Preşedintele Parlamentului britanic a calificat actul premierului drept o aberaţie. Este mai degrabă un calificativ reţinut pentru decizia lui Boris Johnson de a suspenda în curând legislativul de la Londra. Acum se răzbună practic o slăbiciune a sistemului politic britanic, bazat prea mult pe tradiţie şi obiceiuri. Lipseşte o Constituţie scrisă modernă, care ar putea împiedica astfel de gesturi arbitrare.

O decizie ca într-o dictatură militară

„Să ne luăm înapoi controlul“ a fost unul din sloganurile principale ale campaniei pro-Brexit din urmă cu trei ani. Dar pe vremea aceea britanicii nu îşi închipuiau că, în acest scop, Boris Johnson va prelua puterea absolută. Dimpotrivă: s-a vorbit atunci mult despre Parlamentul britanic care ar urma să aibă prioritate. Nimeni nu a spus atunci că obiectivul ar fi ca un premier neales de electorat, care ar putea să nu mai deţină nici măcar o majoritate parlamentară, să fie lăsat să decidă singur în legătură cu derularea Brexitului şi cu destinul întregii ţări.

Fostul premier John Major şi alţi politicieni vor să implice acum justiţia împotriva deciziei lui Johnson. Se va vedea acum dacă pârghiile instituţionale de control din Marea Britanie mai funcţionează. Opoziţia vrea să împiedice printr-o dezbatere de urgenţă săptămâna viitoare preluarea puterii totale de către Boris Johnson. Dar mai rămân doar câteva zile în acest sens, deoarece parlamentarii ar urma să fie trimişi acasă deja din 10 septembrie, urmând a se întoarce cu doar câteva zile înaintea termenului de ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Puţinul timp rămas la dispoziţie fac imposibilă o eventuală impunere a voinţei majorităţii parlamentarilor.

Opoziţia şi mai ales Partidul Laburist poartă o parte din vină pentru că s-a ajuns până aici. Timp de trei ani s-a tras de timp cu indecizie, neînţelegând ce înseamnă de fapt Brexitul şi ratând şansa de a opri acest tren.

Ceea ce face acum Boris Johnson aparţine unei case politice de nebuni, demnă de o dictatură militară sud-americană. Este un pas anti-democratic, exact pe modelul noilor distrugători de teapa unui Trump sau Bolsonaro. Toţi aceştia se preocupă doar de puterea lor şi a celor superbogaţi care îi finanţează. Procesul democratic şi controlul instituţional reprezintă pentru ei doar nişte accesorii enervante.

UE nu are voie să devină complice

În ultimele zile, au existat zvonuri cum că, prin anumite mici reglementări unice, ar putea fi găsită un fel de soluţie alternativă la problema graniţei irlandeze. Dar, şi dacă UE ar fi dispusă să accepte astfel de variante neverificate şi insuficient negociate cu atât de puţin timp înainte de data Brexitului, Uniunea nu are voie să devină complice în această situaţie la decizia arbitrară a lui Johnson.

Bruxellesul nu are voie să colaboreze atunci când un stat membru îşi suspendă procesul democratic pentru a părăsi cu orice preţ Uniunea. Amintim aici că Brexitul se bazează pe un referendum fără caracter obligatoriu, doar consultativ, al cărui rezultat a fost doar marginal în favoarea părăsirii UE.

Marea Britanie trebuie să se opună

Acum este ultimul moment în care democraţii rămaşi printre conservatorii britanici, întreaga opoziţie, oamenii de ştiinţă, intelectualii şi toţi cetăţenii britanici responsabili să arate că se opun lui Johnson. Ani în şir, am avut senzaţia că mulţi britanici trăiesc în afara realităţii. Ca şi cum ar urma cândva să se trezească din coşmarul Brexitului şi să revină la situaţia de dinainte.

Boris Johnson este cel mai periculos politician care a ajuns în ultimele decenii în Downing Street. El este avid de putere, oportunist şi total iresponsabil. Face afirmaţii fără acoperire, ca la ultimul summit G7, îi ameninţă pe partenerii europeni, se gudură pe lângă preşedintele american şi urmăreşte un singur obiectiv: să scoată Marea Brtitanie din UE indiferent cum. Aşa cum se vede acum, Johnson este dispus ca, în acest sens, să suspende Parlamentul şi constituţia democratică a ţării. Este o mutare de şah în stilul lui Vladimir Putin. Dacă britanicii nu se trezesc nici în acest ultim ceas, atunci nu are nimeni cum să-i mai ajute.

Barbara Wesel - Deutsche Welle