Condiţii înăsprite pentru intrarea în Malta, în contextul pandemiei de Covid-19

Condiţii înăsprite pentru intrarea în Malta, în contextul pandemiei de Covid-19

FOTO: EPA-EFE

Românii care vor să intre în Republica Malta vor trebui să completeze formularul naţional maltez de localizare a pasagerului, precum şi o serie de documente referitoare la starea sănătăţii, respectiv dovada efectuării vaccinului împotriva COVID-19 sau rezultatul negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Malta.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile malteze, statele/zonele de provenienţă a persoanelor care sosesc în Republica Malta sunt clasificate în funcţie de gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2, în zona roşie, respectiv zona roşu-închis. România este inclusă, alături de alte state, în zona roşie", informează un comunicat al MAE.
Astfel, pentru a intra pe teritoriul Republicii Malta, persoanele cu vârsta de peste 12 ani care sosesc din state incluse în zona roşie, printre care şi România, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să prezinte dovada completării, anterior călătoriei, a următoarelor formulare:
  • formularul electronic de localizare a pasagerului
  • formularul naţional maltez de localizare a pasagerului;
  • formularul referitor la starea sănătăţii
  • să prezinte fie dovada efectuării vaccinului împotriva COVID-19, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de la administrarea celei de-a doua doze a vaccinului sau a dozei unice, după caz, fie rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Republica Malta. În situaţia prezentării unui test molecular negativ tip PCR, persoanele în cauză vor fi supuse măsurii de carantină, timp de 14 zile, conform dispoziţiilor autorităţilor malteze, la un hotel ales de autorităţi, cu suportarea de către persoana vizată a costurilor aferente;
  • să nu prezinte niciun simptom al infectării cu virusul SARS-CoV2.

   

„Conform informaţiilor comunicate de autorităţi, pe teritoriul maltez sunt recunoscute vaccinurile aprobate de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA): Pfizer-BioNTech; Moderna, Vaxzevria Astra -Zeneca, Johnson&Johnson, iar efectuarea vaccinării poate fi atestată prin prezentarea unui certificat de vaccinare”, mai precizează MAE. 

Următoarele categorii de persoane nu au obligaţia de a prezenta un certificat de vaccinare la sosirea în Republica Malta, însă trebuie să prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 ore anterior sosirii în Republica Malta:

  • persoanele care nu pot fi vaccinate din motive de sănătate. Suplimentar, acestea au obligaţia de a obţine o autorizaţie scrisă de intrare pe teritoriul Republicii Malta de la Direcţia de Sănătate Publică malteză;
  • femeile însărcinate, cu condiţia prezentării unui certificat medical (tradus în limba engleză);
  • copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani;
  • cetăţenii maltezi sau cetăţenii străini cu rezidenţa în Republica Malta, care la data de 14 iulie 2021 se aflau în străinătate.

Sunt exceptaţi de la măsura prezentării testului molecular (tip PCR) negativ şi de la măsura carantinării copiii cu vârstă de până la 5 ani.

Autorităţile pot dispune ca persoanele care călătoresc în Republica Malta să fie supuse obligaţiei de testare la sosirea în ţară, dacă provin dintr-o zonă considerată cu risc ridicat.  Cheltuielile de testare sunt suportate de persoana în cauză.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările