activiştii ucraineni incediază „Clădirea Sindicatelor” din Odesa FOTO Reuters

„În marja confruntărilor, un incendiu a izbucnit la Casa Sindicatelor. Treizecezi şi opt de persoane au murit, potrivit unui prim bilanţ”, a informat Ministrul ucrainean de Interne. Autorităţile nu au oferit detalii cu privire la modul în care a izbucnit indendiul la clădirea guvernamentală din Odesa.

De asemenea, autorităţile din Ucraina au anunţat că alte 50 de persoane au fost rănite la Odesa.

Cei care şi-au pierdut viaţa sunt militanţi proruşi, baricadaţi în clădire după ce mai multe persoane proeuropene au incendat corturile stradale ale activiştilor fideli Moscovei.
 
Separatiştii proruşi au intrat apoi în „Clădirea Sindicatelor” şi au răspuns cu focuri de armă împotriva ucrainenilor. La câteva minute după aceste incidente, un incendiu a cuprins clădirea, postul Russia Today notând că focul a fost pus de către susţinătorii Kievului.
 
În încercarea de a se salva, mai multe persoane, blocate în clădire, au încercat să scape sărind pe geamuri de la etaj.
 
Cei care şi-au pierdut viaţa sunt militanţi proruşi, baricadaţi în clădire după ce mai multe persoane proeuropene au incendat corturile activiştilor fideli ai Moscovei.
 
Posturile de televiziune locale prezintă imagini cu numeroase trupuri neînsufleţite din interiorul clădirii sau cu oameni răniţi. Potrivit unui prim bilanţ, 30 dintre persoanele care au murit au fost intoxicate cu monoxid de carbon, iar alţi 8 oameni şi-au pierdut viaţa după ce au sărit pe fereastră de la etaj. 
 
Un video încărcat pe platforma YouTube arată mai multe trupuri neînsufleţite rămase pe holurile „Cladirii Sindicatelor” din Odesa. 
 
Vă avertizăm că imaginile următoare vă pot afecta emoţional.
 

UPDATE 21.10 Protestatarii proucraineni au incendiat o clădire din Odesa, după ce au aflat că în interior s-au baricadat separatişti proruşi, transmite Russia Today. Fotografii postate pe Twitter surprind oameni aflaţi la ferestre, pregătindu-se să sară. Surse citate de RT susţin că cei care au supravieţuit săriturii erau înconjuraţi şi bătuţi. 

Cel puţin trei persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite în confruntările izbucnite în oraşul ucrainean Odesa între grupuri proruse şi proeuropene, anunţă poliţia locală, citată de AFP.

UPDATE 19.30 Obama, un nou ultimatum către Rusia

Preşedintele american Barack Obama a ţinut o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel prezent la Casa Albă, în cadrul căreia a întărit unitatea în sprijinirea Ucrainei, dar a avertizat că sancţiunile împotriva Rusiei vor continua dacă nu se abate de la cursul actual. 

„Dacă Rusia continuă să destabilizeze Ucraina, vom trece rapid la sancţiuni suplimentare. Preferabilă este soluţia diplomatică. Noi nu vrem să pedepsim Rusia, ci să opteze pentru calea dreaptă. Nu vom avea altă soluţie decât să impunem sancţiuni mai severe dacă Rusia perturbă alegerile prezidenţiale programate pentru 25 mai, sancţiuni care vor slăbi şi mai mult Rusia din punct de vedere economic. În contextul în care forţele ucrainene încearcă să restabilească ordinea în estul ţării este evident pentru întreaga lume că aceste grupuri sprijinite de Rusia nu sunt nişte protestatari paşnici. Vorbim despre militanţi puternic înarmaţi, care beneficiază de sprijinul Rusiei“, a transmis Barack Obama vineri. 

Şi Angela Merkel a subliniat că Uniunea Europeană este pregătită să lanseze a treia fază a sancţiunilor împotriva Rusiei, care vor avea caracter economic.

 

FOTO Reuters 

UPDATE 19.20 NATO monitorizează mişcările trupelor ruse cu avioane care survolează România şi Polonia

Alianţa Nord-Atlantică urmăreşte cu atenţie situaţia militară din Ucraina cu ajutorul avioanelor de recunoaştere AWACS care patrulează în spaţiul aerian al României şi în cel al Poloniei, afirmă un oficial NATO, citat de postul canadian CBC.

