La evenimentul organizat acum în localitatea Borzont de lângă Gheorgheni va participa Vona Gabor, Preşedintele partidului Jobbik, însoţit de prim vice-preşedintele Balczó Zoltán (vicepreşedinte al Parlamentului Ungariei), preşedintele cabinetului pentru politică naţională Szávay István şi preşedintele organizatiei de tineret Farkas Gergely, liderul partidului urmand să susţină sâmbată o conferinţă de două ore intitulată sugestiv „Europa sau Unirea”. Pentru mai multe amănunte asupra evenimentului, consultaţi vă rog adresa emitabor.hu unde veţi putea găsi îndemnuri mobilizatoare sub însemnul simbolic al hărţii Ungariei Mari.


„Ungaria Mare” FOTO emitabor.hu

Dintre oficialităţile române care vor vorbi de pe scena construită în faţa “Cortului Autonomiei” se numără, printre alţii, Biro Zsolt, preşedinte Partidul Civic Maghiar (PCM), Mezei Janos, primarul din Gheorgheni, Toro Tibor, preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Izsak Balazs, preşedintele CNS, şi Borboly Csaba (UDMR), preşedintele Consiliului Judeţean Harghita (acesta din urmă, evident, în calitatea sa constituţională de reprezentant al Guvernului român în teritoriu).

Cine este şi ce vrea Partidul Jobbik (Jobbik Magyarországért Mozgalom) ?

Va oferim un raspuns tehnic, neutru, aşa cum este el formulat foarte departe de noi, pe pagina oficială a REFUGEE BOARD OF CANADA (Research Directorate)…puteţi consulta întregul document, analiză foarte serioasă şi exhaustivă făcută de nişte profesionişti în domeniu.

„Conform datelor oferite de Political Handbook of the World 2011, Jobbik…este un partid format în 2003 de David Kovacs pe baza organizaţiei studenţeşti de extremă dreapta Jobboldali Ifjusagi Kozosseg-Jobbik. Conform surselor, Jobbik este un “partid de extremă dreapta” cu rădăcini naţionaliste (raport Freedom House 27 iunie 2011) şi cu o puternică agenda anti Roma şi antisemită. Gabor Vona, liderul partidului, este şi co-fondatorul unui grup paramilitar îmbrăcat în uniforme, Garda Maghiară.

(…)Platforma politică a partidului cere „retragerea ţării din UE, drepturi mai mari pentru etnicii unguri care trăiesc în alte ţări (inclusiv dubla cetăţenie) precum şi o acţiune fermă împotriva  „criminalităţii ţigăneşti”…În manifestul politic pentru alegerile generale care a fost prezentat membrilor şi simpatizanţilor partidului în ianuarie 2011, partidul identifică „puterea disuasivă a pedepselor dure şi sentinţelor lungi” ca un semn al adevăratei credinţe.

În august 2010, Jobbik a propus şi crearea unor “zone de ordine publică” în afara oraşelor ca un mijloc de a ”izola”, înregistra şi monitoriza ”elementele criminale”, acesta fiind şi un mijloc de forţare a ”integrării” sociale a acestora….Comitetul Helsinki din Ungaria a arătat ca la un festival din Veroce din 2011,  ”şeful unui grup extremist (Betyarsereg), care cooperează cu partidul parlamentar Jobbik, a incitat auditoriul să ucidă evreii, ţiganii şi pe toţi cei care au o altă culoare a pielii…Departamentul de Stat al SUA a indicat şi că, cu ocazia aceluiaşi festival, Gyula Gyorgy Zagyva a ameninţat doi ziarişti de la HETEK, acuzându-I de ”aroganţa evreiască”.

Agenţia Europeană de drepturile fundamentale ale omului menţionează în raportul său anual că, în decursul campaniei electorale pentru alegerile europene, Jobbik a folosit în mod continuu sloganul  ”Ungaria aparţine ungurilor”, aceasta în ciuda faptului că sloganul respectiv fusese interzis de Comitetul Electoral Naţional”.

Dacă mai doriţi o a doua sursă de informare, iată prezentarea partidului Jobbik pe siteul Observatorului European asupra Extremismelor acolo unde, pentru România, sunt prezentate două formaţiuni politice, PRM şi Partidul Noua Dreaptă.

Ce fac, ce zic şi cum reacţionează autorităţile statului român?

De ce România devine teritoriul de predilecţie pentru organizarea unor asemenea manifestări unde, evident, vor fi transmise în continuare mesaje de tipul autonomiei teritoriale şi al protectoratelor oferite de Ungaria?

Dacă pe noi nu ne interesează asta şi lăsăm lucrurile să curgă sub pretextul că a le da atenţie înseamnă a-I legitima, cred că este o linie politică nu numai costisitoare ci şi perdantă pe termen mediu şi lung.

Dumneavoastră ce părere aveţi?...mai ales că documentele, discursurile şi mesajele de aici vor fi transmise rapid şi complet înspre Bruxelles pentru a argumenta necesitatea acordării autonomiei şi a mări presiunea şi aşa foarte mare pe România în legătură cu acest subiect.