Procesul sancţiunilor urmează o succesiune de etape pe care le-am văzut aplicate în cazul Rusiei prin ridicarea dreptului de vot în cadrul Consiliului pentru drepturile omului al Naţiunilor Unite. 

Acum, în cazul Turciei, succesiunea deciziilor de o duritate excepţională a început în luna februarie a acestui an, atunci când Comitetul de Miniştri a decis să adopte o Rezoluţie interimară ca urmare a unei hotărâri luată ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului în privinţa cazului activistului civic, omului de afaceri şi filantropului turc Osman Kavala ţinut în închisoare de regimul Erdogan în ciuda celor hotărâte de instanţa europeană.

Prima sancţiune decisă de Consiliul Europei a fost demararea procedurilor de infringement (le aveţi descrise aici) împotriva Turciei, cele care, în final, pot duce la suspendarea drepturilor de vot ale Turciei sau, pur şi simplu, la expulzarea ţării din Consiliul Europei.

Procedura aceasta a fost introdusă de Consiliul Europei în 2010 şi, de atunci, nu a fost folosită decât o singură dată, în 2017, împotriva Azerbaidjanului atunci instanţele de la Baku au refuzat să-l elibereze pe politicianul de opoziţie Ilgar Mamadov. Ca dovadă că obiecţiile europene erau foarte bine fondate, Curtea Supremă de la Bakua anulat condamnarea lui Mamavadov şi a decis plata unor compensaţii pentru arestarea şi deţinerea în închisoare, dovedite nelegale.

În cazul Turciei, reacţia a fost cea aşteptată, căci Erdogan a replicat imediat că ţara sa nu-i va respecta pe cei care nu respectă deciziile luate de justiţia naţională din ţara sa: „Ce a spus Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ce a spus Consiliul Europei, asta nu ne priveşte prea tare deoarece noi ne aşteptăm ca instanţele noastre de justiţie să fie respectate... Către cei care nu ne arată respect: scuze, dar atunci nici noi nu le vom arăta respect”.

Reamintesc că Osman Kavala a fost achitat în 2020, dar, doar la câteva ore după pronunţarea acestei sentinţe, a fost arestat din nou pe baza acuzaţiei de a fi încercat să răstoarne ordinea constituţională instalată după încercarea de lovitură de stat din 2016. Aceeaşi instanţă anulează acuzaţia respectivă, dar ordonă pedeapsa cu închisoarea pentru acuzaţia de spionaj în cadrul aceluiaşi caz, mişcare neobişnuită pe care criticii au considerat-o ca încercare de a evita aplicarea hotărârii luate de instanţa europeană.

Refuzul Turciei de a da urmare apelului formal de Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei l-a făcut pe Peter Stano, purtătorul de cuvânt pe probleme externe şi de securitate al Consiliului a spus că atitudinea Ankarei „este motiv de îngrijorare şi creşte preocupările UE privind nivelul de respectare a standardelor europene şi internaţionale de către instanţele din Turcia”. Este interesant de notat că, în momentul votului asupra Rezoluţiei în care s-a decis instituirea procedurilor de infringement, aşa cum notează colegii de la Al-Monitor, nu au participat câteva ţări: Rusia, Georgia, România, Polonia, Ucraina şi Rusia.

Ce a făcut Turcia pe mai departe? Simplu şi eficient, l-a condamnat pe Kavala la închisoare pe viaţă, mişcare ce a provocat proteste internaţionale şi a motivat adoptarea de către Parlamentul European, pe 5 mai, a unei Rezoluţii care cere Comisiei Europene şi tuturor Statelor Membre să reacţioneze aducând mereu în atenţie cazul Kavala şi a tuturor celorlalţi deţinuţi arbitrar în Turcia.

Actualul guvern din Turcia a dărâmat în mod deliberat orice aspiraţie de a redeschide procesul aderării la UE în actuala situaţie şi nici de a închide sau deschide vreun capitol.”

Rezoluţie Parlamentului European, joi, 5 mai 2022

Lucrurile par să evolueze foarte rapid după vizita în Turcia a celor doi raportori speciali ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (PACE), John Howell şi Boris Clievics (foto), cărora nu le-a fost permis nici măcar să-l viziteze pe Kavala în închisoare, afront în seria celor cu care Erdogan a obişnuit deja opinia publică internaţională, raportorii declarându-se profund şocaţi de comportamentul autorităţilor turce, adăugând şi ceva interesant în sensul că deschide perspectiva asupra discuţiilor de amploare care au loc la Strasbourg, susţinând că o eventuală expulzare a Turciei din Consiliul Europei ar constitui un „dezastru”.

În contextul actual, o asemenea decizie de la Consiliul Europei ar avea o însemnătate şi un dramatism cu totul excepţional. Moment în care ar trebui să ştim şi care este explicaţia voturilor date de ţara noastră în această problemă, atât la nivelul Ministerului de externe cât şi a delegaţiei parlamentare române de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Sigur că aţi auzit foarte puţine despre activitatea acestei formaţiuni parlamentare (iată componenţa, cele mai multe nume sunt absolut necunoscute) dar care poate determina o poziţionare decisivă a ţării noastre într-una dintre cele mai sensibile probleme europene şi internaţionale. Chiar ar trebui, fie şi măcar pentru că am spus de atâtea ori că Turcia ne este partener strategic de neînlocuit?