 Avioane NATO de tip Boeing 707, dotate cu tehnologie AWACS, continuă să urmărească mişcările de trupe de la graniţele Ucrainei, a precizat maiorul NATO Charles Riffou, membru al Forţelor Aeriene canadiene.

"Trupele ruse efectuează exerciţii, noi le monitorizăm. De asemenea, au mobilizat unele nave mari în regiune, pentru a capta informaţii despre ce face partea cealaltă. În acest moment, este un joc de-a şoarecele şi pisica", a subliniat Charles Riffou.

Cinci nave militare ale Alianţei Nord-Atlantice au sosit, vineri, în portul lituanian Klaipeda, în Marea Baltică, în scopul consolidării apărării în această zonă, anunţă ministrul lituanian al Apărării, Juozas Olekas.
 Ministrul a salutat venirea acestor nave militare, considerând că este un semnal al NATO pentru oferirea de garanţii Lituaniei şi altor state membre ale Alianţei în contextul crizei din Ucraina.

"Sosirea navelor NATO reprezintă un semn al unităţii şi solidarităţii în cadrul NATO", a declarat Olekas.

"Prezenţa sporită a NATO în această regiune reprezintă o măsură de disuasiune în faţa Rusiei, care menţine 40.000 de militari la frontiera de est a Ucrainei", a adăugat oficialul lituanian.

UPDATE 18.53 Alexander Vershbow, adjunctul secretarului-general Nato, a spus că Alianţa trebuie să reînceapă să gândească Rusia ca un adversar. Vershbow a mai spus că în ciuda încercărilor, timp de 20 de ani de a clădi un parteneriat cu Rusia, Moscova „a declarat Nato drept un adversar”. Din această cauză, Alianţa occidentală este silită să privească Rusia „mai curând ca un adversar, decât ca un partener”.

UPDATE 18.01 Ministrul interimar de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a cerut separatiştilor să „depună armele, să elibereze ostaticii, să elibereze toate clădirile administrative ocupate şi să înceteze dezordinile” a anunţat serviciul de presă al ministerului.

„Autorităţile ucrainene sunt dispusă să-i amnistieze pe membrii opoziţiei civile, care nu au comis crime violente”, se menţionează în declaraţie.

 Preşedintele interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov, a recunoscut că operaţiunea din Slaviansk nu a înregistrat un progres pe măsura aşteptărilor din cauza prezentei civililor pe pot se scuturi umane de intrările în oraş.

Turcinov a semnat o dispoziţie, ce intră în vigoare imediat, pentru reinstituirea recrutării militare. Într-o declaraţie pentru presă, Turcinov a spus că măsura a fost necesară „din cauza deteriorării situaţiei în est şi în sud, a forţei crescînde a unităţilor armate pro-ruse şi a ocupării unor clădiri ale administraţiei publice, toate constituind o ameninţare la adresa integrităţii teritoriale”

UPDATE 17.30 Rusia cere o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU 

Rusia a solicitat convocarea de urgenţă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, denunţând „escaladarea gravă“ a situaţiei în estul Ucrainei, informează AFP. Reuniunea va avea loc vineri , la ora 19.00, ora României şi va fi publică.

UPDATE 16.40 Confruntări între militanţi separatişti şi grupuri naţionaliste în oraşul ucrainean Odessa 

 

La Odessa au loc ciocniri între participanţii la marşul „Pentru unitatea Ucrainei“, la care iau parte activiştii Maidanului, "Sector Dreapta", "Autoapărării", şi pro- ruşi.

În zona pieţei Sobornaia se aud explozii, focuri de armă, ambele tabere aruncă cu pietre. Poliţia încearcă să tempereze spiritele. Miliţia a primit întăriri, dar protestatarii opun rezistenţă forţelor de ordine.

Sute de militanţi proruşi cu căşti de protecţie şi dotaţi cu bâte au atacat un grup de aproximativ 1.500 de manifestanţi proeuropeni, în centrul oraşului Odesa.

Cel puţin trei persoane ar fi murit în urma acestor confruntări. Un bărbat a fost împuşcat în piept şi a murit înainte ca ambulanţa să ajungă la el, relatează Reuters. Miliţia a anunţat într-un comunicat că protestatarii au aruncat cocktailuri Molotov, pietre smulse din caldarâm şi explozibili.

Alte cel puţin zece persoane au fost rănite în confruntări, una fiind în stare gravă. Poliţia din Odessa poartă benzi roşii ca şi separatiştii pro-ruşi, susţin martori oculari care au mai văzut că militanţii pro-ruşi trag de pe acoperişurile unor clădiri în civili.

UPDATE 15.48 Ministrul ucrainean de Interne a declarat că schimbul de focuri a încetat la Slaviansk, dar operaţiunea antiteroristă continuă.

Veaceslav Ponomariov liderul separatiştilor din Slaviansk a declarat, într-un mesaj video, că lupta dintre grupările proruse şi armata Ucrainei se va încheia astăzi. În oraş a fost restabilită circulaţia trenurilor, dar sunt păzite de oameni înarmaţi.

UPDATE 15.42 Analistul rus Fiodor Lukianov, citat de Vocea rusiei, consideră că „acesta este în multe privinţe un moment de cotitură, care va duce cel mai degrabă nu la rezultatul aşteptat de la această operaţiune, adică la consolidarea autorităţii şi jurisdicţiei autorităţilor provizorii, ci la unul absolut opus”. Lukianov este de părere că situaţia va evolua totuşi pe cale militară.

„Având în vedere că autorităţile de la Kiev s-au decis să încerce să înăbuşe protestele cu forţa, ar fi logic ca ele să continue să facă acest lucru. În caz contrar va însemna că ele sunt incapabile să preia controlul asupra sud-estului Ucrainei”, subliniază Fiodor Lukianov. El a explicat că în cazul eşecului operaţiunii speciale, actualele autorităţi de la Kiev se vor afla între două focuri.

„Dacă Kievul nu va rezolva această problemă pe cale militară – iar până în prezent toate tentativele de acest gen au eşuat – atunci procesul pierderii puterii de către autorităţile de la Kiev se va accelera. Pe de o parte, regiunile din est şi sud-est se vor convinge că acestea sunt instanţe incapabile, iar pe de altă parte cei de la Kiev sau din vestul Ucrainei care sunt nemulţumiţi că Guvernul nu poate face nimic, pot începe să se declare mai dur în favoarea schimbării puterii, a unei linii mai dure”, consideră analistul rus .

UPDATE 15.34 Uniunea Europeană este tot mai îngrijorată de situaţia din Ucraina. Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Maja Kocijancic, a făcut apel la „ încetarea acţiunilor ilegale ale separatiştilor din estul Ucrainei“, informează corespondentul Agerpres la Bruxelles.. „Urmărim cu îngrijorare evenimentele din estul Ucrainei şi facem un apel pentru încetarea imediată a acţiunilor grupurilor separatiste, care au ocupat ilegal clădiri, iar persoanele reţinute ilegal, inclusiv observatorii militari OSCE, să fie eliberate", a declarat Kocijancic, în conferinţa cotidiană de presă a Comisiei Europene.

Oficialul UE a făcut un apel către Rusia să respecte acordul de la Geneva, semnat în luna aprilie de SUA, Rusia, UE şi Ucraina, menit să ducă la detensionarea situaţiei din Ucraina. "Noi credem că acest acord trebuie implementat imediat", a adăugat Maja Kocijancic.

De asemenea, UE face un apel "foarte clar" către Rusia să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Toate eforturile UE se îndreaptă către oprirea escaladării crizei.

UPDATE 15.23 Poziţia Rusiei: Ucraina merge spre catastrofă

Rusia a denunţat, vineri, lansarea unei operaţiuni militare împotriva insurgenţilor proruşi din oraşul Slaviansk, apreciind că această decizie duce Ucraina spre "catastrofă".

"Folosirea forţei militare împotriva propriului popor duce Ucraina spre o catastrofă", a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de AFP.

„Exprimăm indignare faţă de lansarea unei operaţiuni militare la Slaviansk cu participarea teroriştilor din Pravi Sektor (Sectorul Dreapta)", o mişcare paramilitară naţionalistă, a subliniat diplomaţia rusă.

 Kremlinul a calificat vineri drept "raid de represalii" operaţiunea lansată de armata ucraineană în oraşul Slaviansk, afirmând că acesta prejudiciază acordul de la Geneva şi cerând ajutor urgent OSCE pentru oprirea lui.

"Folosind aviaţia pentru a trage asupra localităţilor civile, regimul de la Kiev a lansat o operaţiune de represalii distrugând ultima speranţă privind viabilitatea acordului de la Geneva", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.

UPDATE 14.58 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că autorităţile ruse sunt îngrijorate pentru soarta lui Vladimir Lukin, care se află în sud-estul Ucrainei în calitate de trimis special al preşedintelui Federaţiei Ruse, pentru a negocia eliberarea observatorilor militari străini. Potrivit lui Peskov, autorităţile ruse nu pot lua legătura cu Lukin, informează agenţia rusă Itar-Tass. În zona operaţiunilor militare se află nu doar trimisul special al preşedintelui Vladimir Lukin, dar şi mulţi jurnalişti ruşi şi străini, iar Moscova este extrem de îngrijorată şi cere să fie asigurată siguranţa trimişilor şi reprezentanţilor presei, a subliniat Peskov.

UPDATE 14.07 Viaceslav Ponomarev, autoproclamatul primar al oraşului Slaviansk a jurat, într-o intervenţie video că oamenii lui nu se vor preda şi că "ajutorul" este pe drum.

Un videoclip postat pe Youtube arată cum mai mulţi bărbaţi înarmaţi vin în ajutorul separatiştilor din Slaviansk.Se pare ca este vorba despre 1600 de militanţi proruşi, care se autointitulează "gardienii Crimeii".

Militanţi din Crimeea ameninţă că vor merge în regiunile de sud-est al Ucrainei pentru a acorda suport armat separatiştilor din Slaveansk. Un reprezentat al militanţilor a declarat că împreună cu un grup mare de voluntari se îndreaptă spre regiunile din sud-est a ţării şi că vor nimici tot ce le stă în cale.

"Fraţilor, astăzi, în componenţa a două batalioane, militanţii din Crimeea se îndreaptă în sud-estul ţării. Noi am auzit cum armata ucraineană bombardează oraşul Slaveansk şi altele localităţi din regiune. Mă adresez mamelor şi soţiilor, să îşi ia copiii din calea noastră. Misiunea noastră nu este să luăm ostatici, ci mergem spre nimicire. Ne adresăm cetăţenilor din regiunea în care ne îndreptăm. Vom distruge tot ce ne va sta în cale, tot ce stă în calea poporului simplu. Rezistaţi suntem cu voi"..

Locuitorii oraşului Slaviansk organizează scuturi umane pentru a nu permite trupelor ucrainene să intre în oraş. Deocamdată, militarii nu întreprind acţiuni în forţă, însă situaţia este foarte tensionată. Liderul separatiştilor a îndemnat bărbaţii ce pot ţine o armă în mână să se alăture grupării proruse.

El a cerut cetăţenilor să fie calmi şi să nu se implice în treburile miliţiilor de autoapărare. „Rog populaţia paşnică, în special mame, copii şi pensionari să stea în casele lor. Bărbaţii care pot ţine o armă în mână sau care au arme, dacă doresc să intre în grupul nostru, sunt invitaţi la sediul administraţiei locale", a spus Veaceslav Ponomariov. Liderul separatism a mai spus că au pierderi, dar merg înainte şi resping toate atacurile armatei ucrainene.

"Opunem rezistenţă. Deocamdată am doborât trei elicoptere, am avariat câteva blindate ale inamicului. Sunt pierderi şi din partea noastră, trei oameni ucişi. Eu cred că această operaţiune, luptă dintre noi şi armata Ucrainei se va termina astăzi", a mai adăugat el.

UPDATE 13.25 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin primeşte operativ toate informaţiile cu privire la evoluţia situaţiei din sud-estul Ucrainei în legătură cu începerea în această regiune a operaţiunii speciale în care sunt implicate forţele militare, inclusiv avioane de luptă.

UPDATE 13. 15 Potrivit site-ului „Rezistenţa informaţional㐓, citat de „Ukrainskaia pravda“ separatiştii Slaviansk folosesc femei şi copii drept scut uman împotriva forţelor ucrainene. Ei au încercat să ocupe trenul ce făcea legătura între oraşul ucrainenan Mariupoli şi Moscova, dar au fost opriţi de forţele speciale ucrainene. Potrivit aceloraşi surse, turnul de televiziune din Slaviansk a fost eliberat şi se află sub controlul militarilor ucraineni. Liderul separatiştilor din Slaviansk, "Strelok", alături de o grupă de proruşi încearcă să fugă din încercuire. „Sediul central" al separatiştilor este reformatat, iar o structură similară cu cea din Slaviansk a fost creată în localitatea Gorlovsk unde la comandă este ar fi un prorus pe nume "Abver".

Ministerul Apărării de la Kiev a publicat mai multe poze cu separatişti proruşi capturaţi în timpul operaţiunii antiteroriste de vineri.

 „The Guardian“ scrie că circulă informaţii potrivit cărora mai mulţi jurnalişti au fost capturaţi de către separatişti. Potrivit Kiev Post ar fi vorba de Mike Giglio, un reporter al site-ului american Buzz Feed, care a fost prins la un punct de control aflat în apropiere de Konstantinovka. Şi jurnalista Clarissa Ward de la postul american CBS ar fi dispărut împreună cu echipa sa. În ultima postatare pe Twitter, ea a scris că s-a oprit la un punct de control din Slaviansk. După câteva ore ea a postat tot pe Twitter că a fost eliberată împreună cu toată echipa.

UPDATE 13.00 Corespondentul Adevărul din Slaviansk Mircea Barbu transmite că patru elicoptere au fost doborâte de separatişti, iar străzile şi toate punctele de acces în Slaviansk sunt blocate: nu intră şi nu iese nimeni din oraş.  

UPDATE 12.55 Forţele de autoapărare din Slaviansk au părăsit câteva puncte de control din partea de nord a oraşului şi acum construiesc baricade mai aproape de centrul oraşului, a anunţat liderul filialei locale a Partidului Comunist din Ucraina, Anatoli Hmelevoi.„Ei (trupele ucrainene) au atacat din nord. Acum tirul a încetat. Conform datelor noastre, se regrupează şi vor încerca probabil să atace din alte părţi”, a informat Hmelevoi.

Potrivit celor mai recente date ale Ministerului Apărării al Ucrainei, în timpul fazei active a operaţiunii speciale de la Slaviansk au fost doborâte două elicoptere Mi-24 şi a fost deteriorat un elicopter MI-8 al forţelor armate ucrainene, au fost ucişi doi militari şi câţiva au fost răniţi.

UPDATE 12.49 Separatiştii proruşi au preluat controlul asupra gării din Doneţ. Circulaţia feroviară a fost suspendată, potrivit purtătorului de cuvânt al întreprinderii Căile Ferate din Doneţk.

UPDATE 12.02  Moscova a cerut vineri ajutorul urgent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru a stopa "raidul de represalii" lansat de autorităţile de la Kiev în estul Ucrainei, informează agenţi rusă, Itar-Tass. Diplomaţia rusă a contactat responsabili ai OSCE pentru a discuta despre "ofensiva forţelor armate" ucrainene în Slaviansk. Separatiştii au arestat de peste o săptămână 11 observatori OSCE.

UPDATE 11.45 Insurgenţii cer cetăţenilor din Slaviansk să facă apel la Putin să îi ajute

Separatiştii au chemat cetăţenii din Sloviansk să vină în piaţa principală pentru a înregistra un apel video către preşedintele rus Vladimir Putin pentru ajutor, potrivit  în conformitate cu Simon Shuster, reporter timp în Moscova.

 Expertul militar ucrainean Dmitri Timciuk a avertizat că insurgenţii din Sloviansk au de gând să organizeze o provocare, punând în cârca militarilor ucraineni victime provocate cgiar de insurgenţii proruşi. Provocarea ar fi fost planificat la 1 mai, a susţine Timciuk, şi iniţial era menit să imite un atac al Sector Dreapta, grupul paramilitar ultra-naţionalist.

UPDATE 10.50 Ministrul interimar de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov a confirmat că în zona oraşelor Slaviansk Şi Kramatorsk din sud-estul ţării a început faza activă a operaţiunii antiteroriste.

La această operaţiune participă trupe ale Ministerului de interne, Garzii Naţionale şi al Ministerului Ap[r[rii, iar Slaviansk a fost încercuit.

Potrivit lui Arsen Avakov, circulaţia pe calea ferată în zona desfăşurării operaţiunii speciale va fi suspendată, iar circulaţia pe drumuri în zona oraşului Slaviansk este limitată la minim.

Centrul antiterorist de pe lângă Serviciul de Securitate al Ucrainei a confirmat informaţia că la Slaviansk au fost doborâte două elicoptere ale forţelor armate ale Ucrainei, iar doi piloţi au fost ucişi.

 Unul dintre piloţi apare însă într-o înregistrare video care îl arată rănit şi capturat de separatişti. Imaginile sugerează că ofiţerul ucrainean ar fi fost executat de proruşi, după ce a căzut în mâinile lor. Înregistrarea nu a fost însă confirmată până acum oficial.

Trupele ucrainene au cucerit nouă puncte de control ale separatiştilor din Slaveansk. Detaliile despre operaţiunea antitero au fost anunţate de către ministrul de Interne de la Kiev, Arsen Avakov.

Avakov afirmă că separatiştii au în dotare artilerie grea, rachete antitanc şi antiaeriene şi au doborât cel puţin un elicopter. Pilotul unui elicopter de luptă a fost ucis, iar Avakov afirmă că de partea separatiştilor sunt mercenari..

În zonă se află opt vehicule blindate şi mai mulţi soldaţi îi avertizează pe toţi cei care încearcă să se apropie de punctul de control. 
 
„Acesta este un atac la scară largă“, a declarat purtătoarea de cuvânt a insurgenţilor din oraş. Ea susţine că rebelii proruşi au doborât un elicopter care survola oraşul şi au incendiat mai multe cauciucuri pentru a produce fum. Analiştii militari susţin că operaţiunea va reuşi numai dacă va fi realizată rapid şi cu puţine victime.
   

 Un elicopter ucrainean a fost doborât, iar un pilot a fost ucis în operaţiunea militară care are loc vineri dimineaţa în oraşul rebel Slaviansk, au anunţat autorităţile ucrainene, citate de AFP.

Ministrul ucrainean de Interne Arsen Avakov a scris pe pagina sa de Facebook că un pilot a murit şi alte câteva persoane au fost rănite în urma unor rachete lansate de rebeli. „Faza activă“ a operaţiunii a fost lansată la ora 4.30 dimineaţa la Slaviansk şi Kramatorsk, a adăugat el. Serviciile de securitate SBU au confirmat că un elicopter a fost doborât, „ceea ce demonstrează prezenţa unor specialişti militari străini“.
 
 Presa rusă relatează că forţele ucrainene survolează oraşul cu 20 de elicoptere, dintre care trei au fost deja doborâte. 
 
 
Liderul rebelilor din oraş a fost avertizat de câteva zile că armata ucraineană pregăteşte un atac. Kievul a pornit o ofensivă împotriva rebelilor care continuă să-şi extindă autoritatea în estul Ucrainei, Slaviansk find doar unul dintre cele peste 10 oraşe în care separatişti proruşi înarmaţi au preluat controlul asupra mai multor clădiri guvernamentale. Tot la Slaviansk este reţinută de o săptămână o echipă formată din 11 observatori ai OSCE, şapte străini şi patru ucraineni. Negocierile pentru eliberarea lor sunt în impas.
 
Guvernul ucrainean crede că insurgenţii sunt instigaţi de la Moscova, care în luna martie a folosit aceleaşi tactici pentru a anexa Crimeea. Pe de altă parte, Rusia neagă faptul că are vreo implicare în conflictele din estul Ucrainei, dar a avertizat că o escaladare a ofensivei ucrainene ar putea declanşa „consecinţe catastrofale“. Preşedintele rus a insistat asupra necesităţii de „retragere a trupelor ucrainene din sud-estul ţării, acolo unde Kievul conduce o operaţiune antiteroristă“ împotriva separatiştilor.
 

 

 

Soldați ucraineni stau de pază la un punct de control de lângă Slaviasnk FOTO Reuters   

Imagini din aceeasi galerie
  • Soldați ucraineni stau de pază la un punct de control de lângă Slaviasnk FOTO Reuters   
  • Un separatist prorus stă de pază la un punct de control din apropiere de Slaviansk FOTO Reuters  
  • Soldați ucraineni stau de pază la un punct de control de lângă Slaviasnk FOTO Reuters      
  •  Separatist prorus la un punct de control de lângă Slaviansk FOTO Reuters   
  • Civilii stau de vorbă cu soldații ucraineni la un punct de control de lângă Slaviansk FOTO Reuters  
  • Ucraina - Activiști proruși stau de pază la intrarea unei clădiri guvernamentale preluate de ei în Luhansk FOTO Reuters    
  • Femei stau în fața unei clădiri preluate de separatiști în Luhansk, în estul Ucrainei FOTO Reuters   
  • Soldaţi ucraineni stau de pază la un punct de control de lângă Slaviansk FOTO Reuters  
  •  Soldaţi ucraineni stau de pază la un punct de control de lângă Slaviansk FOTO Reuters  
  • Ucraina - Soldaţi ucraineni stau de pază la un punct de control de lângă Slaviansk FOTO Reuters  
  • Un elicopter militar aterizează la un punct de control de lângă Slaviansk FOTO Reuters    
  • Un elicopter militar aterizează la un punct de control de lângă Slaviansk FOTO Reuters    
  • Separatist prorus într-un transportor blindat în Slaviansk FOTO Reuters    
  • Separatist prorus stă de pază într-un transportor blindat în Slaviansk FOTO Reuters   
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: